ICCJ. Decizia nr. 3681/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3681/2010
Dosar nr. 37063/3/2008
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 267 din 26 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a, s-a admis contestaţia şi a fost obligată pârâta să emită decizie în favoarea reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii pentru întregul imobil teren de 1650 m.p. situat în Bacău, str. I., modificând pct. 2 al deciziei nr. 256 din 02 septembrie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 256 din 2 septembrie 2008 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 3/12 parte din terenul situat la adresa sus arătată, ce se cuvine reclamantei potrivit certificatului de moştenitor după defuncţii F.I. şi F.N.
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cota moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de capitolul III din actul normativ menţionat profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cerere de restituire, astfel încât reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, întrucât ceilalţi succesori ai fostului proprietar nu au depus cereri de restituire, conform Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A.V.A.S. iar prin decizia civilă nr. 430 din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Ca lege specială de reparaţie, Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziţii care derogă de la dreptul comun, tocmai în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârşite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
De exemplu art. 4 alin. (3) stabileşte o regulă derogatorie de la dreptul comun referitoare la modalitatea de acceptare a succesiunii, fiind utilizată noţiunea de „succesibil", noţiune ce este diferită de cea de „moştenitor" folosită de art. 4 alin. (2).
Astfel se face o diferenţiere între cei ce sunt moştenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun şi cei care au doar vocaţie succesorală, care sunt repuşi în termenul de acceptare prin cererea de restituire.
În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu poate opera regula unanimităţii în cazul indiviziunii, iar măsurile de restituire în natură sau prin echivalent, pot fi solicitate de persoanele îndreptăţite, conform procedurii instituită de legea specială, respectiv prin notificare.
Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să şi-l valorifice şi să şi-l apropie, fără a fi condiţionat de atitudinea altui sau altor moştenitori, întrucât în caz contrar, legea ar fi golită de conţinut.
Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cerere de restituire".
Contestatoarea are vocaţie succesorală faţă de bunicul său F.I., chiar dacă ea are calitatea de „moştenitor", conform dreptului comun numai faţă de soţul său F.N.
Atâta timp cât ceilalţi moştenitori legali ai fostului proprietar al terenului în litigiu nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi nu au depus notificare în vederea restituirii în natură sau prin echivalent, de cotele acestora profită contestatoarea care a formulat notificarea în condiţiile legii.
Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reglementează un drept de acrescământ special în condiţiile în care, ceilalţi moştenitori ar fi decăzuţi din drepturile lor, drept urmare a neformulării notificărilor în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, restituirea bunului sau stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent se realizează numai în favoarea celui care a formulat notificarea în termen.
Dacă celui care a formulat notificarea i se restituie numai cota ideală din bun sau i se stabilesc măsurile reparatorii în echivalent, tot în cota ideală, fără să poată beneficia de dreptul de acrescământ reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 înseamnă că nu se poate realiza tocmai scopul reparării abuzurilor săvârşite în perioada totalitară, iar legea reparatorie ar fi golită de conţinut, atâta timp cât restul bunului (sau despăgubirilor) ar beneficia unitatea privatizată sau entitatea obligată de lege să emită decizia.
În prezenta cauză, nu contestatoarea era obligată să facă dovada negativă a nedepunerii notificărilor de către ceilalţi moştenitori, ci numai apelanta era în măsură să facă dovada pozitivă, certă şi clară, a depunerii notificărilor celorlalţi moştenitori, dovadă pe care nu a făcut-o.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat şi pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, raportat la cuprinsul certificatelor de moştenitor din care rezultă că reclamanta are calitatea de moştenitor doar după unul dintre descendenţii fostului proprietar, cota care îi revine acesteia fiind doar de 3/12.
Astfel, susţine recurenta, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata T.M. prin notificarea depusă la fila 19 s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 stabileşte că de „cotele moştenitorilor legali sau testamentari ce nu au urmat procedura prevăzută de Capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Astfel, în situaţia în care numai o parte dintre moştenitorii proprietarilor deposedaţi de stat au cerut restituirea imobilului, acesta se cuvine celor care s-au conformat Legii nr. 10/2001 prin efectuarea dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.
Succesorii nu dovedesc în nume propriu dreptul la restituire ci ca moştenitori ai antecesorului lor, singurul cu privire la care se pune problema funcţionării dreptului de acrescământ.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 depunerea cererii echivalează cu acceptarea succesiunii pentru întregul imobil, respectiv notificatoarea T.M. este îndreptăţită la restituirea întregului imobil, conform regulilor dreptului comun în materie succesorală.
Astfel partea unui succesor care nu a depus notificare în condiţiile legii speciale profită moştenitorilor care s-au conformat dispoziţiilor acestei legi.
Cum, numai reclamanta s-a conformat dispoziţiilor privind depunerea notificării în condiţiile Legii nr. 10/2001, ea este îndreptăţită la reconstituirea întregului imobil în condiţiile dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Că este aşa, rezultă şi din decizia civilă nr. 177 din 20 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti - dosarul instanţei de fond, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 6896 din 19 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Astfel, faţă de cele expuse, susţinerile recurentei sunt nefondate şi nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 430 din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3679/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3682/2010. Civil → |
|---|
