ICCJ. Decizia nr. 4206/2010. Civil. Perimare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4206/2010
Dosar nr. 4506/1/2002
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:
Reclamantul V.S. a chemat în judecată pe pârâţii S.V.A. şi Ministerul Apărării Naţionale pentru a fi obligaţi în solidar la plata sumei de 100.000.000 lei despăgubiri civile şi 200.000.000 lei daune morale, întrucât a fost rănit prin împuşcare în picior în ziua de 17 decembrie 1989 cu ocazia evenimentelor din Timişoara, ca urmare a ordinelor date de pârâtul persoană fizică, daunele materiale pe care le pretinde reprezentând cheltuielile suportate pentru refacerea sănătăţii, iar cele morale, echivalentul incapacităţii de a-şi găsi un loc de muncă şi a alterării propriei imagini.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 616/PI din 25 septembrie 2001 a admis excepţia formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a constatat prescris dreptul la acţiune în sens material al reclamantului V.S. şi a respins cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ., ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 33 din 12 martie 2002 a admis apelul declarat de reclamantul V.S. împotriva sentinţei civile nr. 616/PI din 25 septembrie 2001 a Tribunalului Timiş, pe care a anulat-o şi rejudecând cauza în fond a admis în parte acţiunea reclamantului, a obligat în solidar pârâţii să plătească reclamantului suma de 134.985.500 lei reprezentând 100.000.000 lei daune morale şi 34.985.500 despăgubiri materiale.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că, deşi evenimentul la care face referire reclamantul s-a produs în decembrie 1989, vinovăţia pârâţilor a fost stabilită definitiv, cu autoritate de lucru judecat, abia la data 15 iulie 1999 prin Decizia penală nr. 9 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Prin urmare, deşi dreptul subiectiv la repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită se naşte chiar în momentul în care se comite fapta, dreptul la acţiune se naşte ulterior, prescripţia extinctivă începând să curgă de la unul sau altul din cele două momente prevăzute de lege.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin hotărâre penală definitivă, anterior menţionată, s-a dispus condamnarea pârâtului S.A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune, în perioada evenimentelor din decembrie 1989, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale având calitatea de comitent, astfel că în plan civil conduita acestora au caracter de fapte ilicite în sensul dispoziţiilor art. 998 C. civ.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel au declarat recurs pârâţii S.V.A. şi Ministerul Apărării Naţionale.
La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia Penală şi a deciziei penale nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, Completul de 9 judecători.
În motivarea acestei măsuri s-a reţinut că soluţia ce va fi pronunţată în dosarul penal nr. 4/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, Completul de 9 judecători (având ca obiect recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva hotărârilor anterior menţionate) poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra procesului civil de despăgubiri iniţiat de către reclamant.
La data de 16 decembrie 2005, constatând că subzistă motivele de suspendare a judecării recursurilor declarate în cauză, instanţa a menţinut măsura suspendării judecării recursurilor.
Prin rezoluţia preşedintelui din data de 23 aprilie 2010 cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.
Analizând excepţia perimării recursurilor invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerentele:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi art. 250 C. proc. civ.
In speţă, la termenul de la 13 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva recurentului-pârât S.V.A. a început urmărirea penală pentru o infracţiune ce are înrâurire hotărâtoare asupra procesului civil de despăgubiri iniţiat de către reclamant.
Măsura suspendării a fost menţinută prin încheierea din 16 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procesul penal a fost soluţionat definit de completul de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008.
Cum de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, 15 octombrie 2008 dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererilor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimate recursurile declarate de pârâţii S.V.A. şi Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei nr. 33 din 12 martie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4208/2010. Civil. Obligaţia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4207/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
