ICCJ. Decizia nr. 3860/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3860/2010

Dosar nr. 4569/95/2006

Şedinţa publică din 18 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 660 din 14 decembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 3399/2005, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a respins contestaţia formulate de reclamantele T.L., P.V.E. şi M.L.F.V.L. (născută P.E.O.) împotriva dispoziţiei nr. 28 din 30 ianuarie 2004 emise de PRIMARUL COMUNEI SĂCELU, jud. Gorj, cu motivarea că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deoarece nu este îndeplinită cerinţa din art. 2 pct. 1 lit. c) din lege, anume să se fi admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie în favoarea statului.

Prin Decizia civilă nr. 334 din 18 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 759/2006, apelurile reclamanţilor au fost admise, a fost desfiinţată hotărârea primei instanţe şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, constatându-se că imobilul teren şi construcţii care a făcut obiectul donaţiei, despre care a făcut vorbire Tribunalul, este diferit de cel solicitat prin notificări.

Astfel, donaţia se referă la o casă de locuit şi terenul învecinat cu şcoala şi şoseaua, iar notificările - la construcţii cu destinaţia moară şi dependinţe.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Gorj, instanţă care, prin sentinţa nr. 26 din 11 februarie 2009, a admis în parte contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei nr. 28 din 30 ianuarie 2004 a Primarului comunei Săcelu şi restituirea în natură a terenurilor, după cum urmează:

- teren în suprafaţă de 1075 mp cu categoria de folosinţă păşune deţinut de Primăria Săcelu, liber (identificat în raportul de expertiză în schiţa anexă nr. 1);

- teren în suprafaţă de 15251 mp ( schiţa anexă 1 la raportul de expertiză), fără construcţii;

- teren în suprafaţă de 517 mp.

- teren în suprafaţă de 467 mp ( schiţa nr. 2).

- teren în suprafaţă de 371 mp.

- teren în suprafaţă de 1715 mp ( schiţa nr. 2 din raport ).

- teren în suprafaţă de 1167 mp;

- teren în suprafaţă de 1468 mp.

- teren în suprafaţă de 2046 mp (schiţa nr. 2 din raport);

- teren în suprafaţă de 2123 mp;

- teren în suprafaţă de 3557 mp.

- teren în suprafaţă de 3122 mp (schiţa anexă 2 raport expertiză).

- teren în suprafaţă de 1178 mp (teren parc primărie) - schiţă anexă 3 la raport).

- teren în suprafaţă de 1460 mp (schiţă anexă 4 la raport);

- terenul în suprafaţă de 900 mp cu moara (S 1).

- terenul cu brutărie în suprafaţă de 679 mp (S2).

- terenul în suprafaţă de 924 mp (S 3).

- terenul în suprafaţă de 259 mp (S 4).

- terenul în suprafaţă de 265 mp (S 5).

- terenul în suprafaţă de 319 mp (S 8).

- terenul în suprafaţă de 431 mp (S 9).

- terenul în suprafaţă de 1045 mp (S 10).

- terenul în suprafaţă de 1690 mp (S 11);

- terenul în suprafaţă de 4807 mp (S 12).

Pentru a se pronunţa astfel s-au avut în vedere probele administrate, precum şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că reclamantele sunt îndreptăţite la restituirea în natură a suprafeţelor de teren preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent.

Tribunalul, având în vedere Decizia de casare nr. 334/2006 a Curţii de Apel Craiova, a reţinut că obiectul contestaţiei asupra căreia trebuie să se pronunţe este anularea dispoziţiei nr. 28 din 30 ianuarie 2004 a Primarului comunei Săcelu, prin care s-au respins notificările din dosarul nr. 103 din 23 septembrie 2001 şi din dosarul 135 din 5 februarie 2002.

Obiectul acestor notificări îl constituie suprafaţa de 20000 mp teren situat la R. de apa Blahniţa învecinat la N - fosta proprietate Gh.T. şi la S - fosta proprietate O.S., precum şi terenul şi clădirile ce au avut ca destinaţie moară şi joagăr şi cuptorul de pâine până la casele lui I.S.

Identificarea terenului s-a realizat pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză de expert C.D., precum şi a cercetării la faţa locului de către instanţă.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, pe baza cărora s-a dispus restituirea în natură a terenurilor.

Apelul declarat de către Primarul comunei Săcelu împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 195 din 23 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru a pronunţa această decizie, s-a arătat că, în mod corect, prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care art. 1 alin. (1) şi art. 7 instituie principiul prevalentei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, acordarea celorlalte măsuri reparatorii operând numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este înlăturată expres de la aplicare.

Reclamantele au făcut dovada că suprafeţele de teren pentru care s-a dispus restituirea în natură au aparţinut în proprietate autorului acestora, S.S.S.(zis B.), căruia prin sentinţa civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 i s-a recunoscut dreptul la jumătate din averea supusă partajului, în concurs cu O.S., tranzacţia fiind consemnată prin sentinţa civilă nr. 59 din 29 februarie 1927.

Actele de stare civilă depuse la dosar atestă calitatea de moştenitoare a reclamantelor, tribunalul reţinând întemeiat calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, aspect, de altfel, necontestat de către apelantul pârât Primarul comunei Săcelu.

Expertiza tehnică administrată în cauză, care s-a efectuat şi în prezenţa reprezentanţilor Primăriei Săcelu, a identificat toate imobilele aparţinând autorului reclamantelor, evidenţiind pe cele libere şi care pot fi restituite în natură, în conformitate cu prevederile legii.

Au fost înlăturate criticile din apel referitoare la faptul că o parte din terenurile cu privire la care s-a dispus restituirea în natură ar aparţine altor persoane sau domeniului public, în condiţiile în care nu s-au depus dovezi în acest sens, nefiind formulate nici obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond.

S-a apreciat ca irelevante susţinerile din cererea de apel referitoare la completarea probelor administrate de prima instanţă, în condiţiile în care apelantul nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată pentru a preciza dacă solicită încuviinţarea şi administrarea în completare a probelor, în cererea de apel nefiind menţionate probele ce se solicită şi nici împrejurările pe care înţelege apelantul să le dovedească prin aceste probe, instanţa apreciind ca fiind suficiente probele administrate în faţa instanţei de fond.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

1. Judecata s-a făcut fără conceptarea şi citarea legală a pârâţilor, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, precum şi în lipsa persoanelor cu ca­litate procesuală pasivă raportat la obiectul litigiului; acestea nu au fost părţi în dosar, nu li s-a comunicat cererea de chemare în jude­cată şi nu şi-au putut formula si susţine apărarea.

Astfel, au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

2. Instanţa a pro­cedat la soluţionarea procesului fără a intra în reala cercetare a fondului cauzei.

Astfel, nu s-a verificat nici unul din următoarele aspecte de fapt şi de drept.

- îndeplinirea de către petente ori de către autorul lor a procedurii administrative prealabile (notificarea, conţinutul acesteia, termenul formulării şi modalitatea de comunicare);

- calitatea de persoane îndreptăţite la masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/200l, respectiv calitatea de proprietari ai autorilor petentelor pentru imobilele pretinse, calitatea de moştenitoare a petentelor;

- data şi modul în care imobilele ar fi ieşit din patrimoniul autorilor pentru a se stabili daca fac ori nu obiectul Legii nr. 10/2001.

- identificarea certă şi actuală a imobilelor pretinse pe baza actelor depuse de petente.

- starea actuală a imobilelor pretinse (libere ori nu, des­fiinţate ori existente), regimul juridic al acestora, afectarea totală ori parţială unui interes ori unei utilităţi publice.

S-a susţinut că Decizia este complet nemotivată cu privire la aceste aspecte de fapt si de drept.

În plus, instanţa de apel nu arată care este conţinutul probelor administrate, care sunt probele pe care le reţine ori le înlătură şi pentru care considerente, folosind formulări generice; în motivare, s-au preluat şi reprodus simple afirmaţii ale petentelor ori greşite inter­pretări ale conţinutului actelor invocate de acestea, fără a enumera măcar actele solicitate de instanţă în urma cercetării la faţa locului şi depuse de pârât.

Instanţa de apel nu a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi corecta aplicare a legii de către prima instanţă, contrar obligaţiilor ce-i revin şi rolului activ de care se impunea să dea dovadă, motivele de ordine publica putând fi invocate şi din oficiu.

În aceste condiţii, controlul judiciar nu se poate exercita de către instanţa de recurs, în lipsa unei argumen­tări care să demonstreze modul în care şi-a format convingerea instanţa de apel pentru a adopta soluţia pronunţată.

Recurentul a susţinut că aceste neregularităţi sunt valabile şi pentru hotărârea primei instanţe, astfel încât se impune casarea ambelor hotărâri de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, urmând ca judecata să fie reluată de la primul act procedural.

În cursul judecării recursului, au fost încuviinţate în principiu cererile de intervenţie voluntară formulate de numiţii J.C.M., J.G.A., J.F. şi J.E., drept cereri de intervenţie accesorie, întrucât nu se tinde la valorificarea unui drept propriu, ci la respingerea pretenţiilor intimatelor-reclamante, întocmai ca recurentul-pârât, cereri admisibile în faza recursului în temeiul art. 51 C. proc. civ.

Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. Critica privind nelegala citare a pârâtului în cursul judecării apelului este nefondată, în condiţiile în care au fost respectate dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., la dosar regăsindu-se dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul pentru toate cele trei termene de judecată fixate în cauză (file 9, 11 şi 19 dosar apel).

În ceea ce priveşte cadrul procesual al judecării apelului, din punctul de vedere al părţilor ce au figurat în cauză, se constată că acesta a respectat în totalitate cadrul judecăţii în primă instanţă, astfel cum a fost conturat în raport de obiectul învestirii instanţei, respectiv contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 28 din 30 ianuarie 2004 emise de către Primarul comunei Săcelu în baza Legii nr. 10/2001.

Calitatea de părţi în proces revine persoanelor implicate în procedura administrativă, respectiv titularilor notificării – contestatoarele din cauză – şi entitatea ce a emis dispoziţia contestată, respectiv Primarul comunei Săcelu, corect citat în cauză ca având calitate procesuală pasivă în raport de obiectul învestirii instanţei, fiind, astfel, respectat principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Împrejurarea că imobilele ce constituie obiect al notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau, cel puţin, o parte dintre acestea, nu figurează în patrimoniul unităţii administrativ – teritoriale a comunei, pentru a putea dispune de acestea în temeiul legii speciale, interesează fondul dreptului dedus judecăţii, implicit existenţa vreunei obligaţii în sarcina pârâtului din cauză în legătură cu diferitele măsuri reparatorii, fără a afecta cadrul procesual stabilit în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, după cum s-a arătat anterior.

În consecinţă, vor fi înlăturate criticile recurentului pe aspectul nelegalei citări şi a cadrului procesual subiectiv fixat în cauză, nefiind întrunit cazul de casare descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte modul de argumentare a deciziei recurate, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele de apel ale pârâtului Primarul comunei Săcelu, chiar dacă formulate sumar şi generic, fără trimiteri precise la mijloacele de probă administrate, anunţând o dezvoltare a criticilor care nu a mai fost concepută, conţin, totuşi, suficiente elemente pentru a permite controlul judiciar de legalitate şi temeinicie al hotărârii primei instanţe.

Astfel, s-a susţinut că situaţia juridică a suprafeţelor de teren restituite în natură reclamantelor nu a fost pe deplin lămurită, în condiţiile în care o parte dintre acestea este deţinută cu titlu legal de alte persoane decât autoritatea administrativă locală, iar o parte este în domeniul public, fiind necesară completarea probatoriilor administrate.

Instanţa de apel ar fi trebuit să verifice aprecierea primei instanţe situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma celor arătate în motivele de apel şi în raport de probatoriul administrat, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, instanţa limitându-se a înlătura susţinerile apelantului - pârât ca nedovedite.

Or, în măsura în care se pretinde că imobilul ce face obiectul notificării aparţine altor persoane decât celei indicate drept unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, instanţa are ea însăşi obligaţia să procedeze la verificarea situaţiei juridice a imobilului în litigiu, independent de obligaţia procesuală a unei părţi în proces de a-şi proba pretenţiile şi apărările, pentru a se asigura că, dând satisfacţie pretenţiilor persoanei îndreptăţite, nu afectează drepturile altor persoane asupra bunului şi, totodată, că pronunţă o hotărâre legală, susceptibilă de a fi pusă în executare, fără a genera alte conflicte.

Astfel, instanţa de apel trebuia să procedeze în cauză la evaluarea probatoriului administrat pe aspectul deţinerii suprafeţelor de teren restituite şi, dacă era necesară suplimentarea acestuia, să solicite informaţii privind situaţia juridică de la autorităţile publice sau de la orice altă persoană, procedând, dacă este cazul, la aplicarea unei amenzi judiciare, în condiţiile art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. f) C. proc. civ., pentru refuzul sau omisiunea unei autorităţi de a comunica la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidenţele ei.

Dacă ar fi procedat în acest fel, ar fi constatat că, într-o altă cauză, s-a pronunţat o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă prin care s-a dispus restituirea în natură în favoarea altor persoane a nu mai puţin de 9 suprafeţe dintre cele restituite reclamantelor în cauza de faţă, iar pentru alte 4 suprafeţe dintre cele revendicate de aceleaşi reclamante, în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altor proprietari.

Astfel, prin Decizia nr. 100 din 1 februarie 2006 pronunţată în dosarul nr. 9292/1/2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, (file 85 – 91 dosar rejudecare Tribunalul Gorj), irevocabilă prin Decizia nr. 7605 din 9 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus restituirea în natură a mai multor terenuri către moştenitorii celor doi fii ai numitului S.S. (B.), respectiv C.I. şi O.I., succesorii lui S.S. – fiul şi J.M. şi E., succesorii lui S.I.

Aceste terenuri se suprapun în mare măsură cu cele solicitate – şi restituite - în prezenta cauză, fiind restituite în ambele cauze suprafeţele de 15.251 mp, de 517 mp, cea de 467 mp, de 1468 mp, de 2046 mp, 2123 mp, 3557 mp, 3122 mp şi 1178 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de către expert C.D., acelaşi cu cel care a efectuat expertiza cu acelaşi obiect şi în dosarul finalizat prin pronunţarea deciziei de evocare a fondului nr. 100 din 1 februarie 2006, formulând constatări, schiţe şi concluzii similare în ambele cauze.

De asemenea, în cuprinsul respectivei decizii se menţionează, după verificarea situaţiei juridice a terenurilor solicitate de moştenitorii lui S.S. (B.), că alte 4 suprafeţe - care au fost restituite în prezenta cauză – au făcut obiectul legilor fondului funciar, eliberându-se titluri de proprietate în favoarea altor persoane (acesta fiind şi motivul pentru care nu s-a dispus restituirea şi în cealaltă cauză), respectiv: suprafaţa de 1715 mp, care fusese înstrăinată de S.S. în anul 1957; suprafeţele de 1167 mp şi 371 mp, reconstituite lui M.D. şi suprafaţa de 1075 mp, reconstituită lui S.I.

Înscrisuri în acest sens au fost depuse de către reprezentantul pârâtului la termenul din 18 aprilie 2007, în faza judecăţii în primă instanţă.

Motivul pentru care aceleaşi terenuri au fost solicitate de reclamanţi diferiţi, prin notificări distincte, soluţionate prin dispoziţii administrative diferite - atât de către Primarul comunei Săcelu, cât şi de alţi deţinători (S.N.L.O. SA Tg. Jiu, SC C.HG, care au figurat ca pârâţi în cealaltă cauză) – este acela că terenurile au aparţinut în indiviziune şi în cote egale fraţilor S.S. (B.) şi O.S. (căsătorită P.).

Astfel, o parte a fost dobândită prin cumpărare de către cei doi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 462/1923 şi transcris sub nr. 2496/1923, menţionat în sentinţa civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a, iar cealaltă - pe cale succesorală, de la mama acestora, S.S., după cum rezultă din sentinţa civilă nr. 59 din 21 februarie 1927 a aceleiaşi instanţe, prin care se ia act de tranzacţia coproprietarilor.

În prezenta cauză, instanţa de apel ar fi trebuit să cerceteze toate aceste mijloace de probă administrate de către pârât şi să evalueze puterea doveditoare a acestora în speţă, ceea ce nu s-a întâmplat, cu consecinţa stabilirii insuficiente a situaţiei de fapt.

Această constatare se impune cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a pornit chiar de la o premisă greşită, aceea că reclamantele din prezenta cauză ar pretinde vocaţia la măsuri reparatorii prin prisma calităţii de moştenitoare de pe urma lui S.S. (B.).

În realitate, acestea au susţinut şi dovedit că descind pe linia O.S.: reclamantele P.V.E. şi T.L. sunt fiicele nepotului acestei autoare (P.T.I., fiul F.P., născută din căsătoria O.P.), totodată, moştenitoare ale unui alt fiu al autoarei, R.P., în timp ce reclamanta M.L.F.V.L. este fiica celui de-al treilea fiu al aceleiaşi autoare, respectiv M.P.

În aceste condiţii, se constată că modul de argumentare a soluţiei, criticată de recurent, reflectă o insuficientă evaluare a probelor administrate şi stabilirea necorespunzătoare a situaţiei de fapt.

Art. 314 C. proc. civ. impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situaţiile în care situaţia de fapt nu rezultă cu certitudine, nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către instanţa de apel.

Pe acest temei, urmează ca recursul să fie admis, cu consecinţa casării deciziei de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Nu se impune desfiinţarea şi a hotărârii primei instanţe, astfel cum se solicită prin motivele de recurs, întrucât nu sunt întrunite cerinţele art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar dacă neregularităţile expuse prin prezenta decizie se regăsesc şi în sentinţa Tribunalului, nu se poate socoti că nu s-a intrat în cercetarea fondului, ci doar că situaţia de fapt nu este pe deplin clarificată.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va soluţiona cauza în raport de cele arătate în prezenta decizie cu privire la situaţia juridică a terenurilor, în raport de probele administrate, pentru a determina imobilele care se aflau în patrimoniul autoarei la momentul preluării abuzive de către stat (ceea ce impune stabilirea certă a acestui moment), posibilitatea stabilirii în sarcina pârâtului a vreunei obligaţii relative la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, precum şi natura acestor măsuri, completându-se, dacă este necesar, probatoriile administrate.

Urmează a se avea în vedere şi susţinerile intervenienţilor din cererile de intervenţie accesorie încuviinţate în faza recursului, prin care se tinde la respingerea pretenţiilor reclamantelor cu privire la imobilele ce au fost restituite în natură prin Decizia nr. 100 din 1 februarie 2006 pronunţată în dosarul nr. 9292/1/2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, cereri a căror soartă juridică depinde de modul de soluţionare a apelului declarat de către pârât.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul pârâtului şi, în baza art. 314 C. proc. civ., va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Săcelu împotriva deciziei nr. 195 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3861/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 3814/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3860/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs