ICCJ. Decizia nr. 3569/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3569/2010
Dosar nr. 163/103/2009
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 120 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A.P., B.M., B.R.D., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., G.C., I.D., M.V., S.I., S.G., T.V. şi To.V. împotriva sentinţei civile nr. 452/C din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ. A admis apelul pârâtei SC A.T.P.R. SA împotriva aceleiaşi hotărâri. A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de restituire a sumelor cu titlu de impozit pe venit reţinut în anii 2006-2007 şi a dobânzii aferente; a înlăturat menţiunea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu este incident termenul de prescripţie de 5 ani reglementat de art. 132 C. proc. civ., pentru că raporturile dintre pârâtă şi reclamanţi nu pot da naştere unor creanţe fiscale.
Reclamanţii se prevalează eronat de incidenţa dispoziţiilor art. 14 şi art. 21 alin. (4) C. proc. fisc. pentru că, în speţă, nu suntem în prezenţa unei creanţe fiscale.
Instanţa de fond a greşit când a admis pretenţiile conexe formulate de reclamanţi cu privire la sumele ce reprezintă impozit nelegal reţinut în anii 2006 şi 2007, precum şi dobânda aferentă.
Reclamanţii nu sunt exceptaţi de la obligaţia achitării impozitelor, din interpretarea dispoziţiilor legale rezultând că legiuitorul a exceptat de la impozitare veniturile obţinute de titularul brevetului/licenţiaţii acestuia din aplicarea/exploatarea invenţiei şi cele obţinute de titularul brevetului de invenţie din cesiunea acestuia.
2. Recursul
2.1. Motive
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală întrucât pretenţiile reclamanţilor sunt creanţe fiscale calculate, reţinute şi virate pe nedrept la bugetul de stat.
Este incontestabil că deşi reclamanţii nu se judecă cu organul fiscal, sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la termenul special de prescripţie de 5 ani prevăzut de legislaţia fiscală, atât anterior intrării în vigoare a C. fisc. cât şi ulterior.
Temeiul de drept aplicabil speţei nu este cel în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, ci cel sub imperiul căruia a luat naştere raportul juridic civil/fiscal, legea civilă nu retroactivează, astfel încât cele două texte de lege aplicabile speţei erau în vigoare în perioada 2002-2004.
Atât înainte de apariţia C. proc. fisc., cât şi ulterior intrării în vigoare, legiuitorul a statuat ca aplicabilitate a creanţelor fiscale un termen special de prescripţie de 5 ani.
Creanţele fiscale aferente perioadei 1 ianuarie 2002 - 2 iulie 2007, nu sunt prescrise.
În mod greşit instanţa de apel a considerat că reclamanţii nu se încadrează la niciuna din categoriile exceptate de la regula impozitării în temeiul art. 47 C. fisc.
Reclamanţii îndeplinesc toate condiţiile impuse de legiuitor pentru aceasta: sunt persoane fizice; sunt inventatori în baza titulaturii prevăzute pe brevet şi în baza art. 3 din Legea nr. 64/1991; au transmis prin cesiune dreptul la brevetul de invenţie.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond au apreciat corect în privinţa duratei prescripţiei dreptului la acţiune.
În condiţiile art. 138 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor fiscale - abrogat la momentul sesizării instanţei - dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere acest drept.
Însă, întrucât art. 47 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă arată că executarea silită a creanţelor bugetare se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prezentei ordonanţe de organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul debitorul, persoană fizică sau juridică, ori unde acesta este luat în evidenţă fiscală, înseamnă că şi sub imperiul acestui act normativ termenul de prescripţie de 5 ani este incident atunci când creditor este statul.
Dacă se urmăreşte restituirea de către stat a unor sume de bani, creditorul - altul decât statul - trebuie să acţioneze în cadrul termenului general de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune prevăzut în Decretul nr. 167/1958.
Întrucât prescripţia dreptului la acţiune se analizează prin raportare la momentul sesizării instanţei, în mod corect instanţa de apel a soluţionat problema prescripţiei în temeiul prevederilor C. proc. fisc. în forma în vigoare la momentul învestirii instanţei.
Potrivit art. 132 C. proc. fisc, în vigoare la 5 iulie 2007 când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.
Textul este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât este incident numai atunci când contribuabilul - calitate existentă doar în raporturile fiscale - urmăreşte compensarea sau restituirea unor creanţe fiscale.
În speţă, raportul juridic dintre părţi nu este unul de natură fiscală, de vreme ce pârâta nu a reţinut pentru ea sumele datorate de reclamanţi cu titlu de impozit, contribuţie de asigurări de sănătate şi contribuţie de asigurări sociale în perioada 2002-2003, 2006 şi 2007, ci le-a vărsat în contul autorităţilor fiscale.
Raporturile juridice dintre părţile litigiului sunt contractuale - având la bază contractul de cesiune - astfel încât nu sunt de natură a genera, între părţile contractului, drepturi/obligaţii fiscale.
Sub marginala „sfera de aplicare a C. proc. fisc. ", art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevede că acest Cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de C. fisc.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii incidente în speţă - Decretul nr. 167/1958 iar nu ale C. proc. fisc.
Nu este întemeiată nici critica în sensul că reclamanţii sunt scutiţi de plata impozitului pe venituri.
În condiţiile art. 47 C. fisc, nu sunt venituri impozabile: a) veniturile obţinute prin aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz, de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, în primii 5 ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului; b) venitul obţinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia [alin. (1)], De prevederile alin. (1) beneficiază persoanele fizice care exploatează invenţia, respectiv titularul brevetului aplicat [alin. (2)].
Aşadar, alte persoane decât cele enumerate în text nu beneficiază de aceste scutiri.
În concluzie, instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a legii materiale incidente, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.P., B.M., B.R.D., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., G.C., I.D., M.V., S.l., S.G., T.V. şi To.V. împotriva deciziei nr. 120 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3573/2010. Civil. Anulare act. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3568/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
