ICCJ. Decizia nr. 3582/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3582/2010
Dosar nr. 3513/3/2004
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 28 mai 2004, reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, solicitând anularea dispoziţiei din 13 aprilie 2004, restituirea a trei terenuri situate în comuna G., de 1.593 m.p., 1.619 m.p. şi 739 m.p., înscrise în CF nr. AA Câlnic, nr. top. Q1, nr. top. Q2 şi, respectiv, nr. top. Q3 sau obligarea părţii adverse la despăgubiri în echivalent, precum şi anularea înscrierilor făcute în CF nr. RR Câlnic prin încheierea nr. 1954/2000 a secţiei de CF a Judecătoriei Reşiţa.
În motivarea cererii, întemeiată pe art. 1, 2, 23-24 şi 46 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a susţinut că:
- a dobândit terenurile menţionate prin moştenire, iar dreptul său de proprietate este intabulat în CF;
- deşi pe aceste terenuri au fost edificate mai multe construcţii ale Staţiei P. Reşiţa, nu a primit nicio despăgubire;
- în anul 2000, pârâta şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra aceloraşi terenuri, care erau doar folosite abuziv de fosta Sucursală P. Reşiţa;
- prin dispoziţia contestată, pârâta i-a respins nejustificat notificările formulate conform Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1375 din 23 octombrie 2007, a respins contestaţia, ca nefondată.
S-a reţinut că:
- terenurile solicitate sunt proprietatea reclamantei şi se regăsesc în patrimoniul său;
- reclamanta nu a făcut dovada că aceste terenuri au fost preluate de stat în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001;
- pârâta ocupă o parte din terenurile ce aparţin reclamantei, care, pentru apărarea dreptului său de proprietate, are însă posibilitatea exercitării altor acţiuni în justiţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 631 din 3 decembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat dispoziţia şi a obligat-o pe pârâtă să acorde apelantei 612.213 RON despăgubiri şi să-i plătească 800 RON cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- terenurile în litigiu aparţin reclamantei dar în anul 1974 au fost preluate în fapt de către P. Reşiţa, care a edificat aici mai multe construcţii;
- preluarea în fapt a terenurilor reclamantei, fără un temei legal, a fost contrară Constituţiei în vigoare la acea dată, dispoziţiilor C. civ. şi tratatelor internaţionale la care România era parte, astfel că se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001;
- de vreme ce terenurile reclamantei au fost preluate abuziv în anul 1974, emiterea, ulterior anului 1989, a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, este lipsită de importanţă;
- apelanta are aşadar calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001;
- deoarece terenurile sunt ocupate de construcţii, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în echivalent;
- potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile prevăzute de art. 329 C. proc. civ., în cazul refuzului nejustificat al entităţii notificate, instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze pe fond şi cererile persoanelor îndreptăţite;
- prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că, din terenurile reclamantei, construcţiile pârâtei ocupă suprafaţa de 2.480 m.p., care este situată în Reşiţa, pe Calea C. şi are o valoare de 62.213 RON.
Pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei ori, în subsidiar, al obligării sale la emiterea unei noi decizii, cu propuneri de acordarea.de despăgubiri în condiţiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susţinut că:
- instanţa de apel a reţinut greşit că terenurile au fost preluate abuziv, că emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea sa este irelevantă şi că reclamanta nu a primit despăgubiri;
- reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a terenurilor, iar înregistrarea de CF din anul 2000 s-a efectuat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1993, conform H.G. nr. 834/1991;
- a fost obligată greşit la plata despăgubirilor deoarece, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordarea despăgubirilor în echivalent se face de A.N.R.P. din fondurile transferate în acest scop de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Criticile referitoare la lipsa calităţii reclamantei, de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, sunt nefondate deoarece:
- dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenurilor în litigiu este incontestabil;
- preluarea unei porţiuni din aceste terenuri în anul 1974 a fost evident abuzivă (fără niciun titlu, în fapt, pentru edificarea mai multor construcţii de către o entitate de stat);
- în acest context, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, emis în anul 1993, nu poate împiedica aplicarea prevederilor imperative ale Legii nr. 10/2001.
Celelalte critici sunt însă fondate pentru că, potrivit legii speciale precitate, atât în redactarea iniţială, cât şi în forma actuală, consecutivă modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii sub forma despăgubirilor nu se suportă de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis şi, drept consecinţă, se va modifica parţial hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtei la propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, în cuantum de 612.213 RON, în condiţiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 631 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că obligă pârâta să propună măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 612.213 RON în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3536/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3583/2010. Civil. încuviinţare executare... → |
|---|
