ICCJ. Decizia nr. 4420/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4420/2010
Dosar nr. 1850/44/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 24 decembrie 2009, F.M. a formulat „cerere de reexaminare" a încheierii de şedinţă din data de 7 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. 6104/233/2007, prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar.
Împotriva încheierii dată de aceeaşi instanţă, la 14 ianuarie 2010, în dosarul nr. 1850/44/2009, având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare, F.M. a declarat recurs, susţinând în esenţă că, în mod greşit instanţa i-a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Recursul se priveşte ca inadmisibil, în considerarea următoarelor argumente:
Deşi încheierile de şedinţă au ele însele caracterul unor hotărâri judecătoreşti, deoarece anticipează, în mod firesc, hotărârea finală, acestea nu pot fi atacate în aceleaşi condiţii ca hotărârea judecătorească pe care o preced, în afară de cele prin care s-a întrerupt sau suspendat cursul judecăţii, care pot fi atacate în mod separat.
În speţă, încheierea atacată cu recurs nu vizează respingerea vreunei cereri de sesizare a instanţei de contencios constituţional ci este o încheiere premergătoare, cu caracter preparatoriu prin care instanţa, a admis cererea petentului de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător şi a dispus astfel, amânarea cauzei.
Or, încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu apel respectiv recurs, decât o dată cu fondul cauzei, ele având doar menirea, potrivit legislaţiei noastre procesual civile, de a pregăti soluţia finală.
Tot astfel, recursul făcut împotriva hotărârii, se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.
Aşa fiind, recursul formulat de F.M., se va respinge ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de F.M. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4417/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4416/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|