ICCJ. Decizia nr. 4159/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4159/2010

Dosar nr. 3710/104/2009

Şedinţa publică din 1 iulie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La 17 noiembrie 2009, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a chemat în judecată pe pârâta S.M., solicitând restrângerea exercitării dreptului acesteia la liberă circulaţie în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani.

In motivarea cererii, întemeiată pe art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 şi obiectivul 2 lit. d) din HG. nr. 1347/2007, reclamantul a susţinut că la 12 iunie 2009, pârâta a fost expulzată din Italia pentru comportamentul de care a dat dovadă în perioada şederii în acea ţară.

Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1147 din 30 noiembrie 2009, a respins cererea cu motivarea că România este membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, iar potrivit art. 27 alin. (2) al Directivei nr. 2004/38/CE, libertatea de circulaţie nu poate fi restrânsă decât pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, în timp ce pârâta a fost expulzată din Italia pentru şedere ilegală.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2010, a respins apelul declarat de reclamant, reţinând că pârâta a fost returnată pentru şedere ilegală în Italia, iar această faptă nu reprezintă o ameninţare reală şi suficient de severă la adresa statului italian, de natură a justifica restrângerea dreptului său la liberă circulaţie.

Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri şi, pe fond, admiterea cererii, aşa cum a fost formulată.

In motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurentul a susţinut că soluţia pronunţată în cauză este contrară art. 5 din Legea nr. 248/2005 şi că, în realitate, „conduita pârâtei reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societăţii statului italian".

Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece.

- de la 1 ianuarie 2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români beneficiază de dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre în condiţiile prevăzute de Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, reglementare de care trebuie să se ţină seama la aplicarea Legii nr. 248/2005 şi tratatelor de readmisie anterioare;

- potrivit art. 6 alin. (1) şi art. 27 din menţionata directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, fiind totodată necesar ca măsurile luate în primele două cazuri să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză;

- or, din declaraţia dată la returnare şi decretul de expulzare, rezultă că în perioada 23 aprilie 2009-3 iunie 2009, pârâta a lucrat la o familie din Milano, fără forme legale, în calitate de cameristă, conduită care, evident, nu constituie o ameninţare prezentă, reală şi suficient de serioasă pentru a justifica restrângerea dreptului la liberă circulaţie şi şedere în Italia.

Aşa fiind, cum în speţă nu a fost dovedită existenţa unor motive pentru restrângerea libertăţii de circulaţie şi de şedere a pârâtei pe teritoriul Italiei, prezentul recurs va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4159/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs