ICCJ. Decizia nr. 3573/2010. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3573/2010

Dosar nr. 8950/1/2009

Şedinţa publică din 8 iunie 2010

Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală la 13 noiembrie 2009, contestatorii G.A. şi G.M.D. au solicitat anularea deciziei nr. 5282 din 7 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 alin. (3) C. proc. civ., s-a arătat că modul în care instanţa a soluţionat cererea prin decizia civilă nr. 5282 din 7 mai 2009 pune în evidenţă una dintre racilele practicii judecătoreşti, când forma înghite fondul.

Cel mai mare procent din soluţiile instanţelor îl ocupă soluţionarea pe excepţii pentru că este mult mai simplu şi elimină bătaia de cap. Prin soluţionarea pe excepţii instanţa nu este obligată să-şi asume responsabilitatea unei soluţii pe fond.

În speţă, nu trebuiau admise excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii.

Contestaţia în anulare este inadmisibilă şi va fi respinsă în consecinţă.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate să fie exercitată numai pentru motivele anume prevăzute în lege.

Aceste motive sunt înscrise în art. 317-318 C. proc. civ. respectiv, procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă; dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale sau instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Faţă de cele mai sus arătate, contestaţia în anulare prin care se invocă soluţionarea greşită a unei excepţii procesuale este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii G.A. şi G.M.D. împotriva deciziei nr. 5282 din 7 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3573/2010. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs