ICCJ. Decizia nr. 4477/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4477/2010
Dosar nr. 45764/3/2007
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a III-a civilă, la data 8 mai 2007, reclamanţii M.M. şi D.A.C. au formulat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, contestaţie împotriva refuzului tacit al pârâtei de restituire a imobilului situat în Bucureşti, sector 4, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restituirea imobilului sus menţionat, obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti să emită decizie de restituire conform art. 25 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 cu plata de daune cominatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 1108 din 20 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, astfel cum a fost precizată; a fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanţilor o dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 428 mp individualizată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert C.A. şi s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin încheierea din 14 martie 2008, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii. În şedinţa publică din 6 iunie 2008, reclamanţii, la cuvântul pe fond, şi-au precizat acţiunea în sensul restrângerii dreptului de proprietate solicitat prin prezenta acţiune la suprafaţa stabilită, ca nefiind afectată de utilităţi prin concluziile raportului de expertiză judiciară, respectiv la 428 mp teren.
Tribunalul a considerat că vătămarea pricinuită reclamanţilor în exercitarea drepturilor lor de proprietate, prin neemiterea până la acest moment a unei dispoziţii sau decizii motivate, ca răspuns la notificarea formulată în anul 2001, poate fi examinată în cauza dedusă judecăţii, neexistând nici un impediment în acest sens, cum greşit s-a invocat de către pârâtă, fiind evident că reclamanţii, în raport de conduita unităţii deţinătoare, nu pot fi lipsiţi de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
S-a mai reţinut că în cauză este inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la daune cominatorii ca mijloc de constrângere în vederea executării obligaţiei reţinute în sarcina sa, faţă de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 459/2006.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General în termen legal pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie:
În dezvoltarea acestora s-a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acţiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv pe art. 480 şi art. 481 C. civ.
Instanţa de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare şi nu putea soluţiona fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
În speţă, faţă şi de admiterea recursului în interesul legii, s-a considerat că instanţa de judecată se putea pronunţa numai în condiţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a obliga pârâtul la a emite o dispoziţie ca urmare a notificării cu care au fost sesizate şi nu a soluţionat notificarea în sensul voit de parte.
Se mai arată de către pârât că termenul de 60 de zile, pentru a răspunde notificării prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, este un termen de recomandare, norma legală sus menţionată având un caracter dispozitiv , iar nu imperativ. Depăşirea termenului de recomandare de 60 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererii poate fi sancţionată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unităţii deţinătoare, în măsura în care termenul a fost depăşit în mod culpabil, iar persoana îndreptăţită face dovada existenţei unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
Pe de altă parte, raţionamentul instanţei de fond prin care se ajunge la concluzia că suprafaţa de teren ce trebuia restituită este de 428 mp nu are nici un suport real.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civila nr. 260/2009 a admis apelul, a schimbat în parte în sensul că s-a respins cererea de restituire în natură şi a obligat pârâta să emită deciziei de restituire prin echivalent pentru suprafaţa de 480 mp teren.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin notificarea nr. 1329/2001 reclamanţii au solicitat restituirea suprafeţei de 489 mp teren, a cărei individualizare ca amplasament, laturi şi vecinătăţi a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. C.A.
Acestei notificări nu i s-a răspuns de către apelantă, în calitate de unitate deţinătoare, până în prezent.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Pe fondul acţiunii, Curtea a reţinut că, imobilul în litigiu a fost compus din teren în suprafaţă de 486 mp şi construcţie, astfel cum rezultă din procesul verbal de înscriere în cartea funciară din 11 ianuarie 1944, fiind preluat în mod abuziv de către stat, conform situaţiei juridice a imobilului, menţionată în dresa nr. 2305/2103/2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, iar în prezent terenul de pe care construcţia a fost integral demolată şi se află situat în Parcul Tineretului.
În raport de această situaţie juridică a imobilului, s-a menţionat că, prima instanţă a pronunţat hotărârea cu încălcarea art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, potrivit cu care în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în suprafaţă de 489 mp, astfel cum a fost identificat de expert, este inclus în PUZ-ul Parcului Tineretului, fiind deci afectat de amenajări de utilitate publică. Faptul că pe acest teren sunt construite o terasă şi un restaurant, nu schimbă această destinaţie a terenului, căci cele două construcţii, situate în parc, servesc tot scopului de utilitate publică, ceea ce face inaplicabil art. 11 al Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- Instanţa nu a făcut verificări şi a interpretat eronat termenul de utilitate publică, întrucât pe acest teren s-au edificat construcţii, după data de 1 ianuarie 1990, de către o altă societate şi nu de către unitatea deţinătoare şi nici în interesul acesteia.
- Terenul în litigiu nu este ocupat în întregime cu construcţii ci doar în parte, aşa cum se constată în raportul de expertiză efectuat în cauză.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce succed.
Reclamanţii prin demersul judiciar au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 4.
Prin hotărârea recurată s-a respins cererea de restituire în natură a reclamanţilor şi a fost obligat pârâtul să emită deciziei de restituire prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 489 mp, ce a făcut obiectul notificării nr. 1329/2001.
Reclamanţii critică hotărârea sub aspectul nelegalităţii, în sensul că s-au interpretat greşit dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001- modificată.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, în situaţia celor demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile nedemolate, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile se stabilesc prin echivalent.
Cum în speţă terenul în litigiu nu este liber, aşa cum atestă toate probele administrate în cauză, restituirea în natură nu este posibilă, iar în cadrul Legii nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituie singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamanţilor.
Este cert că terenul în suprafaţă de 489 mp astfel cum a fost identificat de expert, este inclus în PUZ-ul Parcului Tineretului, fiind deci afectat de amenajări de utilitate publică.
Drept urmare, dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate şi aplicate, contrar susţinerilor făcute de reclamanţi prin cererea de recurs.
Aşadar, în cauza pendinte nefiind incidente dispoziţiile de nelegalitate invocate de reclamanţi, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.A.C. şi M.M. împotriva deciziei civile nr. 260 din 07 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4478/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4462/2010. Civil. Dezmembrăminte ale... → |
|---|
