ICCJ. Decizia nr. 4426/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4426/2010
Dosar nr.1824/88/2007
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la 1 august 2007 reclamanta S.I. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2576 din 28 iunie 2007 emisă de Primăria oraşului Măcin prin care s-a respins notificarea nr. 79 din 1 iunie 2001 având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1024 mp, situat în Măcin, judeţul Tulcea.
Prin sentinţa civilă nr. 75/C pronunţată la 10 ianuarie 2008, Tribunalul Tulcea a admis contestaţia reclamantei şi a anulat dispoziţia nr. 2576 din 28 iunie 2007, emisă de Primăria Oraşului Măcin şi a obligat pârâta la restituirea suprafeţei de 1000 mp, situate în Măcin, astfel cum a fost identificată prin expertiza topografică efectuată de expert G.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria oraşului Măcin, arătând că s-a reţinut eronat că reclamanta a făcut dovada proprietăţii şi a preluării abuzive a terenului a cărui restituire s-a solicitat.
Prin Decizia civilă nr. 117 din 21 mai 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul respingerii contestaţiei ca nefondate, reţinând că, printr-o analiză eronată a probelor administrate, prima instanţă a considerat că reclamanta a dovedit dreptul de proprietate al autorului său pentru terenul în litigiu.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta S.I., susţinând că instanţa de apel a făcut confuzie între terenul în litigiu şi un alt teren pentru care a solicitat emiterea titlului de proprietate conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.
La termenul de judecată din 17 februarie 2009, Curtea a dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea cauzei şi nici nu a solicitat judecarea în lipsă.
Prin rezoluţia din 6 mai 2010, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol în vederea constatării perimării.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea va constata că prezenta cerere de recurs a rămas în nelucrare din vina părţii (a recurentei) timp de mai mult de 1 an, astfel încât sunt întrunite dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, se va constata că a operat perimarea de drept a recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 117 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva deciziei nr. 117 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4423/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4422/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|