ICCJ. Decizia nr. 4199/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4199/2010
Dosar nr. 5586/120/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă:
Constată că la data de 25 august 2008, reclamanta B.I. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Teatrul Municipal „Tony Bulandra" Târgovişte, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 44 din 31 iulie 2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti restante ce se acordă sub forma unor indemnizaţii pentru refacerea capacităţii de muncă, sporuri pentru asigurarea ţinutei vestimentare, sporuri de fidelitate, stimulente cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, începând cu luna iunie 2008 şi pentru viitor, cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 751 din 18 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 4622/120/2008, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere prevederile art. 158 C. proc. civ. şi art. 284 alin. (2) C. muncii, precum şi faptul că domiciliul reclamantei s-a aflat în Municipiul Bucureşti, iar instanţa în drept să soluţioneze cererea - este Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 23463/3/2009 la data de 29 octombrie 2009 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 6720 din 29 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta locuieşte efectiv în municipiul Târgovişte, potrivit vizei de reşedinţă aplicată pe actul de identitate al titularei cererii de chemare în judecată, cu valabilitate 21 august 2007 – 20 august 2008, şi că pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul pe care reclamanta îl avea la momentul sesizării instanţei, respectiv 25 august 2008.
Dintr-o eroare, dosarul a fost trimis Tribunalului Dâmboviţa, unde a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 17 decembrie 2009 sub nr. 5586/120/2009.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 ianuarie 2010, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aparţine Tribunalul Dâmboviţa competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta B.I., avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 59/2003 ( Codul muncii), se reţine faptul că, cererile referitoare la cauzele prevăzute în alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz, sediul.
Aceste dispoziţii legale, au fost interpretate în sensul că prin noţiunea de domiciliu se are în vedere locuinţa efectivă şi statornică a reclamantului, indiferent de faptul că acesta figurează pe actele de identitate cu domiciliul într-o altă localitate.
În cauză, chiar dacă reclamanta B.I. figurează cu domiciliul în Municipiul Bucureşti, aceasta îşi are reşedinţa în Municipiul Târgovişte, fiind angajata teatrului municipal din localitate, „Tony Bulandra".
Mai mult chiar, pe perioada 21 decembrie 2007 – 20 decembrie 2008, reclamanta şi-a stabilit în mod legal reşedinţa în Municipiul Târgovişte, prin aplicare a vizei de reşedinţă pe actul de identitate, viză de reşedinţă deţinută la data formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât este lipsit de relevanţă faptul că, după această perioadă, aceasta nu şi-a mai prelungit viza respectivă.
Ceea ce este esenţial în cauză, în ceea ce priveşte stabilirea competenţei de soluţionare a cererii formulată de reclamantă, este reprezentat de faptul că aceasta a continuat să locuiască efectiv în Municipiul Târgovişte, localitate unde îşi desfăşoară activitatea şi unde îşi are sediul angajatorul.
Chiar dacă, din punct de vedere legal, domiciliul îl are în Municipiul Bucureşti, iar viza de reşedinţă pentru Municipiul Târgovişte i-a expirat şi nu a mai fost prelungită după data de 20 decembrie 2008, în condiţiile în care reclamanta locuieşte efectiv în localitatea respectivă, competenţa de soluţionare a cererii aparţine Tribunalului Dâmboviţa.
În sprijinul aceleiaşi idei, se adaugă şi principiul unei mai bune administrări a justiţiei, atâta vreme cât ambele părţi locuiesc şi respectiv îşi au sediul în Municipiul Târgovişte, iar sediul Tribunalului Dâmboviţa se află în aceeaşi localitate.
Faţă de cele arătate, în baza dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâtul Teatrul Municipal „Tony Bulandra" Târgovişte, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4183/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4177/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
