ICCJ. Decizia nr. 4237/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4237/2010
Dosar nr. 3612/3/2007
Şedinţa publică din 8 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 1 februarie 2007, reclamanta N.I. a chemat, în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând:
- să se reţină că refuzul primului pârât, de a-i soluţiona notificarea privitoare la imobilul situat în Bucureşti, sector 3, constituie o soluţie negativă pe care o contestă;
- stabilirea, pe calea unei expertize preţuitoare, a măsurilor reparatorii ce i se cuvin pentru imobilul menţionat, preluat abuziv de stat;
- obligarea ultimei pârâte la emiterea deciziei ce cuprinde titlul de despăgubire, la nivelul sumei stabilite prin expertiză, precum şi la daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
In motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, reclamanta a susţinut că.
- imobilul menţionat, compus din teren de 400 mp şi o clădire cu suprafaţa la sol de 200 mp, a aparţinut defuncţilor I.C. şi C.I., părinţii săi, de la care a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950;
- până la data sesizării instanţei, pârâtul Municipiul Bucureşti nu i-a soluţionat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, care i-a fost trimisă de Prefectura Municipiului Bucureşti la 12 august 2002, depăşind astfel considerabil termenul prevăzut de art. 23 al aceluiaşi act normativ,
- potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în asemenea situaţii poziţia entităţii notificate este asimilată unui răspuns negativ, supus controlului judecătoresc, iar instanţele au posibilitatea de a soluţiona pe fond notificarea persoanei îndreptăţite.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 625 din 27 aprilie 2007, a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti să emită o dispoziţie ca răspuns la notificarea reclamantei.
Totodată, tribunalul a respins capetele de cerere privitoare la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii (ca inadmisibil) şi obligarea pârâtei Comisia Centrală la emiterea unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire (ca prematur) şi la plata daunelor cominatorii (ca neîntemeiat).
S-a reţinut că:
- pârâtul Municipiul Bucureşti nu a soluţionat în termenul prevăzut de art. 23-24 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată de reclamantă cu privire la un imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, care i-a fost trimisă de Prefectura Municipiului Bucureşti la 12 august 2002;
- odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţele au posibilitatea de a constata dreptul la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, dar nu şi întinderea acestora;
- pârâta Comisia Centrală nu a fost încă sesizată cu stabilirea despăgubirilor, astfel că nu poate fi obligată la emiterea unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire;
- pe cale de consecinţă, pârâta Comisia Centrală nu poate fi obligată nici la plata daunelor cominatorii, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 580 alin. (5) C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 91 din 12 mai 2009, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat parţial sentinţa, cu trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru rejudecarea capătului de cerere privitor la soluţionarea notificării şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
S-a reţinut că:
- respingerea capetelor de cerere privitoare la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii şi obligarea Comisiei Centrale la emiterea deciziei cuprinzând titlul de despăgubire este conformă prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (1), art. 16 şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005;
- reclamanta a precizat că înţelege să formuleze contestaţie - împotriva refuzului unităţii deţinătoare de a-i răspunde la notificare;
- în asemenea situaţii, potrivit deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 329 C. proc. civ., refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare este supus controlului judecătoresc, iar instanţele au posibilitatea de a analiza fondul pretenţiei cererii de restituire în natura;
- prima instanţă a schimbat însă obiectul cererii, calificând-o drept „obligaţie de a face" şi, pe cale de consecinţă, nu s-a pronunţat pe fondul contestaţiei deduse judecăţii.
Reclamanta a declarat recurs, solicitând ca instanţa de rejudecare să-i soluţioneze pe fond notificarea şi să omologheze cele două expertize efectuate în cauză cu privire la valoarea de piaţă a imobilului, pronunţând astfel o hotărâre care poate deveni „titlu", şi nu doar o hotărâre în „obligaţia de a face".
In motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 8-9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că instanţa de apel a făcut aceeaşi greşeală ca şi prima instanţă deoarece, în loc să dispună rejudecarea întregii acţiuni, a trimis cauza instanţei de fond doar pentru rejudecarea primului capăt de cerere.
Criticile recurentei, care se încadrează exclusiv în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate.
Astfel:
- în materia imobilelor preluate abuziv de stat, Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie proceduri administrative pentru soluţionarea notificărilor persoanelor îndreptăţite şi, respectiv, stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor şi emiterea titlului de despăgubire;
- totodată, potrivit aceloraşi acte normative, soluţiile entităţilor administrative sunt supuse controlului judecătoresc;
- pe de altă parte, jurisprudenţa asimilează nesoluţionarea notificării în termenul prevăzut de lege unui răspuns negativ, supus aceluiaşi control judiciar şi consideră că în asemenea situaţii instanţele judecătoreşti trebuie să examineze pe fond cererea persoanelor îndreptăţite;
- acest raţionament jurisprudenţial nu este însă operant în speţă pentru că entitatea administrativă desemnată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu a fost încă sesizată conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;
- or, nefiind vorba despre vreun refuz nejustificat de îndeplinirea a îndatoririlor prevăzute de lege, instanţa de judecată nu poate stabili direct cuantumul despăgubirilor, substituindu-se astfel entităţii administrative special constituite în acest sens şi nici să oblige Comisia Centrală să emită Decizia ce reprezintă titlul de despăgubiri.
In consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei 91 A din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4238/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4234/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
