ICCJ. Decizia nr. 4513/2010. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4513/2010
Dosar nr. 4631/1/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. La 10 iunie 1999, reclamanţii A. (fostă B.) M., B.E şi R.D.N. au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Bucureşti, solicitând conform art. 481-482 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 213/1998:
- ca partea adversă să fie obligată să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul (construcţie şi teren) situat în Bucureşti, sector 1;
- constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 31 octombrie 1995 emis de Ministerul Transporturilor, precum şi a altor eventuale titluri de proprietate asupra imobilului revendicat;
- evacuarea părţii adverse din acelaşi imobil. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 13428 din 10 septembrie 1999, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 602 din 24 februarie 2000, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 2718 din 19 septembrie 2000, a constatat nul recursul declarat de pârâtă.
Ulterior dezînvestirii, reclamanta şi-a completat cererea, solicitând şi constatarea nulităţii absolute a 3 contracte de vânzare-cumpărare acţiuni, pârâta a chemat în garanţie pe A.P.A.P.S. şi Statul Român, iar Asociaţia Salariaţilor P.P.T. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1751 din 21 noiembrie 2001, a respins acţiunea, cererea de chemare în garanţie şi cererea de intervenţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 492 din 04 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5054 din 09 iunie 2005, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi a casat hotărârea instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 370 din 04 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1770 din 14 martie 2008, a admis recursul declarat de reclamanţi şi a modificat hotărârea atacată, în sensul admiterii apelului, schimbării parţiale a sentinţei, admiterii în parte a acţiunii, obligării pârâtei la lăsarea imobilului revendicat în deplina proprietate şi liniştita posesie a recurenţilor, menţinerii dispoziţiei de respingere a celorlalte cereri ale reclamanţilor şi intervenienţilor şi trimiterii cererii de chemare în garanţie, spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti.
II. La 28 mai 2008, pârâta a solicitat, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., schimbarea ultimei hotărâri, în sensul trimiterii pricinii, spre rejudecare, la instanţa de fond.
În motivarea cererii de revizuire, pârâta revizuientă a susţinut că:
- reclamantul R.D.N. îşi justifică această calitate printr-un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat la 05 ianuarie 1999;
- pe parcursul procesului, având dubii cu privire la contractul menţionat, a formulat plângere penală împotriva reclamantului R.D.N. pentru infracţiunile de înşelăciune şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În referire la această plângere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti i-a comunicat la 14 mai 2008, că prin ordonanţa nr. 5766/P/2006 din 15 aprilie 2008, s-a dispus neîhceperea urmăririi penale faţă de R.D.N. pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (în privinţa căreia a intervenit prescripţia răspunderii penale), declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (în vederea cercetării a 2 notari publici pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor) şi disjungerea şi continuarea cercetărilor faţă de acelaşi R.D.N. pentru infracţiunea de înşelăciune de către Poliţia Sectorului 1 Bucureşti; se înscrie în fals împotriva contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase şi, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, solicită (conform art. 184 C. proc. civ.) cercetarea falsului de către instanţa civilă.
La dosar au fost depuse mai multe înscrisuri referitoare la cercetarea penală a reclamantului R.D.N., iar prin notele scrise din 16 septembrie 2010, revizuienta a solicitat admiterea cererii, susţinând că instanţa de recurs nu a ţinut seama de împrejurarea că a dobândit imobilul în baza H.G. nr. 834/1991, deci „ope lege”, instanţa de revizuire trebuie să se pronunţe asupra falsului având în vedere concluziile expertizei medico-legale (potrivit cărora la data încheierii contractului defăimat vânzătoarea B.A. nu avea capacitatea psihică), şi că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
III. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că:
- imobilul revendicat a fost dobândit în anul 1911, la licitaţie publică, de către B.A.L., care a decedat la 02 mai 1948, fiind moştenit de A.M., B.E şi B.E.M., descendenţii săi, în cote egale, de câte 1/3;
- la rândul său, B.E.M. a decedat la 30 martie 1991, fiind moştenit de B.A., legatar universal, care, la 05 ianuarie 1999, cu puţin timp înaintea decesului (survenit la 11 ianuarie 1999), a vândut drepturile litigioase corespunzătoare cotei-părţi de 1/3 din imobilul revendicat lui R.D.N.;
- ulterior promovării acţiunii în revendicare, pârâta a sesizat organele de urmărire penală, solicitând cercetarea cumpărătorului de drepturi litigioase pentru pretinse infracţiuni de înşelăciune şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşite, între altele, şi cu prilejul dobândirii acelor drepturi.
În final, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus scoaterea învinuitului R.D.N. de sub urmărire penală pentru infracţiunile menţionate (cu referire la pretinsele fapte din 05 ianuarie 1999), iar la adoptarea acestei soluţii, confirmată definitiv de instanţele penale, a fost avut în vedere şi raportul de expertiză medico-legală invocat de revizuientă;
- or, de vreme ce actele de cercetare penală nu confirmă acuzaţiile aduse contractului prin care R.D.N. şi-a dovedit calitatea procesuală activă în litigiul având ca obiect revendicarea imobilului deţinut de revizuientă, înscrisul invocat de aceasta din urmă a devenit irelevant, fiind evident că nu îndeplineşte condiţia esenţială pentru revizuirea hotărârii atacate.
În legătură cu motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., neinvocat expres în cererea de revizuire, Înalta Curte reţine că, neexistând niciun impediment legal în obţinerea unei hotărâri penale de condamnare a reclamantului, nu are posibilitatea legală de a stabili, pe cale incidentală, ca instanţă de revizuire, dacă au fost sau nu săvârşite faptele penale pretinse de revizuientă.
Aşa fiind, conform art. 326 C. proc. civ., prezenta cerere de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuientă SC T. SA împotriva deciziei civile nr. 1770 din 07 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4514/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4511/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
