ICCJ. Decizia nr. 4264/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4264/2010
Dosar nr. 102/63/2004
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 55 din 10 martie 2008 Tribunalul Dolj a admis acţiunea reclamantei Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu şi a obligat pârâta SC C. SA la plata sumei de 1.559.260,38 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului Hotel „B." Sibiu pentru perioada 11 martie 2000 – octombrie 2005 şi la 28.710,08 lei cheltuieli de judecată. Totodată, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că excepţia ridicată nu operează în speţă faţă de calificarea juridică dată cererii de chemare în judecată prin încheierea Tribunalului Dolj de scoatere a cauzei de pe rolul secţiei comerciale şi trimiterea cauzei secţiei civile, care a stabilit că acţiunea are ca temei răspunderea civilă delictuală reglementată de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. şi o natură civilă. A motivat instanţa că problema existenţei dreptului de proprietate al reclamantei asupra întregului imobil s-ar fi justificat în cazul întemeierii acţiunii pe dispoziţiile art. 480 C. civ., însă în cauză cererea în pretenţii se grefează pe un raport juridic de locaţiune, încetat la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel încât dreptul se subsumează neîndeplinirii obligaţiei de restituire a bunului ce a făcut obiectul locaţiunii, reglementată de dispoziţiile art. 1431 C. civ. În argumentarea acestei soluţii Tribunalul Dolj a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 638 din 29 noiembrie 2000 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, prin care reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să plătească pârâtei contravaloarea investiţiilor realizate la imobilul în litigiu, astfel încât de la data plăţii pârâta SC C. SA nu se mai poate prevala nici măcar de un drept de retenţie, ci doar de dreptul de proprietate asupra terenului înscris în C.F. 40095 Sibiu.
Pe fondul cauzei prima instanţă a reţinut că prin contractul de închiriere din 22 octombrie 1968 reclamanta a acordat pârâtei dreptul de folosinţă asupra imobilului situat în Sibiu, cu destinaţia de hotel şi restaurant, pe o perioadă de 99 ani, stabilindu-se o chirie lunară de 24.134,72 lei. Prin procesul-verbal de negociere din 22 martie 1991 părţile contractante au convenit rezilierea locaţiunii iniţiale, au stabilit valoarea investiţiilor realizate de pârâtă la imobilul respectiv şi au consemnat propunerea pârâtei referitoare la un cuantum al chiriei anuale de 800.000 lei. Pârâta a folosit în continuare imobilul fără a justifica un titlu locativ opozabil reclamantei, iar prin sentinţa civilă 132/2004 a Judecătoriei Oradea s-a dispus evacuarea acesteia din imobil, reţinându-se lipsa titlului locativ şi stingerea dreptului de retenţie instituit în favoarea pârâtei prin plata sumei datorată de reclamantă pentru investiţii. În stabilirea valorii prejudiciului calculat reclamantei instanţa a avut în vedere procesul-verbal de negociere din 22 martie 1991, prin care părţile au convenit asupra ofertei de plată nr. 1604 din 7 noiembrie 2002 şi a confirmat raportul de expertiză întocmit de expertul D.G. în varianta iniţială, din suma rezultată scăzând cheltuielile de întreţinere suportate de pârâtă în perioada 2000 – 2005 în cuantum de 97.791,35 lei. A motivat că nu pot fi scăzute şi cheltuielile de exploatare a bunului, în valoare de 15.478.140,28 lei, deoarece au fost suportate în vederea obţinerii de profit, care a şi fost însuşit de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC C. SA Sibiu, solicitând într-o primă teză schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, în a doua teză desfiinţarea sentinţei pentru necercetarea pe fond a celui de-al doilea capăt de cerere şi în a treia teză schimbarea în parte a sentinţei sub aspectul diminuării cuantumului despăgubirii datorate pentru lipsa de folosinţă a imobilului. În motivarea apelului a susţinut că şi în cadrul acţiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală se impunea să se verifice natura şi întinderea dreptului de proprietate pretins de reclamantă, că reclamanta nefăcând dovada că este titulara exclusivă a dreptului de proprietate asupra întregului imobil nu se poate reţine prerogativa procesuală activă a acesteia de a solicita contravaloarea lipsei de folosinţă pentru întregul spaţiu comercial, că în condiţiile date imobilul ar reprezenta un bun comun. A criticat sentinţa şi sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor întrucât a confirmat raportul de expertiză la care pârâta a formulat obiecţiuni şi nu a dedus din suma totală valoarea cheltuielilor de întreţinere şi conservare a bunului.
Prin Decizia nr. 325 din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins apelul pârâtei. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că tribunalul a dat o corectă rezolvare excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, având în vedere temeiul de drept al acţiunii şi obiectul acesteia - repararea unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicită a pârâtului. Reclamanta nu a invocat încălcarea dreptului de proprietate spre a pune în discuţie încălcarea acestui drept.
Cât priveşte calculul contravalorii lipsei de folosinţă a reţinut că s-a avut în vedere doar obiectul locaţiunii anterioare, iar expertul a pornit de la chiria oferită de pârâtă pentru spaţiul închiriat ori pentru care s-a intenţionat încheierea unui nou contract - chirii ce reprezentau o sumă totală, iar nu una calculată pe metru pătrat. Din suma totală s-au dedus cheltuielile de întreţinere şi conservare a imobilului şi că în mod corect nu s-au scăzut cheltuielile privind exploatarea, atâta timp cât acestea au fost făcute în scopul obţinerii de profit. A reţinut şi că nu s-a dovedit existenţa unei stări de indiviziune ori de coproprietate pentru a se pune în discuţie inadmisibilitatea acţiunii formulate împotriva coproprietarului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC C. SA.
A solicitat în principal admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul reţinerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi respingerii pe acest temei a acţiunii. În subsidiar a solicitat modificarea deciziei pronunţate în apel prin reţinerea unui cuantum inferior al lipsei de folosinţă sau casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii cuantumului şi criteriilor de cuantificare a pretinsei obligaţii de plată. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea greşitei dezlegări date excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a arătat că nefiind vorba despre un proprietar exclusiv al imobilului, acesta nu poate reclama contravaloarea lipsei de folosinţă şi nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală în absenţa vinovăţiei pârâtei în deţinerea bunului.
De asemenea, a criticat Decizia recurată şi sub aspectul calculului eronat al lipsei de folosinţă, deoarece nu pot fi reţinute drept certe sumele avansate cu titlu de chirie în cuantum de 9000 dolari SUA lunar şi nici cele din contractul de concesiune perfectat de reclamantă cu SC C.H. SA Bucureşti. O evaluare conformă dispoziţiilor legale s-ar fi putut realiza doar prin raportare la contravaloarea cedării folosinţei unui spaţiu similar.
O altă critică se referă la refuzul instanţei de a reactualiza sumele ce ar urma a fi deduse, respectiv cele achitate cu titlu de chirie, dar şi cele reprezentând cheltuieli de întreţinere şi conservare a bunului, prin aceea că pe primele instanţa le califică drept simple oferte, cărora nu le recunoaşte valabilitatea ca şi plăţi realizate în procedura ofertei reale urmate de consemnaţiune.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispoziţiilor pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Critica referitoare la greşita respingere a excepţiei calităţii procesuale active a reclamantei, încadrată de recurenta-pârâtă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Mai întâi, Înalta Curte observă această critică nu poate fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Prin acest motiv de modificare se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Spre exemplu, un contract de vânzare-cumpărare este calificat drept un contract de schimb, ori un contract de întreţinere este calificat drept contract de rentă viageră, etc. Aşadar, dispoziţiile pct. 8 privesc situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanţa îi schimbă natura ori înţelesul. Or, o asemenea premisă nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.
Analizând acest motiv de recurs în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul pronunţării hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta-pârâtă susţine că nu există identitate între persoana reclamantului şi titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii dat fiind faptul că reclamanta nu este beneficiara unui drept exclusiv de proprietate asupra întregului complex hotelier.
În mod corect instanţele de fond şi apel au rezolvat problema excepţiei lipsei calităţii procesuale active pornind de la calificarea juridică a cererii de chemare în judecată.
Temeiul de drept al acţiunii a fost stabilit irevocabil în încheierea de scoatere de pe rol din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Dolj (menţinută prin Decizia civilă nr. 809 din 7 aprilie 2005 a Curţii de Apel Craiova) prin care s-a decis asupra faptului că acţiunea reclamantei are caracterul unei cereri în răspundere civilă delictuală reglementată de art. 998-999 C. civ., prin care se reclamă cauzarea unui prejudiciu generat de fapta ilicită a pârâtei care deţine bunul în litigiu în absenţa unui titlu locativ.
Petitul în pretenţii nu este subsumat condiţiilor speciale ale unei acţiuni în revendicare imobiliară întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. care să facă necesară discutarea aplicabilităţii principiului unanimităţii şi nici condiţiilor de exerciţiu ale unei acţiuni în realizarea drepturilor copărtaşului. Eventuala coproprietate este exercitată de părţi doar asupra terenului aferent complexului hotelier, nu şi asupra construcţiilor, având în vedere că recurenta-pârâtă deţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MOB nr. 0559 din 02 iunie 1997 emis de Ministerul Turismului cu privire la suprafaţa de 439 mp teren.
Cererea în pretenţii formulată de reclamanta Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu se grefează pe dreptul său de folosinţă a imobilului în litigiu, încălcat de pârâtă, respectiv pe refuzul acesteia din urmă de a restitui imobilul închiriat la data încetării locaţiunii.
În mod corect instanţa de apel a stabilit că încheierea de către pârâta-intimată a contractului de închiriere din anul 1968 echivalează cu recunoaşterea expresă a calităţii de proprietar a reclamantei.
Mai mult, calitatea de proprietar a intimatei-reclamante asupra imobilului în litigiu, cum şi refuzul recurentei-reclamante de a restitui imobilul la încetarea locaţiunii au fost constatate prin hotărâri judecătoreşti devenite irevocabile (sentinţa civilă 638 din 29 noiembrie 2000 a Tribunalului Sibiu, schimbată în parte prin Decizia nr. 2008/A din 17 decembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia). Această stare de fapt conferă reclamantei calitatea procesuală activă, respectiv dreptul de a solicita prin acţiuni în justiţie despăgubirea cuvenită pentru lipsirea de prerogativa folosinţei bunului pe temeiul răspunderii civile delictuale.
Pentru aceste considerente motivul de recurs referitor la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active va fi respins ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a înţeles, de asemenea, să critice Decizia curţii de apel din perspectiva modului de calcul al lipsei de folosinţă, dar şi sub aspectul refuzului de reactualizare a sumelor de dedus (cheltuieli de întreţinere şi conservare şi sume plătite cu titlu de chirie).
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. recursul este o cale de atac extraordinară prin care se poate invoca numai nelegalitatea hotărârii atacate.
Or, criticile mai sus amintite nu permit încadrarea lor într-unul din motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de lege.
În condiţiile abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ. (prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005), motivele de netemeinicie nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
De remarcat că în cuprinsul cererii de recurs pârâta a invocat în mod generic şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fără a indica la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă. Analizând Decizia recurată în funcţie de argumentele expuse în dezvoltarea criticilor, instanţa apreciază că nu se poate reţine nici nemotivarea hotărârii, dar nici existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispoziţiile legale invocate nu pot fi incidente în cauză.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei SC C. SA, cu consecinţa menţinerii ca legală a deciziei Curţii de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei civile nr. 325 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4267/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4201/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
