ICCJ. Decizia nr. 4458/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4458/2010
Dosar nr. 101/1285/2009
Şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 402 din 18 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost admisă excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, şi în consecinţă, a fost anulată ca insuficient timbrată acţiunea civilă formulată de reclamanta SC O.C. SRL, împotriva pârâţilor R.M., R.E.I., şi M.D., având ca obiect prestaţie tabulară. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâţilor R.M., R.E.I. şi M.D. suma de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pentru termenul din data de 18 iunie 2009, reclamanta a fost citată cu menţiunea achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în sumă de 9643,52 lei şi timbru judiciar în sumă de 5,9 lei sub sancţiunea anulării acţiunii ca insuficient timbrată (aspectul citării cu menţiunea achitării diferenţei de taxă reieşind din dovada de citare depusă la fila 6 din dosar, însă reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziţii).
Aplicând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, tribunalul a anulat ca insuficient timbrată acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel în termen legal SC O.C. SRL, solicitând modificarea în întregime a sentinţei civile nr. 402/2009 în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Apelul a fost anulat ca netimbrat conform deciziei nr. 319/A din 2 decembrie 2009 a Curţii de apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că taxele judiciare de timbru se datorează anticipat, neplata acestora sancţionându-se cu anularea cererii sau a căii de atac promovate, ceea ce atrage, raportat la datele speţei, sancţiunea menţionată, prev. de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă S.C. O.C. S.R.L., care a susţinut, cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., caracterul nelegal al soluţiei, în condiţiile în care sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, ca şi a cererii de apel, a fost aplicată, fără ca societatea să fie legal reprezentată. Pe de altă parte, a fost ignorată cererea de eşalonare a plăţii taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă.
În aceste condiţii, soluţia a fost dată cu nerespectarea formelor de procedură şi cu procedura viciată faţă de reclamantă.
Recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru determinată conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, fără ca aceasta să îndeplinească obligaţia legală ce îi revenea sub aspectul timbrării anticipate a cererii de recurs.
Faţă de această situaţie, recursul urmează să fie anulat ca netimbrat.
Aşa cum în mod corect s-a reţinut şi în fazele procesuale anterioare, obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru este una anticipată [art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], care ţine de legala învestire a instanţei.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii.
Cum în speţă, până la termenul de judecată stabilit, recurenta-reclamantă nu a îndeplinit obligaţia de a timbra (cuantumul taxei judiciare fiindu-i adus la cunoştinţă conform actului procedural de la fila 8, recurs), se va constata incidenţa textelor legale menţionate anterior şi în consecinţă, va fi anulată cererea de recurs ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC O.C. SRL împotriva deciziei nr. 319/A din 02 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4473/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4454/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|