ICCJ. Decizia nr. 4231/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4231/2010
Dosar nr. 10027/118/2007
Şedinţa publică din 5 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 313 din 25 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, în Dosarul nr. 10027/118/2007 a fost admisă cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 719 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul civil nr. 5554/F999, fixându-se termen asupra soluţionării fondului.
Instanţa a constatat că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, revizuienţii L.A., L.N., L.O., L.V., T.A., l.M., R.V., Ş.E., l.R., R.M.A., B.P.M., V.D., M.S.A.M., T.E., T.D.R., G.O., G.T., C.N. şi P.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A.A., P.M. şi Consiliul Local Constanţa şi pe temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea sentinţei civile nr. 719 din 30 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul civil nr. 5554/1999, prin care s-a respins acţiunea având ca obiect revendicare şi cererea de intervenţie în nume propriu, ca inadmisibile, reţinând neîndeplinirea în cauză a regulii unanimităţii.
Curtea de Apel Constanţa a menţinut soluţia prin Decizia civilă nr. 140/C/2001 şi a respins apelurile formulate de către reclamanţi. Prin Decizia civilă nr. 3058 din 18 septembrie 2002 pronunţată de Curtea Supremă Justiţie, hotărârea a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursurilor formulate de reclamanţi.
Prin hotărârea pronunţată la 16 decembrie 2006 C.E.D.O. a constatat că a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie.
Instanţa de fond sesizată cu cererea de revizuire s-a raportat la prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel se poate cere dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Cum prin sentinţa civilă nr. 719 din 30 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul civil nr. 5554/1999 s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, revizuienţii din prezenta cauză, şi cererea de intervenţie în nume propriu, ca inadmisibile, hotărâre rămasa definitivă şi irevocabilă, iar prin Hotărârea pronunţată de C.E.D.O. la 16 decembrie 2006 în cazul Lupaş şi alţii contra României s-a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 al Convenţiei, ce reglementează dreptul la un proces echitabil, s-a constatat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, intimatul A.A., iar prin Decizia civila nr. 144 din 1 iulie 2009 a Curţii Constanţa s-a respins ca nefondat apelul reţinându-se următoarele considerente:
Astfel, este incontestabil faptul că în ce priveşte soluţionarea litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5554/1999 a Tribunalului Constanţa, C.E.D.O. a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil, în contextul dat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., în măsura în care hotărârea a reţinut că, în acţiunea în revendicare a unui bun indiviz (care are ca scop recunoaşterea dreptului de proprietate şi readucerea acestuia în patrimoniul fostului proprietar), coproprietarul are doar un drept limitat - respectiv o cotă-parte nedeterminată, astfel că acesta nu poate revendica singur bunul.
Sub acest aspect s-a pronunţat Curtea europeană în sensul că, verificând dacă regula unanimităţii este clară, accesibilă şi previzibilă prin prisma jurisprudenţei Curţii, a constatat în final că prin impunerea ei în cadrul acţiunii în revendicare, reclamanţilor le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât le-a fost impusă o sarcină excesivă şi disproporţionată, care a rupt justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moştenitorilor foştilor proprietari, pe de o parte, şi dreptul reclamanţilor de a avea acces la o instanţă pentru a-şi revendica cotele-părţi din bunul indiviz, pe de altă parte.
S-a conchis în sensul că această impunere i-a privat pe reclamanţi de orice posibilitate clară şi concretă de a obţine examinarea de către instanţe a cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu, aducându-se astfel atingere substanţei înseşi a dreptului lor de acces la o instanţă.
Prin urmare, criticile de nelegalitate referitoare la inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât Curtea europeană nu este o instanţă superioară instanţelor naţionale care evocă fondul şi îl analizează prin prisma probelor şi susţinerilor pârtilor, ci un organism jurisdicţional care cântăreşte soluţia în lumina principiilor ce decurg din prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, stabilind în esenţă dacă au existat încălcări ale normelor acesteia, precum şi ale jurisprudenţei proprii.
Or, a aprecia că prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. devin aplicabile doar în măsura în care sunt întrunite condiţiile impuse de legislaţia internă pentru care s-a deschis calea extraordinară de atac (anume, rămânerea definitivă a hotărârii, pe fond ) şi a nega incidenţa textului pentru hotărârile în care instanţele naţionale nu s-au pronunţat asupra fondului, dar faţă de care s-a statuat clar asupra încălcării dreptului la un proces echitabil - reprezintă o interpretare eronată a voinţei legiuitorului şi o denaturare a sensului obiectiv pentru care a fost introdus în legislaţia internă textul, prin O.U.G. nr. 58/2003. Legea nr. 10/2001 Trimiterea reclamanţilor - cărora li s-a recunoscut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului încălcarea dreptului reglementat prin art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. - spre promovarea unei acţiuni distincte, fondate pe un alt temei (cum s-a susţinut în criticile formulate), constituie în egală măsură o nesocotire a scopului pentru care a fost introdus textul art. 322 pct. 9 C. proc. civ. şi care vizează, în esenţă, reformarea hotărârii ce contravine C.E.D.O., cu continuarea judecăţii în acelaşi cadru procesual.
Nu se poate admite faptul că reclamanţii din cazul Lupaş vs. României urmează să promoveze o nouă acţiune în revendicare ori de ieşire din indiviziune, în cadrul căreia să fie supuşi normelor procesuale interne referitoare la timbraj, la stabilirea cadrului procesual şi eventual la excepţiile de ordine publică determinate de noua reglementare existentă în legislaţia care vizează imobilele preluate abuziv de stat, câtă vreme soluţia Curţii europene are directă aplicabilitate în litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5554/1999 a Tribunalului Constanţa.
Nu va avea, sub acest aspect, relevanţă faptul că în decizia Curţii nu se face referire la însuşi fondul dreptului subiectiv invocat prin acţiune, pe criteriu aplicării în timp a legii şi a imposibilităţii pronunţării unei hotărâri care si statueze, mai înainte de a o face instanţele naţionale, asupra existenţei unui bun în sensul dat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
În fine, va fi înlăturată şi critica potrivit cu care instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii de revizuire, având în vedere că prin admiterea cererii, pe fond, a fost înlăturată implicit de către instanţa de fond şi această apărare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii A.A. şi P.M.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Recurentul P.M. a solicitat în temeiul art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. casarea în principal a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii cererii de revizuire formulată de revizuenţi.
Astfel recurentul a învederat că deşi a formulat şi el apel, incident, instanţa a omis să se pronunţe asupra lui, motiv pentru care susţine că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Un alt motiv de recurs invocat vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
În aceeaşi idee a nelegalităţii hotărârii instanţei a arătat recurentul că nu sunt întrunite nici dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul A.A. a criticat hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată astfel că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, nefiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii s-au opus admiterii recursului (filele 80-85).
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Este real că instanţa de apel a fost investită cu soluţionarea a două apeluri şi anume al pârâtului A.A., precum şi al pârâtului P.M.
Verificând minuta şi dispozitivul deciziei instanţei de apel se constată însă că instanţa nu s-a pronunţat decât pe apelul pârâtului A.A., rămânând astfel ne soluţionat apelul declarat de pârâtul P.M. (filele 1 şi 34-35;78 dosarul instanţei de apel).
Or, din această perspectivă a nepronunţării instanţei şi pe apelul pârâtului P.M., care echivalează cu necercetarea fondului cauzei sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În condiţiile în care apelul pârâtului P.M. nu a fost supus examinări de către instanţa de apel rămânând astfel nesoluţionat, a fost încălcat şi principiul dreptului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut în art. 6 din convenţia europeană a dreptului omului.
Cum această situaţie echivalează cu necesitatea fondului, urmează ca în art. 48 de procedură civilă art. 304 pct. 5 şi 312 alin. (5) de C. proc. civ., urmează a fi admise ambele recursuri a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii A.A. şi P.M. împotriva Deciziei nr. 144/ C din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4217/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4233/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
