ICCJ. Decizia nr. 4569/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4569/2010

Dosar nr. 8596/1/2009

Şedinţa publică din 17 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5402 din 19 octombrie 2007, Judecătoria Slatina a admis acţiunea precizată la 31 august 2006 având ca obiect stabilire paternitate, formulată de reclamanta T.G.F. în contradictoriu cu pârâtul B.C. şi a stabilit că pârâtul este tatăl minorei T.D.A., născută la 27 octombrie 2004. Prin aceeaşi sentinţă pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, în favoarea minorei, pensie de întreţinere în sumă de 693,75 lei lunar începând cu data introducerii acţiunii 14 iunie 2005, până la majorat şi suma de 1116,69 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 97 din 7 aprilie 2008 a Tribunalului Olt, secţia civilă.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 189 din 1 septembrie 2008 a admis recursul declarat de reclamant, a casat Decizia tribunalului şi a trimis cauza, pentru rejudecarea apelului, aceluiaşi tribunal, reţinând că, pentru o justă soluţionare a cauzei, se impune efectuarea unei expertize medico-legale.

În rejudecare, Tribunalul Olt, secţia civilă, prin Decizia nr. 160 din 18 martie 2009, a respins ca nefondat apelul, reţinând că, aşa cum rezultă din conţinutul expertizei ADN efectuată în cauză, pârâtul este tatăl biologic al minorei cu o probabilitate de 99,9999%.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 1022 din, 12 octombrie 2009 a admis recursul declarat de pârât împotriva deciziei tribunalului, a modificat Decizia atacată în sensul că a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 5402 din 19 octombrie 2007 a Judecătoriei Slatina pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să plătească minorei o pensie de întreţinere de 693,75 lei lunar începând cu data introducerii acţiunii şi până la 11 mai 2009, iar de la această dată la o pensie de întreţinere de 400 lei lunar, până la data intervenim unei cauze legale de modificare sau stingere a acţiunii. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.

Împotriva acestei decizii, la data de 2 noiembrie 2009, pârâtul B.C. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că Decizia nr.1022 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova este potrivnică sentinţei 4932 din 9 octombrie 2009 a Judecătoriei Slatina.

La data de 26 iulie 2010, revizuientul a depus la dosar declaraţie autentificată sub nr. 2666 din 21 iulie 2010 de BNP Asociaţi R.B. şi V.C.D., prin care renunţă la judecata cererii de revizuire.

Faţă de conţinutul acestei declaraţii şi având în vedere dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, instanţa urmează a lua act de renunţarea revizuientului la judecata cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunţarea la judecata cererii de revizuire formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 1022 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4569/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs