ICCJ. Decizia nr. 4413/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4413/2010
Dosar nr. 16799/3/2008
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 9951 din 25 martie 2008, Primarul General al Municipiului Bucureşti, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea notificatorului E.M., pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 5, compus din teren în suprafaţă 252 mp şi construcţie demolată în suprafaţă de 547 mp.
La 7 mai 2008, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei-în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului Bucureşti prin Primar General-să oblige pârâţii la emiterea unei dispoziţii „suplimentare" de soluţionare a notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin care să i se recunoască dreptul la reparaţie pentru toţi cei 277,20 mp, ce au făcut obiectul cererii de restituire a terenului preluat de la autorii săi şi să dispună ca măsurile reparatorii să fie acordate sub forma compensării cu un alt imobil similar.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 279 din 2 martie 2009, a admis în parte contestaţia şi anulând în parte dispoziţia, a obligat pârâţii la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa totală de 227 mp teren, situat în Bucureşti, sector 5.
A menţinut restul dispoziţiilor cuprinse în actul contestat.
Aceeaşi instanţă, prin încheierea din 1 iunie 2009 a admis cererea contestatorului şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei, în sensul că terenul în legătură cu care se acordă măsurile reparatorii, este în suprafaţă de 277,20 mp, şi nu de 227,20 mp, cum din eroare s-a menţionat.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut în esenţă că deşi, prin dispoziţia atacată s-a recunoscut calitatea notificatorului de persoană îndreptăţită a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în mod greşit, în conţinutul actului, emitentul a reţinut o suprafaţă mai mică decât cea deţinută de autorii contestatorului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 23 din lege.
Cât priveşte opţiunea contestatorului de a se compensa suprafaţa notificată, cu un alt imobil de aceeaşi valoare, prima instanţă a avut în vedere „nota" depusă de intimată la dosar, din care rezultă că, la momentul emiterii dispoziţiei, aceasta nu dispunea de bunuri sau servicii care puteau fi acordate în compensare, apreciindu-se că, sub acest aspect, dispoziţia nu încalcă prevederile legii.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin Decizia nr. 199/A din 24 noiembrie 2009, a respins ca tardiv apelul reclamantului şi ca nefondat apelul intimatului pârât.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, Municipiul Bucureşti prin Primar General care, invocând temeiurile prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greşitei menţineri a soluţiei vizând obligaţia sa de a anula dispoziţia atacată şi de a propune despăgubiri pentru întreaga suprafaţă, de 277,20 mp.
Astfel, susţine în esenţă recurenta, contestatorul trebuia să depună odată cu notificarea, toate actele de care acesta înţelegea să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, Normele Metodologice condiţionând pronunţarea asupra notificării şi de existenţa unei declaraţii exprese în sensul că nu mai sunt alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptăţite la restituire, sau că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi - în cazul moştenitorilor - cele care atestă această calitate … şi orice alte înscrisuri necesare dovedirii pretenţiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
În interpretarea acestui text, practica, instanţelor este constată în sensul că sintagma folosită de legiuitor, vizează doar procedura derulată, ulterior notificării, de către entitatea investită cu soluţionarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu şi etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziţiei, în faţa instanţei judecătoreşti.
În adevăr, din nicio dispoziţie a legii nu rezultă că persoana îndreptăţită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanţă, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moştenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
Ca atare, cum legea nu cuprinde o asemenea dispoziţie prevalează principiul realizării dreptului, în raport cu cel al respectării procedurii.
În speţă, din actele cauzei rezultă că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor contestatorului, M.A. şi E.M.Ş., fiind preluat abuziv conform Decretului nr. 92/1950, care, la poziţia nr. 2549 din Anexă, individualiza imobilul ca fiind format din teren în suprafaţă de 277,20 mp şi construcţie, corp A + B, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 547 mp (a se vedea, în acest sens, şi adresa nr. 4036 din 16 octombrie 2001 a SC C. SA necontestată - f. 10, dos. 16799/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).
Tot astfel, planul de situaţie eliberat de Direcţia Administraţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, atestă că terenul preluat de la autorii celui în cauză, era în suprafaţă de 277,20 mp (f. 115 dos fond).
Ca atare, în mod corect instanţa de control judiciar, în legătură cu suprafaţa efectivă pentru care contestatorului i se cuvin măsuri reparatorii - a făcut în cauză aplicaţiunea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în lipsa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, sau aceasta a fost pusă în executare.
Cât priveşte critica vizând lipsa unei declaraţii „autentificate" date de către contestator referitoare la încasarea vreunor despăgubiri, aceasta apare ca superfluă faţă de modalitatea în care a fost preluat imobilul (naţionalizare prin Decretul nr. 92/1950) şi respectiv recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită a celui în cauză, prin însăşi dispoziţia atacată.
Astfel, obiectul litigiului l-a constituit modalitatea despăgubirii şi respectiv suprafaţa imobilului ce a făcut obiectul cererii de restituire prin echivalent.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 199 A din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4412/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4410/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
