ICCJ. Decizia nr. 3910/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3910/2010
Dosar nr. 61/88/2006
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
1. Acţiunea
La 4 august 2006 reclamantul N.C.O. în nume propriu şi în calitate de mandatar al reclamantelor T.A. şi M.P. a chemat în judecată pe pârâtul primarul comunei Niculiţel judeţul Tulcea pentru anularea Dispoziţiei nr. 355 din 25 mai 2006 conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
2. Instanţa de fond prin Sentinţa civilă nr. 552 din 12 iunie 2007 a respins contestaţia ca nefondată.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 355 din 25 mai 2006 primarul comunei Niculiţel a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în comuna Niculiţel deoarece construcţia revendicată a fost demolată iar terenul este ocupat de construcţii şi drumuri comunale şi judeţene.
S-a constatat calitatea de persoane îndreptăţite a numiţilor J.D., T.A. şi M.P. de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren 1831,56 m2, imposibil de restituit în natură şi pentru care li s-a făcut oferta de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII.
S-a constatat, potrivit certificatului de moştenitor nr. aaa/2006 că N.C.O. este moştenitorul numitei J.D. şi în această calitate acesta a făcut notificare pentru imobilul în discuţie.
În verificarea contestaţiei formulate prin care s-a contestat măsura acordării de despăgubiri pentru imobilul revendicat în natură, instanţa a constatat din expertiza întocmită de expert M.V. că terenul în litigiu (identificat conform planului de situaţie A01) are 1641 m2 şi pe acesta, după demolarea construcţiei existente, s-a ridicat o construcţie formată din parter şi un etaj cu destinaţia de magazin universal sătesc care ocupă o suprafaţă de 383,8 m2.
Conform planului de situare a magazinului identificat, s-a constatat că nu există suprafeţe libere de teren iar în spatele magazinului există terenuri care aparţin altor proprietari.
S-a mai observat că prin notificarea adresată Primăriei Niculiţel reclamantul N.C.O. nu a solicitat restituirea în natură a imobilului ci plata unui echivalent bănesc a casei şi terenului de 3584 m2 evaluate de el la suma de 1.000.000 RON, ceea ce limitează contestaţia, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, la pretenţiile iniţial formulate prin notificare.
3. Instanţa de apel
Reclamanţii au atacat cu apel sentinţa Tribunalului, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că greşit le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de 3000 m2 şi de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată, în raport de constatările raportului de expertiză în sensul că din suprafaţa de 1614 m2 ce a aparţinut autorului lor, numai suprafaţa de 383,8 m2 este ocupată de construcţii, restul fiind liberă şi deci putând fi restituită în natură.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 246/C din 26 octombrie 2009 a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte contestaţia şi a obligat Primăria comunei Niculiţel să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru diferenţa de 910 m2 teren imposibil de restituit în natură.
S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de F. Tulcea.
A fost obligată pârâta la 1800 RON cheltuieli de judecată (fond şi apel).
În motivarea acestei decizii s-a reţinut în esenţă că instanţa de fond a greşit deoarece deşi reclamanţii prin notificare au solicitat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, notificarea a fost respinsă, fără a se cenzura întinderea dreptului de proprietate pentru care s-au acordat despăgubiri.
S-a reţinut astfel că iniţial reclamanţii au solicitat restituirea suprafeţei de 3000 m2, majorată ulterior (la 6 noiembrie 2001), la 3524 m2 conform contractelor de vânzare-cumpărare produse în dovedirea pretenţiilor (din 24 mai 1920, 2 februarie 1927 şi 30 septembrie 1946).
Expertul desemnat a identificat din suprafeţele pretinse o arie de 2741,40 m2.
S-a reţinut că reclamanţii au renunţat în acest dosar la judecată pentru terenul ocupat de F. Tulcea.
Ca urmare, instanţa având în vedere Dispoziţia nr. 355/2006 în baza căreia s-au acordat despăgubiri pentru 1831,56 m2 a obligat pârâta să acorde despăgubiri pentru diferenţa până la 2741,40 m.p., adică pentru încă 910 m2.
Obligaţia în sarcina pârâtei a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
4. Recursul
Împotriva Deciziei nr. 246/C din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs reclamantul N.C.O. în nume propriu şi ca mandatar al reclamantelor M.P. şi T.A. şi, respectiv, pârâta Primăria comunei Niculiţel.
În recursul lor reclamanţii au criticat decizia în drept pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.
În fapt s-a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de realităţile din dosar în sensul că terenul există, este în administrarea Primăriei în cea mai mare parte şi este liber de construcţii. S-a solicitat restituirea în natură a întregii suprafeţe de 2741,40 m2, modalitate de reparaţie mai avantajoasă pentru stat al cărui buget trece prin momente dificile.
S-a mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de desfiinţarea a titlului de proprietate prin care o parte din terenul autorului J.M.E., în suprafaţă de 443 m2, a fost acordat numitei V.T. în temeiul Legii nr. 18/1991 deşi aceasta nu a deţinut anterior acest teren şi nici nu a locuit pe raza localităţii Niculiţel.
În recursul său pârâta a invocat în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În fapt criticile s-au referit la împrejurarea că reclamanţii au revendicat o suprafaţă de teren de 3524 m2 cu mult peste terenul deţinut de autorii lor.
În rezolvarea notificării, Primăria a constatat că obiectul acesteia îl reprezintă numai suprafaţa de 1831,56 m2 pentru care s-au propus despăgubiri băneşti. Că reclamanţii au cerut mai mult decât au deţinut autorii lor a rezultat şi din expertiza efectuată în apel, expertul identificând o suprafaţă de 2741,40 m2.
S-a mai arătat că probarea pretenţiilor - întinderea terenului revendicat - cădea în sarcina reclamanţilor potrivit art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, iar expertul L. a măsurat şi suprafeţe de teren ce nu au aparţinut niciodată autorului reclamanţilor şi astfel a putut să se apropie de suprafaţa cerută de aceştia.
Ca urmare, s-a concluzionat că este neadevărată constatarea instanţei de apel în sensul că pârâta se face vinovată pentru neacordarea suprafeţei de 910 m2.
5. Analiza instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, se constată că aceasta este legală şi temeinică, împrejurare faţă de care recursurile au fost respinse pentru considerentele ce urmează:
Motivele invocate de reclamanţi nu se pot reţine ca fiind dovedite în cauză.
Pct. 6 şi respectiv 7 din art. 304 prevăd posibilitatea modificării deciziei atacate dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut (pct. 6) şi, respectiv, dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (pct. 7).
Prin acţiune introductivă de instanţă reclamanţii au contestat Dispoziţia nr. 355/2006 a primarului din Tulcea şi au solicitat în mod expres: "restituirea în natură a terenului de aproximativ 3000 m2 conform actelor de proprietate anexate şi a schiţelor cadastrale precum şi despăgubiri pentru imobilul demolat în anul 1962"; "despăgubiri de la F. cu titlu de chirie pentru terenul ocupat de construcţia făcută pe acesta"; "despăgubiri pentru nesoluţionarea în termen a notificării şi tergiversarea rezolvării cererii" şi "anularea titlului de proprietate prin care s-au atribuit din terenul lor suprafaţa de 343 m2 numitei V.I.".
Pentru acest petit, reclamanţii care au beneficiat la instanţa de fond de serviciile unui avocat ales, au administrat probe, acte şi expertiză efectuată de expert M.V., care a suplimentat în două rânduri raportul său, urmare încuviinţării obiecţiunilor formulate de reclamanţi prin avocat.
La termenul din 5 aprilie 2007 (încheierea de la dosarul de fond) s-a luat act de declaraţia părţilor că nu sunt alte cereri sau explicaţii de dat pentru completarea cercetării judecătoreşti şi s-a acordat cuvântul în fond. Cu această ocazie avocatul reclamanţilor a solicitat "admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, obligarea intimatei la retrocedarea în natură pe vechiul amplasament a suprafeţei libere identificate prin expertiză".
În apelul lor, reclamanţii - cărora li s-a respins contestaţia faţă de împrejurarea că nu s-au identificat suprafeţe de teren libere care să impună restituirea în natură - au criticat hotărârea sub un singur aspect şi anume restituirea în natură a suprafeţei de 1257 m2 rămasă liberă şi identificată prin expertiza efectuată.
Ca urmare, împrejurarea că prin acţiunea introductivă de instanţă au solicitat şi anularea unui titlu de proprietate în măsura în care nu au formulat o critică de apel sub acest aspect, în mod corect instanţa nu s-a pronunţat pe această cerere.
Din contră, instanţa de apel a reţinut corect că reclamanţii au formulat pretenţiile cu aproximaţie şi a ordonat suplimentarea probelor cu o nouă expertiză pentru identificarea în întindere a terenului revendicat şi pentru identificarea porţiunilor din teren care prin natura lor permit restituirea în natură.
Raţionamentul instanţei în sensul suplimentării suprafeţei de teren pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri prin echivalent bănesc, a rezultat din analiza probelor administrate.
Sub acest aspect se constată că este nefondată şi critica potrivit căreia hotărârea nu este motivată.
În realitate criticile reclamantului vizează modul de interpretare a probelor şi anume ignorarea, de către instanţă, a suprafeţelor libere care se puteau restitui în natură.
Criticile sub acest aspect nu pot fi primite după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. care viza situaţia în care hotărârea se întemeia pe o greşeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate (abrogare intervenită prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 publicată în M. OF. nr. 479/2.10.2000).
Curtea de apel a furnizat în considerente explicaţia că nu există teren care să poată fi restituit în natură potrivit schiţei anexată expertizei efectuate de expert L.G.V.
Nici motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 formulate de pârâtă nu sunt întemeiate. Acestea nu sunt susţinute prin nici un comentariu care să indice fie actul greşit interpretat, fie dispoziţiile legale greşit aplicate sau nesocotite.
Instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 dând eficienţă soluţiei prevăzute de textele legii speciale care prevăd acordarea de despăgubiri băneşti pentru situaţia imposibilităţii restituirii bunului în natură, cum s-a dovedit în cazul în speţă.
În comentariile făcute, recurenta pârâtă a pus de altfel accent pe lipsa de culpă a entităţii sesizate cu notificarea în stabilirea unei suprafeţe de teren, mult sub pretenţiile formulate, în raport de lipsa de dovezi din partea reclamanţilor, împrejurare lipsită de relevanţă sub aspectul supus verificării, şi anume soluţia dată notificării prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Constatând, pentru considerentele arătate, că nu s-au dovedit motive care să impună modificarea soluţiei Curţii de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile reclamanţilor N.C.O., M.P. şi T.A. şi pârâtei Primăria comunei Niculiţel împotriva Deciziei nr. 246/C din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3908/2010. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3911/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
