ICCJ. Decizia nr. 4124/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 4124/2010
Dosar nr. 10957/3/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10957/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul V.N. şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să emită dispoziţie motivată prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat în Bucureşti, sector 6, având suprafaţa de 299,24 mp.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat din O.G. nr. 11/1997 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat, soţii P. şi I.V. au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil compus din teren în suprafaţă de 600 mp, situat în comuna Militari.
Prin testamentul autentificat din 07 iulie 1961, V.P. a lăsat moştenire reclamantului V.N. un teren în suprafaţă de 300 mp, proprietatea defunctei V.P. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1997 şi transcris la fostul Tribunal Ilfov. Din certificatul de moştenitor din 05 noiembrie 2009 emis de B.N.P. G.D. rezultă că de pe urma defunctei au rămas ca succesori G.J., fiică şi V.N., fiu, fiecare cu câte o cotă de V2.
Din situaţia de fapt Tribunalul a reţinut că imobilul a cărui restituire s-a solicitat prin notificare face parte din categoria imobilelor trecute în mod abuziv în proprietatea statului, conform art. l alin. l din Legea nr. 10/2001, iar contestatorul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, având calitatea de moştenitor al foştilor proprietari, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 607 din 29 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a avut în vedere următoarele considerente:
Din certificatul de moştenitor din 05 noiembrie 1999 emis de B.N.P. G.D. rezultă că de pe urma defunctei V.P., decedată la 29 septembrie 1985, au rămas ca succesori G.J., fiică şi V.N., fiu, fiecare cu câte o cotă de 1 /2 .
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în sensul prevăzut de art. 25 alin. l să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţia în care măsura compensatorie nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Astfel criticile formulate de pârâtă sunt nefondate, deoarece termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 este un termen imperativ, iar nu de recomandare şi instanţa de fond în mod legal a obligat pârâta să emită o dispoziţie motivată prin care să acorde măsuri reparatorii în echivalent având în vedere că au trecut 8 ani de la data formării notificării, cererea reclamantului nefiind soluţionată, aceste acte putând fi depuse şi ulterior, în condiţiile legii.
Notificarea nu a putut fi soluţionată întrucât notificatorul nu a depus la dosarul administrativ înscrisurile solicitate, astfel cum rezultă din adresa din 2009 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv nu a depus actul de proprietate în forma legalizată şi situaţia juridică, cu precizarea dacă s-au încasat despăgubiri.
Astfel spus, la momentul exproprierii s-au primit despăgubiri, fapt pentru care preluarea s-a făcut cu titlu, astfel încât nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, ale cărei critici au vizat următoarele aspecte:
- hotărârea pronunţată de instanţa de apel este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 arată că notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane.
Examinând criticile formulate, înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
Prin notificarea din 31 iulie 2001, notificare care a fost transmisă spre soluţionare prin B.E.J. A.P., reclamantul V.N. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 600 mp plus 300 mp, lot liber de construcţii situat în Bucureşti, în prezent care nu a fost soluţionată până la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Prin adresa din 30 martie 2009, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, s-a comunicat tribunalului că notificarea nu a fost formulată, întrucât de la dosarul administrativ lipsesc actul de proprietate legalizat şi situaţia juridică.
S-a constatat că notificarea nu a fost soluţionată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. l din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată.
Prin Decizia nr. 20 pronunţată la data de 18 martie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi obligatorie pentru instanţe potrivit art. 239 alin. (3) C. proc. civ. s-a statuat că instanţele sunt competente să soluţioneze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea.
Din adresa din 02 august 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - D.E.I.C., rezultă că imobilul, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 615 din 04 noiembrie 1973, de pe numele B.F. şi N. (fila 85).
Pentru imobil nu au fost încasate despăgubiri, astfel că preluarea s-a făcut abuziv, cu încălcarea legislaţiei în vigoare la data preluării, respectiv a dispoziţiilor art. 481 C. civ., care prevăd că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa fără o dreaptă şi o prealabilă despăgubire, precum şi dispoziţiile art. 8 din Constituţia din 1948 care prevede că „proprietatea particulară şi dreptul de moştenire sunt recunoscute şi garantate prin lege", precum şi art. 18 din D.U.D.O. la care România este parte.
Statul ar trebui, înainte de toate, să ia măsuri legislative necesare pentru a se asigura că cererile de restituire privesc un răspuns subiectiv din partea autorităţilor administrative, în termene rezonabile. De asemenea, statul trebuie să vegheze şi la înlăturarea obstacolelor care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunţate de autorităţile administrative sau de instanţele judecătoreşti cu privire la imobilele naţionalizate, pentru ca foştii proprietari să obţină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă şi adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, adrninistrative şi bugetare capabil să garanteze o astfel de soluţionare.
În ceea ce priveşte termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 acest termen este un termen imperativ şi nu de recomandare, aşa cum susţine pârâtul. Legea nr. 10/2001, ca lege specială, se completează cu numele de drept comun, respectiv art. 1073 şi 1022 C. civ.
În consecinţă, potrivit considerentelor arătate, s-a constatat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, criticile de nelegalitate formulate fiind neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Deciziei nr. 607 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4120/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 412/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
