ICCJ. Decizia nr. 4152/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4152/2010
Dosar nr. 5985/118/2006
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 17 mai 2006, reclamanţii H.I.A. şi L.I. au chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură, prin lăsarea în deplină proprietate şi netulburată posesie, a imobilului situat în Mamaia, compus din teren de 370 mp şi construcţie de 79,28 mp (două apartamente), cu destinaţia de locuinţă (Vila 16).
In motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legilor nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, reclamanţii au susţinut că:
- imobilul revendicat a aparţinut generalului N.G., unchiul lor, decedat la 29 septembrie 1951 în Penitenciarul Aiud, ca deţinut politic;
- sunt singurii moştenitori legali ai defunctului proprietar, în calitate de nepoţi (copii sorei şi fratelui acestuia);
- pârâta nu le-a soluţionat notificările formulate la 3 iulie 2001, prin executor judecătoresc şi ulterior, la 11 mai 2002, a înstrăinat imobilul către un asociat, respectiv SC E. SRL;
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2604 din 13 septembrie 2005, le-a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC M. SA cu SC E. SRL, având ca obiect imobilul în discuţie;
- deşi hotărârea menţionată este definitivă, pârâta refuză să emită Decizia/dispoziţia de restituire a imobilului în natură.
Pe parcursul procesului, reclamanţii şi-au precizat şi completat acţiunea, solicitând, între altele, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 916 din 6 august 2002, având ca obiect înstrăinarea imobilului revendicat, de la SC E. SRL către SC S.A. SRL, introduse în cauză în calitate de pârâte, ca şi Consiliul local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, deţinători ai terenului aferent vilei.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1052 din 25 septembrie 2008, a admis acţiunea completată şi precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului nr. 916/2002 şi i-a obligat pe pârâţi să restituie reclamanţilor, în natură, imobilul situat în Staţiunea Mamaia, compus din teren de 370 mp (identificat prin planul de situaţie anexă la expertiza topografică întocmită de ing. S.C.) şi vila (construcţie de tip P+1E, de 79,28 mp), şi să le plătească, în solidar, 3.600 lei cheltuieli de judecată.
S- a reţinut ca:
- potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat deoarece au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor, defunctul general N.G., precum şi a faptului că sunt moştenitorii legali ai acestuia, cum s-a stabilit şi într-un alt litigiu, soluţionat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile;
- imobilul revendicat a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950, deci preluat abuziv de stat, intrând în patrimoniul SC M. SA printr-un ordin al Ministerului Comerţului şi Turismului, emis în baza Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 1041/1990;
- ulterior, SC M. SA a fost supusă procedurilor de privatizare, iar transferul dreptului de proprietate s-a dispus de A.G.A. printr-o hotărâre luată la 27 martie 2002, consecutiv înregistrării notificării formulate de reclamanţi;
- la 11 iunie 2002, SC M. SA a înstrăinat imobilul către SC E. SRL, care a transmis apoi dreptul de proprietate, tot prin contract de vânzare-cumpărare autentificat, pârâtei SC C.A. SRL;
Într-un alt litigiu, soluţionat definitiv şi irevocabil, Tribunalul Constanţa a constatat nulitatea absolută, pentru fraudă la lege, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, prin care SC M. SA, a înstrăinat imobilul către SC E. SRL;
- pe cale de consecinţă, conform principiilor „quod nullum est nullum producit effectum" şi „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis", este lovit de nulitate absolută şi contractul subsecvent, intervenit între SC E. SRL şi SC C.A. SRL, încheiat în aceeaşi zi, de către aceeaşi persoană, reprezentant al ambelor părţi;
- împrejurările concrete în care au fost încheiate cele două contracte exclud eroarea asupra calităţii vânzătorului şi buna credinţă a cumpărătorului, condiţii necesare pentru a fi incident principiul validităţii aparenţei de drept;
- sancţiunea nulităţii este aplicabilă şi pentru că ambele înstrăinări au avut loc înaintea finalizării procedurii administrative de soluţionare a notificărilor formulate de reclamanţi;
- imobilul revendicat este susceptibil de restituire în natură, nefiind incident niciunul din impedimentele prevăzute de lege;
- astfel, potrivit expertizei cadastrale extrajudiciare, lotul 11 din careul 30 (proprietatea autorului reclamanţilor) are suprafaţa totală de 370 mp., face parte din domeniul privat al Municipiului Constanţa şi se compune din suprafaţă construită (101,09 mp, vila 16), spaţiu verde (246,31 mp), trotuar (15,6 mp) şi parcaj (7 mp).
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 87 din 25 martie 2009, a respins apelurile declarate de pârâtele SC M. SA, SC E. SRL şi SC C.A. SRL dar a admis apelul promovat de pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul local al Municipiului Constanţa şi a schimbat parţial sentinţa, în sensul că suprafaţa terenului ce se va restitui în natură este de 347,4 mp.
Totodată, curtea a obligat pe pârâtul Municipiul Constanţa să emită dispoziţie cu propuneri de despăgubiri, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru diferenţa de 22,6 mp, care nu poate fi restituită în natură (trotuar public şi parcaj) şi a respins cererea ultimilor doi apelanţi, de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În referire la apelurile declarate de SC M. SA,, Municipiul Constanţa şi Consiliul local al Municipiului Constanţa s-a reţinut că:
- atât SC M. SA, cât şi Primăria Municipiului Constanţa au fost notificate de reclamanţi cu privire la imobilul situat în Staţiunea Mamaia;
- deoarece niciuna din entităţile menţionate nu a răspuns acestor notificări în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a calificat corect poziţia lor drept refuz nejustificat şi, evocând fondul, a apreciat, în baza materialului probator, asupra temeiniciei solicitării reclamanţilor,
- această soluţie este conformă practicii judiciare şi Deciziei nr. XX/2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale I.C.C.J. în condiţiile prevăzute de art. 329 C. proc. civ.;
- reclamanţii au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor, conform pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin mai multe înscrisuri emise de Primăria Municipiului Constanţa şi Serviciul Public de Impozite, Taxe şi Alte Venituri din cadrul Consiliului local al Municipiului Constanţa, bazate pe datele consemnate în registrul de proprietăţi şi evidenţele fiscale aferente perioadelor 1936-1938 şi, respectiv, 1942-1950, care se coroborează cu poziţia 21 din anexa Decretului nr. 92/1950;
- actele de stare civilă depuse la dosar atestă că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai defunctului proprietar, astfel că, potrivit art. 4 alin. (2)-(3) din Legea nr. 10/2001, prin cererea de restituire a imobilului preluat abuziv de stat au fost repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii;
- de vreme ce notificarea formulată în termen echivalează cu acceptarea succesiunii, culegerea moştenirii defunctului proprietar de către Statul Român, sub pretextul că ar fi fost vacantă, este lipsită de eficienţă;
- pe de altă parte, certificatul din 10 februarie 1965, prin care se constata vacantă succesiunea autorului reclamanţilor, era lipsit de eficienţă şi pentru că imobilul în discuţie fusese deja naţionalizat (prin Decretul nr. 92/1950);
- SC M. SA. avea calitatea de „unitate deţinătoare" deoarece imobilul revendicat a fost legal înregistrat în patrimoniul său, iar constatarea nulităţii absolute a înstrăinării ulterioare către SC E. SRL, stabilită irevocabil prin hotărâre judecătorească, a avut drept consecinţă reîntoarcerea acestui bun în patrimoniul vânzătorului, chiar dacă în celălalt litigiu reclamanţii nu au solicitat repunerea în situaţia anterioară;
- din raportul de expertiză rezultă că spaţiul verde existent pe terenul revendicat desăvârşeşte ambiental construcţia, nefiind amenajat pentru uzul public, dar trotuarul (de 15,6 mp) şi parcarea (de 7 mp) sunt destinate a servi nevoile comunităţii şi, ca atare, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu pot fi restituite în natură;
- în apel, pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliului local al Municipiului Constanţa au solicitat cheltuieli de judecată (corespunzătoare onorariului de avocat), care nu pot fi însă acordate deoarece apelanţii nu au făcut dovada efectuării lor.
Reclamanţii şi pârâţii SC M. SA., Municipiul Constanţa şi Consiliul local al Municipiului Constanţa au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul:
- respingerii apelului promovat de Municipiul Constanţa şi Consiliul local Constanţa şi menţinerii sentinţei (recurenţii reclamanţi);
- admiterii propriului apel, schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii (recurenta SC M. SA.);
- reducerii spaţiului verde restituit reclamanţilor în natură cu 16,20 mp, suprafaţă pe care sunt amplasate două reţele de apă, deci afectată unei utilităţi publice, înlăturării obligării de a emite o dispoziţie cu propuneri de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi admiterii cererii privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată (recurenţii Municipiul Constanţa şi Consiliul local al Municipiului Constanţa).
In motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7-8 C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au susţinut că, de vreme ce imobilul autorului lor se învecinează pe 3 laturi cu terenul Primăriei, afectaţiunea de trotuar public a suprafeţei de 15, 6 mp nu constituie un impediment la restituirea acestei porţiuni în natură.
Pârâta S.C Mamaia SA şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., susţinând că:
- reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate deoarece toate bunurile defunctului general N.G., inclusiv imobilul revendicat, au revenit Statului Român în baza unui certificat de moştenitor, care produce în continuare efecte juridice, nefiind încă anulat;
- nu are calitatea de „unitate deţinătoare" pentru că imobilul revendicat nu este inclus în capitalul social şi patrimoniul său, iar odată cu anularea înstrăinării către SC E. SRL părţile contractante nu au fost repuse în situaţia anterioară.
Pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul local al Municipiului Constanţa, fără să indice vreun motiv concret de nelegalitate, au susţinut că:
- suprafaţa spaţiului verde restituit în natură trebuie diminuată cu 16,2 mp, porţiune pe care sunt amplasate două reţele de apă;
- potrivit Legii nr. 10/2001, doar Primarul este abilitat să emită o dispoziţie cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor,
- au depus la dosarul instanţei de apel chitanţa prin care făceau dovada achitării onorariului de avocat.
Critica recurenţilor reclamanţi este nefondată deoarece practic, aceştia nu contestă că trotuarul de 15,6 mp serveşte nevoilor comunităţii, iar împrejurarea invocată nu are nicio legătură cu afectaţiunea de utilitate publica a acelei suprafeţe.
Sunt nefondate şi criticile formulate de pârâta SC M. SA. deoarece:
- imobilul revendicat a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 anterior decesului proprietarului N.G., iar reclamanţii nu au renunţat la succesiunea acestuia, astfel că beneficiază de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, chiar fără anularea certificatul de vacanţă succesorală;
- prin desfiinţarea celor două înstrăinări succesive, construcţia revendicată (Vila 16) a revenit de drept în patrimoniul primului vânzător, dobânditorii subsecvenţi nemaiavând niciun drept cu privire la acest imobil.
In referire la recursul declarat de pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul local al Municipiului Constanţa se constată că:
- prima critică presupune reexaminarea materialului probator şi, ca atare, nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.;
- următoarea critica, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece terenul revendicat face parce din domeniul privat al Municipiului Constanţa, iar potrivit Legii nr. 215/2001 republicată, primarul, ca autoritate executivă a entităţii deţinătoare a imobilului, exercită atribuţiile acesteia legate de asigurarea punerii în aplicare a legilor.
- ultima critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în acelaşi text, este însă fondată pentru că înscrisul aflat la fila 10 din dosarul instanţei de apel dovedeşte achitarea, de către cei doi pârâţi, a sumei de 300 lei cu titlu de onorariu de avocat.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3), art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., recursurile declarate de reclamanţi şi pârâta SC M. SA. vor fi respinse, ca nefondate, iar recursul pârâţilor Municipiul Constanţa şi Consiliul local Constanţa va fi admis, modificându-se parţial Decizia atacată, în sensul obligării intimaţilor reclamanţi la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în apel.
Totodată, conform art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., intimaţii reclamanţi vor fi obligaţi să mai plătească recurenţilor pârâţi Municipiul Constanţa şi Consiliul local Constanţa suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, corespunzător onorariului apărătorului angajat în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii H.I. şi L.I. şi de pârâta SC M. SA împotriva deciziei nr. 87/C din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte Decizia în sensul că obligă intimaţii-reclamanţi la 100 lei cheltuieli de judecată în apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă reclamanţii la 100 lei cheltuieli de judecată în recurs către recurenţii Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4149/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4002/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
