ICCJ. Decizia nr. 4201/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4201/2010
Dosar nr. 681/122/2008
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 08 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, reclamantul Municipiul Giurgiu, reprezentat prin Primar, s-a adresat instanţei formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Giurgiu prin Preşedintele, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 14.788.880.112 lei (vechi), reprezentând dauna pe care reclamantul a plătit-o la data de 07 aprilie 2004, către SC U.T. SA Giurgiu, în contul subvenţiei pentru energia termică livrată populaţiei, aferentă anilor 2002 - 2003, obligaţie ce revenea în sarcina Consiliului Judeţean Giurgiu.
În apărare, pârâtul a invocat excepţiile privind prescripţia dreptului la acţiune şi autoritatea de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, deoarece nu există niciun temei juridic pentru o acţiunea în regres a reclamantului, plata pe care acesta a făcut-o, fiind legală.
Prin sentinţa civilă nr. 4 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a respins excepţiile invocate de pârât, a admis acţiunea reclamantului şi a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 14.788.880.112 lei, cu titlu.
În motivarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada 2002 - 2004, prin 4 ordine de plată succesive, Primăria Municipiului Giurgiu a achitat către SC U.T. SA Giurgiu, în contul subvenţiei la energia termică livrată populaţiei, suma totală de 14.788.880.112 lei.
Prin procesul-verbal de conciliere încheiat la data de 22 februarie 2005, între reclamant şi uzină, s-a reţinut că această sumă nu era datorată de reclamant, însă problema dacă a fost încasată de la Primăria Giurgiu sau de la Consiliul Judeţean Giurgiu, este o chestiune ce depăşeşte unitatea SC U.T. SA Giurgiu.
Procesul-verbal menţionat a fost semnat de reprezentanţii legali ai reclamantului şi ai SC U.T. SA Giurgiu.
Prin acţiunea formulată la data de 15 aprilie 2005, reclamantul Municipiul Giurgiu a chemat în judecată SC U.T. SA Giurgiu, solicitând returnarea sumei de 14.788.880.112 lei încasată necuvenit.
Prin sentinţa comercială nr. 139 din 29 iulie 2005 a Tribunalului Giurgiu a fost admisă acţiunea formulată, dispunându-se obligarea SC U.T. SA Giurgiu la plata către reclamant a sumei de 14.788.880.112 lei, reţinându-se că aceasta a fost încasată necuvenit, obligaţia asigurării subvenţiei pentru energia termică revenindu-i Consiliului Judeţean Giurgiu.
Prin Decizia comercială nr. 4 din 09 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti s-a reţinut, însă, că plata nu a fost făcută din eroare pentru a fi necuvenită, iar neînţelegerile în privinţa persoanei obligată la plata subvenţiei există între reclamant şi Consiliul Judeţean Giurgiu, astfel că litigiul trebuia să se poarte între aceste părţi şi nicidecum între reclamant şi prestatorul serviciilor, prin cererea de chemare în judecată supusă analizei Curţii de Apel, reclamantul nesolicitând obligarea Consiliului Judeţean Giurgiu la efectuarea vreunei plăţi.
Pentru aceste considerente Curtea de Apel Bucureşti a respins pe fond acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu SC U.T. SA, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia comercială nr. 1007 din 12 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursului declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu.
Imediat după soluţionarea irevocabilă a acestui litigiu, la data de 11 aprilie 2008, reclamantul a formulat acţiune în regres, îndreptându-se împotriva Consiliului Judeţean Giurgiu, în calitate de persoană obligată la plata sumei de 14.788.880.112 lei.
Instanţa de fond învestită cu această acţiune a reţinut că dreptul la acţiunea în regres, ce formează obiectul prezentei cauze, s-a născut pentru reclamant, la momentul soluţionării irevocabile a litigiului ce a avut ca obiect recuperarea sumei direct de la SC U.T. SA, întrucât înainte de a se stabili dacă SC U.T. SA trebuia să returneze sau nu suma solicitată, reclamantul nu putea cere aceeaşi sumă de la o altă persoană.
În cazul în care suma ar fi fost primită de reclamant de la SC U.T. SA, acesta nu ar mai fi avut niciun interes în promovarea altei acţiuni, pentru recuperarea banilor, litigiul rămânând a se purta atunci între SC U.T. SA şi Consiliul Judeţean Giurgiu.
În consecinţă, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu, a fost respinsă ca nefondată.
De asemenea, tribunalul a considerat nefondată şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, reţinând că prezenta cauză are alt obiect decât cea soluţionată prin sentinţa comercială nr. 139/2005 a Tribunalului Giurgiu, respectiv acţiune în regres cu invocarea raporturilor existente între reclamant şi Consiliul Judeţean Giurgiu, în timp ce acţiunea anterioară a avut ca obiect pretenţii faţă de efectuarea unei plăţi nedatorate, raporturile analizate în acest proces fiind cele directe, existente între reclamant şi SC U.T. SA.
Nefiind îndeplinite, aşadar, condiţiile imperative impuse de art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ., privind identitatea de obiect, părţi şi cauză, excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 115/2001, modificată, privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale şi, de asemenea, a art. 31 din OG nr. 87/2003, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi de tarif la energia termică livrată populaţiei, inclusiv restanţele din anii precedenţi se suportă din bugetul de stat şi din bugetele locale, pentru diferenţa rămasă după achitarea sumelor repartizate din bugetul de stat.
Prin HG nr. 638/2002 publicată în M.Of. nr. 468 din 01 iulie 2002, Consiliului Judeţean Giurgiu i-a fost transferat cu titlu gratuit pachetul integral de acţiuni al SC U.T. SA Giurgiu.
Prin adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat faptul că toate competenţele şi atribuţiile în asigurarea funcţionalităţii SC U.T. SA Giurgiu, revin autorităţii publice a judeţului.
De asemenea, prin HG nr. 1230/2003 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003, pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei s-a alocat judeţului Giurgiu suma 453.000.000 lei, iar prin Legea nr. 500/2003 pentru aprobarea OG nr. 87/2003, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, anexa nr. 2, s-a alocat judeţului Giurgiu pentru subvenţionarea energiei termice suma de 12.413.000.000 lei.
Această sumă acoperea aproape în totalitate subvenţia restantă pe anii 2002 - 2003 şi ar fi trebuit repartizată Municipiului Giurgiu, întrucât în judeţul Giurgiu singura localitate în care se livrează energia termică populaţiei în sistem centralizat este Municipiul Giurgiu.
Faţă de faptul că pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu, prin hotărârile nr. 35/2004 şi nr. 7/2004 şi-a asumat responsabilitatea subvenţiei în anii 2004 - 2005, Tribunalul a apreciat că obligaţia achitării subvenţiei la energia termică livrată populaţiei pentru perioada aferentă anilor 2002 - 2003, revenea Consiliului Judeţean Giurgiu şi nu reclamantului Municipiul Giurgiu.
Împotriva hotărârii respective în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel, pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin motivele de apel depuse odată cu cererea s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât dreptul la acţiune s-a născut la data producerii „pagubei", respectiv în cursul lunii martie 2003, atunci când reclamantul a considerat că suma în litigiu trebuia achitată de către pârât.
Apelantul mai arată că obiectul cauzei de faţă îl constituie subvenţia pentru energia termică livrată populaţiei aferentă iernii 2002 - 2003, astfel încât prescripţia dreptului de a ridica vreo pretenţie asupra acestei subvenţii începe să curgă din luna martie 2003, dată la care s-a întrerupt furnizarea energiei termice pentru populaţie. Acţiunea reclamantului a fost introdusă la data de 11 aprilie 2008, după 5 ani, dreptul la acţiune fiind prescris.
Apelantul critică şi soluţia dată excepţiei autorităţii de lucru judecat, considerând că între litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 54/COM/2005 şi litigiul ce formează obiectul prezentului dosar, există identitate de părţi, obiect şi cauză, în sensul art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Referitor la fondul cauzei apelantul susţine că prima instanţă nu a avut în vedere hotărârea pronunţată în dosarul nr. 54/COM/2005, respectiv Decizia comercială nr. 4 din 09 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit irevocabil faptul că plata efectuată de către reclamantul Municipiul Giurgiu a fost legală şi că aceasta era autoritatea locală care trebuia să facă plata, iar instanţa de fond nu a menţionat care ar fi fost „paguba" cauzată Municipiului Giurgiu prin achitarea subvenţiei; prin Decizia nr. 4 din 9 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că reclamanta Primăria Municipiului Giurgiu nu a emis nicio pretenţie faţă de Consiliul Judeţean Giurgiu, nu a individualizat culpa acesteia şi nu a solicitat restituirea vreunei sume de bani de la această pârâtă. Prin hotărârea respectivă apelantul nu a fost obligat la plata către intimatul-reclamant a vreunei sume de bani cu acest titlu.
S-a mai susţinut că motivele invocate în susţinerea cererii sunt identice cu cele invocate în cererea introductivă ce a făcut obiectul dosarului nr. 54/COM/2005, iar obligaţia apelantului de plată este întemeiată de către instanţa de fond numai prin analogie faţă de iarna 2004 - 2005, fără a fi indicat niciun temei de drept.
Prin Decizia nr. 564 din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul judeţean Giurgiu, prin Preşedinte împotriva sentinţei civile nr. 4 din 15 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Giurgiu prin Primar.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârât, în mod corect prima instanţă admiţând acţiunea civilă în regres formulată de reclamantul Municipiul Giurgiu prin Primar.
Astfel s-a constatat că cele două excepţii invocate de pârât având ca obiect autoritatea de lucru judecat şi prescripţia dreptului material la acţiune au fost respinse în mod întemeiat de către Tribunalul Giurgiu, câtă vreme nu a fost întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ., iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantei s-a născut la data la care prima acţiune, formulată de acesta împotriva SC U.T. SA Giurgiu, a fost respinsă în mod irevocabil, întrucât la momentul respectiv reclamantul a cunoscut pe cel care este răspunzător pentru diminuarea patrimoniului.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, întrucât din probele administrate în cauză a reieşit faptul că pârâtul este cel care trebuie să restituie reclamantului suma de 14.788.880,112 lei (ROL), plătită la data de 7 aprilie 2004 către SC U.T. SA Giurgiu, în contul subvenţiei pentru energia termică livrată populaţiei, aferentă anilor 2002 – 2003.
Aceasta întrucât prin HG nr. 632/2002 publicată în M.Of. nr. 468 din 1 iulie 2002, Consiliul Judeţean Giurgiu a devenit unicul acţionat al SC U.T. SA Giurgiu, ca urmare a transferului pachetului integral de acţiuni din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a judeţului Giurgiu. În temeiul aceleiaşi hotărâri de guvern a încetat calitatea de unic acţionar a Consiliului Local Giurgiu la societatea comercială amintită, ca urmare a abrogării HG nr. 187/2002 prin care pachetul integral de acţiuni fusese transferat din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a Municipiului Giurgiu.
De la data preluării pachetului integral de acţiuni, toate prerogativele privind asigurarea funcţionalităţii SC U.T. SA Giurgiu au revenit pârâtului, aspect adus la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice a judeţului prin adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003, înregistrată sub nr. 5635 din 2 decembrie 2003 la Consiliul Judeţean Giurgiu.
Prin urmare pârâtul trebuie să avizeze tarifele la energia termică şi să întocmească formalităţile pentru plata subvenţiei acordate de stat, însă acesta şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit legii, doar pentru iarna 2003 – 2004.
În condiţiile arătate pentru a se asigura funcţionalitatea uzinei şi sub presiunea refuzului autorităţilor fiscale de a vira în contul Municipiului Giurgiu cotele defalcate din impozitul pe venit, cu motivaţia că nu s-au depus documente care să ateste achitarea subvenţiei pentru energia termică livrată populaţiei pentru iarna 2002 – 2003, autorităţile administraţiei publice locale au continuat, practic, să îndeplinească atribuţii care, după intrarea în vigoare a HG nr. 638/2002, erau deja în competenţa Consiliului judeţean Giurgiu.
S-a mai reţinut că în anul 2003, prin Legea nr. 500/2003 şi HG nr. 1230/2003 s-a alocat judeţului Giurgiu suma totală de 12.413.000.000 lei (ROL) cu titlu de subvenţie de la bugetul de stat pentru subvenţionarea energiei termice, sumă ce trebuia alocată către Municipiul Giurgiu, potrivit art. 2 alin. (2) din OUG nr. 115/2001, în condiţiile în care la nivelul judeţului Giurgiu, doar Municipiul Giurgiu este singura localitate în care se livrează în sistem centralizat energie termică populaţiei.
Ulterior, deşi prin hotărârea nr. 128 din 27 noiembrie 2003 pârâtul a aprobat repartizarea subvenţiei aferente anului 2003 către Consiliul Local Giurgiu, printr-o altă hotărâre cu nr. 143 din 5 decembrie 2003 s-a stabilit că sumele reprezentând subvenţia să rămână la nivelul Consiliului Judeţean Giurgiu.
S-a concluzionat că reclamantul şi-a diminuat patrimoniul, achitând către furnizor suma în litigiu din bugetul propriu, în cadrul subvenţiei pentru energia termică, iar pârâtul a încasat subvenţia de la bugetul de stat, însă nu a repartizat-o reclamantului, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.
Împotriva deciziei respective la data de 4 ianuarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu, prin Preşedinte criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând ca prin hotărârea ce se pronunţă să se dispună modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe care să fie schimbată în tot, respingându-se acţiunea civilă în regres, formulată de reclamant.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea s-a susţinut că Decizia atacată este afectată de motivele de modificare prevăzute în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au susţinut următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sub un dublu aspect, în condiţiile în care instanţa de apel îşi întemeiază motivaţia pe acte normative străine de natura pricinii şi care nu-şi au aplicarea în speţă, iar respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat este motivată contradictoriu, cu interpretându-se în mod eronat prevederile art. 1201 C. civ.
Referitor la acest motiv de recurs s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel face trimitere la Legea nr. 500/2003 pentru aprobarea OG nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003 şi la HG nr. 1230/2003 privind alocarea unor resurse din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003 – întrucât actele normative respective nu pot avea efect retroactiv pentru iarna 2002 – 2003, ele referindu-se la iarna 2003 – 2004, iar obiectul cauzei priveşte subvenţia pentru energia termică aferentă iernii 2002 – 2003.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, s-a susţinut că în mod greşit, s-a constatat că nu există identitate de părţi şi cauză, întrucât în dosarul în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 4 din 9 ianuarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă comercială, a figurat în calitate de pârât în Consiliul Judeţean Giurgiu, chiar dacă nu a fost obligat la nimic de către instanţă, neputându-se susţine teza potrivit căreia în procesul respectiv, Consiliul Judeţean Giurgiu a figurat în calitate de unic acţionar al S.C. U.T. S.A. Giurgiu.
Există şi identitate de cauză între cele două acţiuni judecătoreşti, întrucât ambele au fost fundamentate pe solicitarea restituirii unei sume de bani pe care reclamantul, invocându-şi propria culpă, susţine că ar fi plătit-o nedatorat, fiind irelevant faptul că prima cerere s-a întemeiat pe o plată nedatorată, iar a doua a fost intitulată ca o „acţiune în regres".
2. Hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut că în mod greşit a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât dreptul material la acţiune nu poate să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta S.C. U.T. S.A. Giurgiu, întrucât reclamantul cunoştea deja paguba şi persoana care ar fi fost responsabilă de aceasta.
În al doilea rând s-a susţinut că Decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, avându-se în vedere faptul că temeiurile legale invocate de instanţa de apel sunt acte normative care nu se pot aplica retroactiv (HG nr. 1230/2003 şi Legea nr. 500/2003), iar pe de altă parte, deşi instanţa de apel analizează Decizia comercială nr. 4/2007, apreciază în mod greşit asupra faptului că nu ar fi fost analizate raporturile juridice dintre reclamant şi Consiliul Judeţean Giurgiu, referitor la plata subvenţiei pentru energia termică livrată populaţiei Municipiului Giurgiu.
Analizând recursul declarat de pârât prin prisma motivelor de modificare invocate, ce pot fi încadrate doar în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:
Astfel în primul rând vor fi analizate motivele de recurs referitoare la soluţionarea greşită a celor două excepţii invocate de către pârâtul-recurent având ca obiect autoritatea de lucru judecat şi prescripţia dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, se va reţine că aceasta a fost soluţionată corect de către instanţa de apel, chiar dacă s-a reţinut în mod eronat faptul că nu a existat şi identitatea de părţi, alături de identitatea de obiect, raportat la acţiunea comercială soluţionată prin sentinţa comercială nr. 139 din 29 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia comercială, şi prin Decizia comercială nr. 4 din 3 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a comercială.
Există identitate de părţi între cele două acţiuni întrucât prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia comercială, ce a făcut obiectul dosarului nr. 54/Com/2005, reclamantul Municipiul Giurgiu prin Primar a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâţi pe SC T. SA Giurgiu şi Consiliul Judeţean Giurgiu, fiind respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de această ultimă pârâtă.
A fost constatat însă în mod întemeiat faptul că între cele două cereri nu există identitate de cauză, câtă vreme în cadrul primului dosar, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe instituţia „plăţii nedatorate", iar cea de a doua acţiune a fost intitulată şi formulată ca una „în regres".
Aceasta întrucât, cauza este dată de instituţia, de categoria juridică sau de principiul de drept substanţial pe care se întemeiază pretenţia reclamantului. Aşa cum se afirmă, în materia puterii lucrului judecat, prin cauză se înţelege faptul juridic sau material care constituie temeiul direct şi imediat al dreptului subiectiv, ce urmează a fi valorificat; ea nu trebuie confundată cu obiectul sau cu mijloacele de susţinere dar nici cu scopul urmărit în proces.
Cu alte cuvinte pentru ca într-un proces să ni se dezvăluie cauza, trebuie răspuns la întrebarea „pe ce-şi întemeiază partea reclamaţia sa".
Cum în speţă, reclamantul şi-a întemeiat cele două acţiuni pe instituţii juridice diferite, nu există identitate de cauză, astfel încât nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, pentru a se putea reţine excepţia autorităţii de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
A fost soluţionată corect şi cea de a doua excepţie având ca obiect prescripţia dreptului material la acţiune, întrucât în speţă termenul general de prescripţie de trei ani de zile a început să curgă, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 de la data la care cel păgubit a cunoscut atât paguba cât şi pe cel răspunzător de producerea acesteia.
Ori în cauză până la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care reclamantului i s-a respins acţiunea în pretenţii împotriva pârâtei SC T. SA Giurgiu (12 martie 2008) aceasta nu a cunoscut persoana juridică responsabilă cu producerea pagubei.
Referitor la această decizie comercială cu nr. 4 din 9 ianuarie 2007 a Curţii Apel Bucureşti, secţia IV-a comercială, se va reţine faptul că a analizat raporturile juridice comerciale existente şi derulate între reclamantă şi pârâta SC T. SA Giurgiu, nu şi cele dintre Municipiul Giurgiu şi Consiliul Judeţean Giurgiu, astfel încât chiar dacă instanţa comercială a stabilit că plata efectuată de reclamantă a fost datorată, aceasta nu exclude recuperarea sumelor de bani plătite cu titlu de subvenţie de la pârâta, care, într-adevăr, conform actelor normative arătate avea obligaţia să achite debitul respectiv.
Pe fondul cauzei, motivele de recurs formulate de pârât sunt, de asemenea nefondate, întrucât alături de actele normative invocate prin cererea de recurs (HG nr. 1239/2003 şi Legea nr. 500/2003), care într-adevăr se referă la iarna 2003 - 2004, în condiţiile în care obiectul acţiunii priveşte subvenţia acordată pentru energia termică livrată populaţiei pentru iarna 2002 - 2003, însă instanţa de apel nu şi-a întemeiat în întregime Decizia recurată pe acestea.
Alături de actele normative respective Curtea de Apel Bucureşti a făcut trimitere la HG nr. 638/2002; pe HG nr. 187/2002 şi OUG nr. 115/2001, alături de adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003 a Ministerului Finanţelor Publice.
Esenţial este faptul că prin HG nr. 638/2002 a fost abrogată HG nr. 187/2002, Consiliul Judeţean Giurgiu devenind unicul acţionar al S.C. U.T. S.A. Giurgiu, ca urmare a preluării pachetului integral de acţiuni din proprietatea privată a statului, în cea a judeţului – de la data respectivă pârâtul preluând toate competenţele privind asigurarea funcţionalităţii uzinei electrice, respectiv avizarea preţului subvenţiei şi plata acesteia către furnizorul de energie termică livrată populaţiei.
Aceste acte normative au fost înregistrate târziu în registratura recurentului, din cauza Ministerului Finanţelor Publice care a adus acest aspect la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale cu adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003 înregistrată la Consiliul Judeţean Giurgiu sub nr. 5635 din 2 decembrie 2003.
Datorită acestor inadvertenţe, pentru iarna 2002-2003, reclamanta a fost nevoită să achite ca şi până atunci subvenţia primită de la stat pentru achitarea energiei termice livrate populaţiei deşi potrivit legii această obligaţie revenea recurentei.
Se va reţine astfel că în mod corect instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe care a constatat faptul că reclamantul şi-a diminuat patrimoniul, achitând către furnizorul de energie termică suma în litigiu cu titlu de subvenţie pentru iarna 2002 – 2003, din bugetul propriu, iar pârâtul a încasat subvenţia de la bugetul de stat, însă nu a repartizat-o reclamantului aşa cum prevedeau dispoziţiile legale, în acest mod pârâtul majorându-şi patrimoniul pe seama diminuării patrimoniului reclamantului.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu.
În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală va fi obligat recurentul către intimatul reclamant la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reduse în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cheltuielile solicitate în cuantum de 35700 lei nu sunt justificate, în raport de valoarea pricinii, dar mai ales ţinându-se cont de raportul de proporţionalitate dintre onorariul pretins şi volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză.
Astfel în speţă, recursul promovat de pârât s-a soluţionat la primul termen, iar apărătorul desemnat de către intimat în apărare nu a formulat întâmpinare, ci doar note de şedinţă.
Prin urmare onorariu solicitat este mult prea mare în raport de complexitatea litigiului şi de activitatea prestată de avocatul intimatului-reclamant în apărarea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu prin Preşedinte, împotriva deciziei nr. 564 din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant Municipiul Giurgiu prin Primar la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4191/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
