ICCJ. Decizia nr. 4510/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4510/2010
Dosar nr. 9783/1/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 858 din 07 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâtele SC P.A. SA şi SC P. SA reţinând lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, faţă de împrejurarea că există şi alţi moştenitori care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi notificatorul.
Apelul declarat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 1545 din 30 noiembrie 2005, a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul are calitatea procesuală activă să solicite a i se răspunde la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 şi că cererea de sistare a eventualei stări de indiviziune depinde de soluţionarea pozitivă a procedurii iniţiate de petent.
Rejudecând cauza Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 546 din 04 mai 2006, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că preluarea cotei de 1/3 din imobil, construcţie şi teren, situat în Bucureşti, sector 1, s-a făcut fără titlu.
A constatat că titlul pârâtei SC P.A. SA nu este valabil şi a obligat-o pe aceasta să emită reclamanţilor decizie de restituire în natură a lotului nr. 1, identificat în anexa 1 a raportului de expertiză, reprezentând 1/3 din imobilul situat în litigiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că nu rezultă modalitatea în care imobilele, construcţie şi teren, au trecut în proprietatea statului, iar cota de 1/3 din acestea a constituit rezerva cuvenită copiilor minori ai lui S.T.
În ceea ce priveşte pe pârâta SC P.A. SA s-a reţinut că, deşi aceasta recunoaşte că imobilul se află în patrimoniul său, nu a putut invoca un titlu legal, limitându-se a afirma doar că acesta a fost adus ca aport la capitalul social de către SC P. SA.
Prin decizia nr. 72/A din 16 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în tot sentinţa apelată şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, că reclamantul nu era îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului, ci doar la acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale.
Prin decizia nr. 7274 din 01 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, reţinând că, în mod greşit, s-au aplicat prevederilor art. 27 (actual art. 29) din Legea nr. 10/2001 raportului juridic dedus judecăţii, deoarece aplicarea acestui text este condiţionată de preluarea proprietăţii, cu titlu valabil, aspect care nu a fost lămurit de instanţă.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 213A din 23 septembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
- la data preluării imobilului, descendenţii lui S.T., autorul reclamantului, erau proprietari în cote de 1/3 din imobil,
- reclamantul a făcut dovada legitimării sale procesuale, fiind unicul moştenitor al defunctului T.N. (unul din fiii lui S.T.) şi moştenitor prin retransmitere al celui de al doilea proprietar T.P.C.,
- cu privire la modalitatea de preluare a bunului de către stat, s-a constatat că acesta, a fost preluat fără titlu valabil,
- inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 247/2005 a fost stabilită cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare a instanţei supreme.
Prin decizia nr. 9396 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC P.A. SA şi SC P. SA.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Cu privire la recursul formulat de SC P. SA, instanţa a avut de verificat legalitatea actelor de includere a imobilului în capitalul social al SC P.A. SA, ca aport în natură, la data la care aceasta a devenit asociată a SC P.A. SA.
Apreciind asupra necesităţii participării în proces a acestei pârâte, instanţa de apel, în mod legal a considerat că, numai în acest mod hotărârea îi poate fi opazabilă, deoarece până la data asocierii imobilul era evidenţiat în patrimoniul său.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei SC P.A. SA, s-a apreciat că, faţă de obiectul cererii formulate de reclamant, participarea Statului Român în proces nu se justifică, deoarece nu este persoană juridică deţinătoare a imobilului, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia de casare a instanţei supreme s-a stabilit ca utilă cauzei doar analiza preluării cu sau fără titlu a imobilului, pentru a se putea aprecia judicios asupra admisibilităţii cererii de restituire în natură, apreciindu-se că, aspectul legat de nerespectarea normelor legale la includerea în capitatul social al SC P.A. SA a imobilului în litigiu, a fost deja dezlegat.
Deşi problema calităţii de persoană îndreptăţită a notificatorului a intrat în puterea lucrului judecat, instanţa de apel, reluând în discuţie probele administrate în cauză, a reţinut că la data preluării de către stat, proprietari ai cotei de 1/3 din imobilul în litigiu erau copiii lui S.T., drept constituit prin hotărâre irevocabilă (sentinţa nr. 78/1907 a Tribunalului Ilfov.)
Prima instanţă a obligat pârâta să emită o decizie de restituire în natură, în favoarea reclamantului, a lotului nr. 1, identificat prin Anexa 1 la raportului de expertiză, lot ce reprezintă cota de 1/3 notificată de reclamant, neoperând în acest fel o ieşire din indiviziune asupra bunului.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs, pârâta SC P. SA a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317-318 C. proc. civ., pe care însă nu a motivat-o.
Contestaţia în anulare, va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
În condiţiile art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi admisă atunci când, respingând recursul, instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
La data de 11 decembrie 2009 pe rolul Înaltei Curţi, a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de SC P. SA împotriva deciziei nr. 9396 din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Contestatoarea a arătat în cuprinsul cererii că va depune motivele contestaţiei în anulare după redactarea deciziei atacate, dar, deşi a beneficiat de un termen, acordat la 06 mai 2010, pentru a le formula, acestea nu au fost depuse.
În aceste condiţii, instanţa nu poate verifica incidenţa dispoziţiilor legale menţionate asupra hotărârii atacate şi, prin urmare, pentru cele arătate, va respinge contestaţia în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea SC P. SA împotriva deciziei civile nr. 9396 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4511/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4485/2010. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
