ICCJ. Decizia nr. 4454/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4454/2010
Dosar nr. 18446/3/2008
Şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 16 mai 2008, reclamanteleP.M. şi P.E. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti anularea dispoziţiei nr. 10045 din 28 martie 2008 emisă de acesta, obligarea pârâtului să emită o dispoziţie motivată prin care să le restituie în natură terenul în suprafaţă de 190 mp. situat în Bucureşti, sector 1, iar pentru cota de ½ din construcţia demolată în suprafaţă de 165,33 mp să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; în subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziţie motivată prin care să le acorde în compensare un alt teren pe raza Municipiului Bucureşti, de aceeaşi valoare cu terenul menţionat anterior, iar pentru cota de ½ din construcţia demolată în suprafaţă 165,33 mp să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Prin sentinţa civilă nr. 298 din 3 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în partea acţiunea, a anulat în parte dispoziţia şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de teren de 190 mp, situată în Bucureşti, sector 1, (identificată conform raportului de expertiză); a fost respinsă în rest acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, potrivit dispoziţiei atacate au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 190 mp şi cota de ½ din construcţia demolată (în suprafaţă de 165,33 mp), iar ceea ce face obiectul contestaţiei este modalitatea de restituire în privinţa terenului.
Sub acest aspect a fost analizată incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, constatându-se, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, că terenul ce a aparţinut autorului reclamantelor a fost identificat şi că nu este afectat de alei carosabile betonate sau pietonale, nefiind edificate pe acesta elemente de sistematizare sau reţele edilitare subterane.
S-a reţinut că nu există impedimente de restituire în natură în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât în temeiul art. 1 şi art. 7 din acest act normativ, dându-se prevalenţă principiului restituirii în natură, s-a constatat caracterul întemeiat al contestaţiei.
În consecinţă, prin admiterea acţiunii promovate, a fost anulată dispoziţia şi obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de 190 mp teren situat în sector 1.
Împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, care a susţinut greşita obligare a acestuia la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a terenului, faţă de împrejurarea că acesta se află afectat în întregime de elemente de sistematizare (alei pietonale, carosabil, spaţiu verde).
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 623/A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerentele deciziei s-a reţinut caracterul nefondat al criticilor formulate, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză şi a dispoziţiilor legale incidente, a rezultat posibilitatea restituirii în natură.
Faţă de situaţia de fapt relevată de probele administrate, îndeosebi conţinutul raportului de expertiză, s-a constatat că este lămurită problema restituirii în natură, hotărârea de primă instanţă având caracter legal.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât, care a invocat dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele aspecte:
- Hotărârea este nelegală întrucât la dosar nu se regăseşte o situaţie juridică clară a terenului identificat potrivit raportului de expertiză, care să stabilească apartenenţa acestuia la domeniul public sau privat.
- De asemenea, potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica terenul cu exactitate, pentru a nu fi afectat de detalii de sistematizare.
În cazul în care sunt identificate astfel de situaţii, restituirea în natură se limitează la acele suprafeţe de teren libere. Individualizarea suprafeţelor de teren libere în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor este atributul entităţii învestite cu respectiva notificare.
- Deşi este înţeleasă necesitatea reparării măsurilor abuzive dispuse în perioada comunistă, nu se poate profita de dispoziţii legale pentru a se obţine satisfacerea unor pretenţii exagerate ale părţilor.
Intimata P.E. (moştenitoare şi a celeilalte intimate, al cărei deces a intervenit în faza recursului) a depus întâmpinare prin care a susţinut pe de o parte, că unele dintre critici sunt lipsite de obiect (vizând o soluţie de admitere a apelului, deşi acesta a fost respins) şi pe de altă parte, că în speţă s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, raportate la situaţia de fapt rezultată îndeosebi din raportul de expertiză întocmit.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate imposibilitatea încadrării acestora în aspectele de nelegalitate reglementate prin dispoz. art. 304 C. proc. civ.
- Astfel, susţinând că nu ar exista o situaţie juridică clară a terenului, recurentul afirmă doar o situaţie de fapt contrară celei stabilite de instanţele de fond pe baza probelor administrate în fazele procesuale anterioare.
Pe de o parte, stabilirea elementelor de fapt este în căderea instanţelor fondului, iar pe de altă parte, susţinând contrariul celor statuate de acestea, recurentul nu aduce judecăţii în recurs elemente noi (înscrisuri susceptibile de administrare în această etapă procesuală) care să conducă la concluzia unei greşite aplicări a legii întrucât regimul juridic al imobilului ar fi impus o altă dezlegare jurisdicţională a pricinii.
- Deşi invocă drept temei juridic al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul nu dezvoltă aspecte de nelegalitate care să poată fi încadrate în acest motiv de recurs.
Sub aspectul menţionat, recurentul nu face decât să reia conţinutul art. 10.3 din HG nr. 250/2007, arătând că entitatea deţinătoare are obligaţia să facă verificări înainte de a dispune orice măsuri reparatorii.
Or, criticile de nelegalitate susceptibile de cenzură şi control în faza recursului trebuie să arate punctual în ce constă lipsa de temei legal a hotărârii, încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Fără să se conformeze exigenţelor procedurale specifice exercitării unei căi extraordinare de atac, recurentul se limitează la a indica un text din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 şi la a face evaluări şi aprecieri în legătură cu necesitatea reparării prejudiciilor cauzate prin măsurile abuzive din perioada comunistă dar „fără a se profita de dispoziţiile legale".
În consecinţă, se va constata că aspectele deduse judecăţii pe calea recursului nu pot fi încadrate în dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, dezvoltarea motivelor nu face posibilă încadrarea acestora în celelalte cazuri de modificare sau casare prev. de art. 304 C. proc. civ., pentru ca instanţa să poată proceda, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. la examinarea acestora.
Pentru toate aceste considerente, reţinându-se neîndeplinirea cerinţelor de ordin formal în legătură cu prezentarea motivelor de recurs [prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c), C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii], se va constata nul recursul exercitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei nr. 623/A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4458/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4450/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
