ICCJ. Decizia nr. 4141/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4141/2010

Dosar nr. 2071/102/2008

Şedinţa publică din 1 iulie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 15 ianuarie 2009 Tribunalul Mureş a admis contestaţia formulată de E.O. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin primar, a anulat dispoziţia din 2 iunie 2008; a constatat că reclamanta este fiica petentei decedate A.I., fiind îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Târgu Mureş, înscris în C.F. Tg. Mureş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din înscrisurile de carte funciară reiese faptul că imobilul înscris în C.F. Tg. Mureş, a constituit proprietatea lui G.I. (poziţia B1 şi B2 fila 6 dosar fond), fiind format din casă şi grădină în suprafaţă de 371 stânjeni.

Proprietara tabulară G.I. şi-a schimbat numele în urma căsătoriei în A.I. (conform certificatului de căsătorie aflat la fila 89 verso).

Din cuprinsul cărţii funciare reiese că imobilul a fost preluat de Statul Român în baza sentinţei civile nr. 3038 din 4 octombrie 1962 a Tribunalului Popular al Raionului Tg. Mureş, ca bun părăsit conform Decretului nr. 3/1951.

Reclamanta nu a depus copia sentinţei civile nr. 3038 din 4 octombrie 1962 de preluare a imobilului de către stat.

Instanţa a apreciat că înscrierea din cartea funciară este suficientă pentru justificarea caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat, întrucât din cuprinsul foii B a cărţii funciare, la poziţia B10 este redat actul normativ de preluare - Decretul nr. 3/1951.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Municipiul Tg. Mureş prin Primar invocând excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a reclamantei şi pe cale de consecinţă nulitatea cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 78/ A din 25 mai 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Tg. - Mureş prin Primar.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reţinut următoarele:

Instanţa de fond, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 11 decembrie 2008 a respins excepţia apreciind just asupra împrejurărilor particulare ale cauzei.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel, a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 71 C. proc. civ., în sensul în care petenta A.I. prin alegerea domiciliului procesual la avocat K.E., a acordat acestuia mandatul de a gestiona procedura administrativă privind măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, mandat ce nu a încetat prin moartea părţii, recunoscut şi de pârât.

Domiciliul ales, nu presupune identificarea proprietarului imobilului ci doar a elementelor administrative care asigură realizarea procedurilor de citare sau comunicare.

Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a petentei a fost corect respinsă de instanţa de fond şi prin prisma finalităţii urmărite de părţi.

În situaţia în care strict formal această excepţie ar fi fost admisă, dat fiind decesul petentei, pârâtul ar fi avut obligaţia comunicării dispoziţiei la cel din urmă domiciliu.

A mai reţinut curtea de apel, culpa pârâtului în emiterea dispoziţiei la un interval de timp de 7 ani cu depăşirea termenului de 60 de zile.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Tg. Mureş, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. susţinând ca din înscrisurile aflate la dosar la momentul promovării acţiunii reclamanta A.I. era decedată, decesul survenind la 18 martie 2004.

Întrucât decesul reclamantei a survenit la 18 martie 2004 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 3 iulie 2008 recurentul a susţinut că cererea defunctei este nulă, întrucât persoanele decedate nu au capacitate de folosinţă şi nici nu pot sta în judecată, nici personal şi nici prin mandatar.

Faţă de cele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă modificarea hotărârilor celor două instanţe.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Codul de procedură civilă reglementând folosinţa drepturilor procedurale privite ca o aptitudine generală a persoanelor de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual, prin art. 41 prevede că poate să fie părţi în procesul civil orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

În baza acestei reglementări, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă o transpunere pe plan procesual a capacităţii de folosinţă a drepturilor civile şi constituie una din condiţiile cerute de lege pentru ca o persoană să aibă legitimare procesuală.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează o dată cu moartea acesteia.

În speţă, rezultă că, la data sesizării instanţei, respectiv 3 iulie 2008 reclamanta A.I. era decedată, decesul acesteia survenind la 18 martie 2004.

Dacă decesul reclamantei ar fi survenit după data înregistrării acţiunii procesul putea fi continuat prin introducerea în cauză a moştenitorilor celui decedat, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, recursul pârâtului va fi admis cu consecinţa casării hotărârii şi în rejudecare va respinge acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş, prin primar împotriva Deciziei nr. 78/ A din 25 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Mure, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu minori şi familie.

Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 38 din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului Mureş, secţia civilă şi în rejudecare, respinge acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4141/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs