ICCJ. Decizia nr. 4575/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4575/2010
Dosar nr. 89/1/2000
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 966 din 13 septembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii N.J. şi H.S.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reţinând că imobilul solicitat de reclamanţi, situat în Bucureşti a trecut legal în proprietatea statului întrucât autoarea reclamanţilor, de la care imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, a făcut parte din categoria persoanelor menţionate în art. 1 alin. (2) din decretul menţionat.
Apelul declarat de către reclamanţi împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 50 A din 27 ianuarie 2000, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamanţii, susţinând că atât instanţa de fond cât şi cea de apel în mod greşit au reţinut că imobilul a trecut legal în proprietatea statului întrucât autorul lor, M.I. - de profesie medic - potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, era exceptat de la naţionalizare.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 martie 2000, iar la termenul din 3 octombrie 2001, instanţa a dispus suspendarea judecăţii, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
La data de 3 iunie 2010, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 17 septembrie 2010, când Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei perimării.
Faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Curtea urmează a constata perimarea recursului pentru următoarele considerente:
In conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, orice cerere, de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 1 an.
Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că la termenul de judecată din 3 octombrie 2001, instanţa, la solicitarea recurenţilor reclamanţi, a dispus suspendarea judecăţii, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
La 5 octombrie 2006, cauza a fost repusă pe rol pentru a se verifica dacă motivul suspendării subzistă, fixându-se termen de judecată la 3 februarie 2006 când, instanţa constatând că nici una din părţi nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a solicitat judecata în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii.
De la acea dată, cauza a rămas în nelucrare, scurgându-se o perioadă mai mare de 1 an fără ca vreuna dintre părţi să efectueze vreun act de procedură din care să rezulte intenţia de a continua judecata.
Astfel, instanţa constată îndeplinite condiţiile art. 248 C. proc. civ., în sensul perimării cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii N.J. şi H.S.A.M. împotriva deciziei nr. 50 A din 27 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4634/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4570/2010. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
