ICCJ. Decizia nr. 4422/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4422/2010

Dosar nr. 24219/1/2005

(nr. vechi 7756/2005)

Şedinţa publică din 14 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistră la Tribunalul Dâmboviţa la 11 decembrie 2003, reclamanţii T.D.G. şi T.P.D. au chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului Târgovişte, solicitând restituirea în natură a imobilelor construcţie şi teren în suprafaţă de 391 mp, situate în Târgovişte, ce au făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, respinse cu motivarea că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma autorului lor F.G.

La data de 7 iulie 2004, reclamanţii şi-au precizat cererea, solicitând restituirea în natură a imobilelor din Târgovişte, precum şi a suprafeţei de 782 mp teren, arătând că la aceste adrese sunt două apartamente care formează o singură construcţie.

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 844 din 15 decembrie 2004 a admis cererea reclamanţilor şi a anulat dispoziţia nr. 3269 din 12 noiembrie 2003, emisă de Primăria Municipiului Târgovişte, dispunând restituirea în natură a construcţiei în suprafaţă de 46 mp şi a terenului în suprafaţă de 352 mp, situate în Târgovişte, identificate prin schiţa anexă a raportului de expertiză efectuat în cauză.

A fost obligată pârâta la 15.135.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâta.

Prin Decizia nr. 517 din 15 aprilie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondate ambele apelurile.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii T.D.G. şi T.P.D., precum şi pârâta Primăria Municipiului Târgovişte.

Prin petiţia înregistrată la 5 septembrie 2006 recurentul T.P.D. a comunicat instanţei că la data de 20 iunie 2006 a intervenit decesul fratelui său, recurentul T.D.G., precizând că va comunica datele moştenitorilor după acceptarea succesiunii.

Prin încheierea şedinţei publice de la data de 12 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat judecata recursurilor, în temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 1 teza II C. proc. civ., pentru a se indica moştenitorii recurentului decedat T.D.G.

Prin rezoluţia din 4 mai 2010, s-a repus cauza pe rol din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., în vederea constatării perimării.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea va constata că, dat fiind temeiul de drept al suspendării, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea moştenitorilor, în condiţiile art. 245 pct. 2 C. proc. civ.

Având în vedere că o asemenea cerere nu s-a formulat, iar dispoziţiile de procedură menţionate exclud ideea îndeplinirii din oficiu a unui asemenea act, Curtea va constata că s-a îndeplinit termenul de perimare, fiind întrunite dispoziţiile art. 248 C. proc. civ.

În consecinţă, urmează a se constata perimarea de drept a recursurilor declarate de contestatorii T.D.G. şi T.P.D., precum şi de pârâta Primăria Municipiului Târgovişte împotriva deciziei nr. 517 din 15 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimate recursurile declarate de contestatorii T.D.G., T.P.D. şi de pârâta Primăria Municipiului Târgovişte împotriva deciziei nr. 517 din 15 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4422/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs