ICCJ. Decizia nr. 4207/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4207/2010
Dosar nr. 11543/1/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1382 F din data de 2 decembrie 2002 a respins ca prematur introdusă cererea formulată de reclamanţii D.L.M., P.H. şi N.A. în contradictoriu cu pârâţii Primăria oraşului Urziceni, B.S. şi B.V., având ca obiect restituirea în natură a imobilului casă de locuit şi teren aferent situat în Urziceni.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 97 din 5 martie 2003 a admis apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că, a respins excepţia prematurităţii cererii, ca nefondată, şi rejudecând în fond cauza, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut ca incidentă cauzei excepţia prematurităţii acţiunii reclamanţilor atât timp cât pârâta nu a răspuns notificării formulate de aceştia în temeiul Legii nr. 10/2001 în termenul legal de 60 de zile.
Pe fondul cauzei, cererea reclamanţilor a fost apreciată ca neîntemeiată, în raport de împrejurarea că pârâta nu deţine cu niciun titlu imobilul în litigiu.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 97 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, formulată de reclamanţi, în temeiul art. 243 alin. (1) C. proc. civ., constatând că a survenit decesul recurentei D.L.M.
La data de 3 februarie 2006, apreciind că subzistă temeiurile ce au dus la suspendarea judecării cauzei, instanţa a menţinut măsura suspendării judecării recursului.
La data de 23 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând excepţia perimării recursului declarat de reclamanţi, Înalta Curte reţine că este incidentă speţei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 243 alin. (1) C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 21 ianuarie 2005, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la împlinirea termenului de perimare, nici reclamanţii sau moştenitorii interesaţi ai lui D.L.M. şi nici pârâţii B.S., B.V., Primăria oraşului Urziceni nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, nu a operat suspendarea cursului perimării în condiţiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate, din oficiu, perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită, potrivit textului de lege anterior menţionat şi dispoz. art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii D.L.M., P.H.D. şi N.A.A. împotriva deciziei nr. 97 din 5 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4206/2010. Civil. Perimare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4183/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|