ICCJ. Decizia nr. 3863/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3863/2010
Dosar nr. 14305/63/2007
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 13 august 2007, reclamantul I.G. a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea parţială a Dispoziţiei nr. 14765 din 13 iulie 2007, emisă de către Primarul Municipiului Craiova, în ceea ce priveşte art. 3, precum şi procesul-verbal privind starea de fapt şi referatul nr. 9437/4a -V-2007, să oblige pârâţii să restituie în natură imobilul - teren situat în Craiova, judeţul Dolj, în suprafaţă de 794 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza Decretului nr. 38/1986 i-a fost preluat de către stat în mod abuziv imobilul compus din teren situat în Craiova, , Judeţul Dolj şi că, în anul 2001, prin notificarea nr. 594/N/2001, a solicitat iniţial pârâtei Municipiului Craiova, acordarea de despăgubiri şi, ulterior, restituirea în natură a întregului imobil situat în Craiova, judeţul Dolj, compus din teren liber în suprafaţă totală de 1800 mp.
Reclamantul a mai arătat că, prin dispoziţia a cărei anulare o solicită, s-a dispus restituirea parţială în natură a imobilului solicitat, numai în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1006 mp, iar pentru restul terenului, în suprafaţă de 794 mp, a propus acordarea de despăgubiri, întrucât această suprafaţă ar fi ocupată de actuala stradă F.
Totodată, măsura de acordare de despăgubiri pentru restul de imobil solicitat de către reclamant este complet nefondată, atâta timp cât şi acest teren de 794 mp poate fi restituit în natură întrucât este în totalitate liber, nefiind afectat de utilităţi publice sau detalii de sistematizare.
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 12 martie 2008, Tribunalul Dolj a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând, în esenţă că identificarea terenului în suprafaţă de 1800 mp nu s-a putut face în totalitate deoarece din măsurătorile efectuate la scară pe planul decretului de expropriere nu a reieşit decât suprafaţa de 1006,00 mp şi respectiv suprafaţa de 314 mp materializaţi pe schiţa anexă între punctele 8-12-4-5-6-7-8 care, în prezent, este ocupată de actualul trotuar al străzii F.
Referitor la diferenţa de teren de 794 mp ce face obiectul litigiului, prin raportul de expertiză s-a constatat că în fapt această suprafaţă măsoară 314 mp, aşa cum s-a arătat mai sus, iar diferenţa de 480 mp nu se poate identifica.
Expertiza a mai stabilit că nu s-a putut completa întreaga suprafaţă de 794 mp, deoarece în zonă au fost retrocedate toate terenurile care au aparţinut foştilor proprietari, vecini ai reclamantului şi în felul acesta s-ar fi produs suprapuneri de teren.
Astfel, în raport de cele reţinute, instanţa a constatat că dispoziţia nr. 14753 din 13 iulie 2007 este temeinică şi legală prin propunerea de acordare a despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamantul I.G., pentru diferenţa de teren de 794 mp, imposibil de restituit în natură.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul I.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că soluţia instanţei de fond nu este motivată nici în fapt, nici în drept, că se bazează pe raportul de expertiză care este incomplet şi superficial, deoarece terenul nu a fost identificat.
Prin Decizia civilă nr. 312 din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul cu motivarea că hotărârea atacată este argumentată, atât în fapt, cât şi în drept şi că, din suprafaţa totală de 1800 mp i s-a restituit petentului, prin dispoziţia nr. 14753 din 13 iulie 2007, suprafaţa de 1600 mp, diferenţa de 794 mp neputând fi restituită în natură, aceasta fiind ocupată în parte de trotuare şi străzi, iar altă parte fiind retrocedată foştilor vecini ai reclamantului.
În consecinţă, s-a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 9, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel că apelul declarat de reclamant este neîntemeiat.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelantul-reclamant I.G. pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia recurentul a arătat că suprafaţa pe care a solicitat-o pe cale judecătorească nici nu a fost identificată de expertul desemnat, ambele instanţe reţinând o stare de fapt eronată, dat fiind faptul că expertul nu a ţinut cont de actele doveditoare şi implicit a celor de preluare ataşate.
Suprafaţa totală de teren pe care recurentul ar trebui să o aibă în proprietate în prezent, având în vedere faptul că prin dispoziţia nr. 14753/2007 s-a restituit doar suprafaţa de 1006 mp şi raportat la actele de proprietate şi actele de preluare, este de 1800 mp.
Terenul care în prezent face obiectul litigiului este liber de construcţii parţial - 480 mp, pe el găsindu-se amplasată fundaţia fostei proprietăţi, suprafaţă ce nu a fost identificată de către expertul desemnat, deşi instanţele au prevăzut ca obiectiv „identificarea terenului" cu limite şi vecinătăţi.
De asemenea, în raportul de expertiză nu a fost identificată nici suprafaţa de 1006 mp, restituită de autoritatea locală, în conţinutul raportului făcându-se vorbire de anumiţi vecini, care însă nu sunt indicaţi pe schiţa de expertiză şi nici în raport.
Atât terenul în suprafaţă de 794 mp, cât şi suprafeţele menţionate în raportul de expertiză au destinaţia de zonă verde.
Se mai arată că la dosarul cauzei nu au fost ataşate acte din care să rezulte că terenul nu poate fi identificat şi nici acte din care să rezulte că recurentul nu a deţinut în proprietate suprafaţa de 1800 mp.
Instanţa de apel nu a putut avea în vedere aceste acte şi nici nu s-a raportat la actele de proprietate invocate de recurent pe tot parcursul procesului, astfel că a dispus respingerea apelului, respingând toate cererile de probatorii, încălcând dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, mai arată recurentul, instanţa de apel nu a interpretat şi aplicat în mod corect prevederile art. 7, art. 9, art. 11 din Legea nr. 10/2001, reţinând că „diferenţa de teren nu poate fi restituită în natură" atâta timp cât nu este corect identificată.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001 „De regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură". Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 legiuitorul a modificat Legea nr. 10/2001, instituind ca principiu general de reparaţie „restitutio in integrum".
Conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 11 pct. 2 din HG nr. 498/2001, imobilele preluate de stat (construcţii nedemolate şi teren) care sunt libere sau nu au fost înstrăinate legal, se restituie integral persoanei îndreptăţite", prevedere ce îşi găseşte aplicabilitatea şi în cazul de faţă, întrucât terenul în litigiu se încadrează în prevederile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind expropriat pentru cauză de utilitate publică.
Terenul în suprafaţă de 794 mp situat în Craiova, se consideră a fi preluat abuziv avându-se în vedere aplicabilitatea art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, intimaţii nefăcând însă în niciun fel dovada, prin acte legale sau alte mijloace de probă, că terenul din litigiu este proprietatea lor.
Mai arată recurentul că actele premergătoare emiterii dispoziţiilor atacate sunt nelegale, avându-se în vedere faptul că procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului solicitat (terenul în suprafaţă totală de 1800 mp) nu a fost încheiat şi semnat în prezenţa persoanei îndreptăţite, încălcându-se dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pe parcursul soluţionării recursului, recurentul I.G. a decedat, fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia, respectiv: I.E., I.G., I.C.F. şi I.G.M.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „de regulă imobilele preluate abuziv se restituie în natură", deci numai când aceasta măsură este posibilă.
În art. 9 al Legii nr. 10/2001, prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, însă nu în mod absolut, ci după distincţiile pe care le aduc articolele ulterioare cuprinse în capitolul "Restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent".
Astfel, pentru ca măsura restituirii în natură a unui imobil expropriat să se poată dispune, trebuie îndeplinită condiţia ca terenul să fie liber, în accepţiunea art. 11 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, însă, înainte de aceasta, se impune identificarea terenului care face obiectul notificării, sarcină care revine reclamantului, conform art. 1169 C. civ., acesta urmând a face dovada amplasamentului şi întinderii dreptului său de proprietate, căci numai astfel se poate verifica dacă terenul este liber şi poate fi restituit în natură.
În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, conform art. 24 al Legii nr. 10/2001, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor menţionate şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Acesta este temeiul de drept care a stat la baza recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantului, însă pentru a face aplicarea art. 7 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a imobilului, trebuie ca reclamantul să facă dovada cu acte de proprietate a vechiului amplasament, respectiv a situării, ariei, laturilor şi vecinătăţilor imobilului.
Deşi recurentul susţine că expertul nu a ţinut cont de actele doveditoare şi implicit a celor de preluare ataşate, Înalta Curte constată că situaţia de fapt a fost stabilită în raport de probele administrate în faţa ambelor instanţe de fond, deoarece reclamantul nu a depus la dosar titlul de proprietate al imobilului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al autorului său, I.I., autentificat sub nr. 2782 din 4 iulie 1919, act la care face referire în cuprinsul testamentului autentificat la data de 23 februarie 1957, astfel încât identificarea terenului pe vechiul amplasament s-a realizat numai parţial, deoarece datele indicate în testament, respectiv adresă poştală, suprafaţă şi vecinătăţi, cât şi decretul de expropriere, unde sunt menţionate numai suprafaţa şi adresa poştală, sunt incomplete.
De asemenea, recurentul nu a depus alte înscrisuri în faza procesuală a apelului, motiv pentru care cererea sa de încuviinţare a unei alte expertize a fost în mod corect respinsă ca nefiind utilă cauzei, căci expertiza efectuată la prima instanţă de fond a avut în vedere toate înscrisurile administrate, iar obiecţiunile la raportul de expertiză nu vizau modul de efectuare a expertizei, ci concluziile acesteia în sensul că o parte din teren nu a putut fi identificată.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că soluţia ambelor instanţe de fond este corectă, suprafaţa de 1800 mp fiind recunoscută ca fiind proprietatea reclamantului, numai în temeiul prezumţiei de proprietate instituită în art. 24 al Legii nr. 10/2001, căci testamentul nu constituie un titlu de proprietate, însă posibilitatea de restituire în natură a întregii suprafeţe de teren se putea realiza doar în măsura în care reclamantul ar fi depus la dosar înscrisuri care să dovedească în mod neechivoc întinderea şi conturul vechiului amplasament al imobilului, numai astfel putându-se stabili dacă întreaga suprafaţă de teren revendicată este liberă şi poate fi restituită în natură.
De altfel, lipsa reperelor de individualizare corectă a imobilului este şi motivul pentru care expertiza efectuată în cauză a concluzionat că identificarea terenului în suprafaţă de 1800 mp nu s-a putut face în totalitate, în condiţiile în care actele avute în vedere de expert au fost testamentul şi anexa la decretul de expropriere.
Astfel fiind, în raport de situaţia de fapt dovedită, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 1 al Legii nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi nerestituite, se restituie în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, sens în care s-a dispus la pct. 3 al dispoziţiei nr. 14753/2007, cât şi prin dispoziţia nr. 5110/2005 emise de Primăria municipiului Craiova acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat sub nr. 594/N/2001, imposibil de restituit în natură, măsură care însă nu a fost adusă la îndeplinire până în prezent, astfel cum rezultă din adresa nr. 40548/2010 a Primăriei municipiului Craiova, depusă în recurs.
Recurentul mai invocă şi critici care privesc modul de interpretare al probelor, aspecte care nu mai pot forma obiect de recurs odată cu abrogarea motivului de recurs menţionat în art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu este incident motivul de recurs invocat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul continuat de moştenitorii recurentului I.G., respectiv: I.E., I.G., I.C.F. şi I.G.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul continuat de moştenitorii recurentului I.G., respectiv I.E., I.G., I.C.F. şi I.G.M. împotriva deciziei civile nr. 312 din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3866/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3861/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
