ICCJ. Decizia nr. 3608/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3608/2010
Dosar nr. 8820/99/2007
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 256 din 16 februarie 2009 Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de reclamantul U.G. împotriva dispoziţiei nr. 1 din 15 noiembrie 2007 emisă de pârâta SC M. SA Iaşi, a constatat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din 1067 mp teren şi construcţie demolată situat în Iaşi, a dispus acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale pentru imobilul menţionat, identificat conform raportului de expertiză şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.885,05 lei.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 1 din 15 noiembrie 2007 pârâta a respins cererea reclamantului privind acordarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri pentru construcţia demolată şi terenul aferent de 1.178 mp, motivat de faptul că imobilul revendicat nu a făcut obiectul unei preluări abuzive.
Din probatoriul administrat a rezultat că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, ca moştenitor al autoarei sale, A.Z., iar terenul a fost preluat abuziv în proprietatea statului, prin expropriere în baza Decretului nr. 53/1974.
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că fostul amplasament al terenului are în prezent o suprafaţă de 1140 mp, din care 1067 mp se află în incinta societăţii pârâte şi este afectată de detalii de sistematizare, astfel că nu se poate restitui în natură.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul susţinând că terenul poate fi restituit în natură întrucât este liber de construcţii şi neafectat de servituţi şi utilităţi publice.
A declarat apel şi pârâta sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 114 din 10 iunie 2009 a respins apelurile, reţinând că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză suprafaţa de 1067 mp din proprietatea reclamantului a fost identificată în incinta SC M. SA Iaşi şi că este liberă de construcţii, dar afectată de detalii de sistematizare, respectiv reprezintă zona de acces şi spaţiul necesar desfăşurării procesului de producţie între halele C1 şi C5 şi este străbătută în subteran de reţele de canalizare, electrice şi termice. Având în vedere concluziile raportului de expertiză, instanţa de apel a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul pârâtei a fost respins deoarece aceasta este în culpă procesuală, ca parte din vina căreia s-a purtat procesul, astfel încât datorează cheltuielile de judecată solicitate de reclamant.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că, în mod greşit, au fost aplicate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât reţelele de gaz, electricitate şi termice nu sunt de utilitate publică şi, ca atare, terenul poate fi retrocedat în natură.
Recursul nu este fondat.
Terenul în litigiu, în suprafaţă de 1067 mp, a aparţinut autoarei reclamantului şi a fost preluat în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului nr. 53/1974.
In prezent terenul este inclus în incinta societăţii pârâte, fiind afectat în subteran de reţele electrice, de canalizare şi de gaze.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate).
Instanţa de apel a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor acestei dispoziţii legale, considerând astfel că terenul în suprafaţă de 1076 mp constituie un teren afectat de utilităţi publice, nefiind restituibil în natură.
Este adevărat că art. 11 din lege reglementează situaţia imobilelor expropriate, însă, în speţă, dată fiind destinaţia specială a terenului, este incidentă excepţia care face imposibilă restituirea în natură prevăzută de art. 10 alin. (2), referitoare la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităţilor.
Dispoziţiile susmenţionate trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Reţelele subterane de canalizare, electricitate, termice şi de gaze naturale constituie amenajări de utilitate publică, fiind destinate a servi nevoilor comunităţii, astfel încât terenul nu se poate restitui în natură, ci doar prin echivalent.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul U.G. împotriva deciziei nr. 114 din 10 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3745/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3588/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
