ICCJ. Decizia nr. 4654/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4654/2010
Dosar nr. 3700/3/200.
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 3700/3/2008, reclamanţii F.S.Y., R.I., M.A., L.D.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.D.H.I.G., D.S.A.M. şi C.S.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M. SA ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate încălcarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi să oblige pârâta la emiterea unei decizii de restituire în natură a tuturor bunurilor mobile şi imobile ce au aparţinut fostei F.B.B., situată în Bucureşti, sector 5.
Se arată că, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, au formulat notificarea nr. 243 din 14 noiembrie 2001 către SC B.R. SA şi nr. 227 din 23 mai 2006 către lichidatorul judiciar SC V. SA Bucureşti care prin adresa nr. 572/2006, le-a comunicat reclamanţilor că bunurile revendicate sunt deţinute de SC R. SA.
Prin notificarea formulată în temeiul art. 27 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi înregistrată la BEJ B.C. sub nr. 413 din 4 octombrie 2006, reclamanţii au solicitat pârâtei restituirea în natură a tuturor bunurilor mobile şi imobile ce au aparţinut fostei F.B.B., situată în perimetrul străzilor C.R. – B.C.
Pârâta nu a răspuns nici până în prezent la această notificare, încălcând astfel dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1261 din 4 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a respins cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
S-au reţinut următoarele: calitatea procesuală presupune pe de o parte existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie, sau după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Din actele dosarului a reieşit faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 633 din 10 septembrie 1998 pârâta a fost privatizată integral, Fondul Proprietăţii de Stat înstrăinând întreg pachetul de acţiuni deţinut la SC B.R. SA.
Pentru asemenea situaţii, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula restituirii în natură, prin art. 29 din lege arătându-se că pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate (cum este şi cazul în speţă), altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, iar potrivit alin. (3), în situaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) (dispoziţii care se circumscriu situaţiei din speţă), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau după caz a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Se consideră că instanţa trebuia să se raporteze la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi că pentru a aplica dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, trebuia să se stabilească preluarea imobilelor cu titlu valabil şi existenţa lor în patrimoniul unei societăţi privatizate, cu respectarea condiţiilor legale, iar în măsura în care nu sunt întrunite aceste cerinţe, persoana îndreptăţită are posibilitatea să ceară restituirea în natură.
S-a mai arătat că, în raport de modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005, s-a eliminat în mod nejustificat, distincţia referitoare la existenţa sau inexistenţa titlului valabil, cu care au fost preluate imobilele de către Statul Român, şi că trebuie aplicat art. 9 din Legea nr. 10/2001, în caz contrar, încălcându-se dispoziţiile CEDO şi art. 20 din Constituţia României.
Prin Decizia civilă nr. 212 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanţii contestatori, împotriva sentinţei civile nr. 1261 din 4 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a pronunţa această deciziei, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Tribunalul a constatat în mod legal şi corect, că în raport de dispoziţiile art. 21 raportat la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, societăţile privatizate integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi la care statul nu deţine nici un fel de participaţie, nu au calitate de unităţi deţinătoare în înţelesul actului normativ arătat.
Pe de altă parte, prin art. 21.1 lit. e) din HG nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se prevede în mod expres că societăţile comerciale privatizate integral care au dobândit bunuri preluate de stat, după privatizare, nu sunt entităţi investite cu soluţionarea notificărilor.
În raport de aceste dispoziţii legale, unitatea deţinătoare în sens juridic, nu poate fi societatea privatizată, respectiv intimata chemată în judecată SC R.H.A.M. SA, care nu poate fi considerată unitate investită cu soluţionarea notificării în conformitate cu dispoziţiile Legi nr. 10/2001 şi în consecinţă, nu are calitate procesuală pasivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propus de către instituţia publică, care efectuează, sau după caz, a efectuat privatizarea în speţă, aceasta fiind A.V.A.S., succesoarea Fondului Proprietăţii de Stat.
La fila 122 din dosarul instanţei de fond, se află o adresă emisă de A.V.A.S., din care rezultă că notificarea nr. 3587 din 13 noiembrie 2001 formulată de către moştenitorii foştilor acţionari ai F.B.B. a fost înregistrată la fosta A.P.A.P.S., actuala A.V.A.S., sub nr. DJA/3579 din 14 noiembrie 2001.
În consecinţă, unitatea investită cu soluţionarea notificării în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este A.V.A.S., unitate competentă să se pronunţe asupra notificării şi să stabilească în ce măsură contestatorii au calitate de persoane îndreptăţite la acordarea unor măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
A.V.A.S. este de asemenea competentă, ca soluţionând notificarea, să statueze asupra incidenţei dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, asupra situaţiei juridice a imobilului, inclusiv asupra preluării cu titlu a acestuia de către stat.
Prin respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, instanţa de fond a statuat asupra condiţiilor formale privitoare la exercitarea dreptului la acţiune, ceea ce nu afectează fondul dreptului invocat de apelanţii contestatori şi în consecinţă, nu sunt încălcate dispoziţiile CEDO privind accesul la justiţie şi cele privitoare la protejarea dreptului de proprietate.
Susţinerile apelanţilor contestatori privitoare la incidenţa deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 pronunţată de Curtea Constituţională, sunt nefondate, deoarece atâta timp cât instanţa s-a pronunţat pe excepţie, nu s-a putut analiza fondul dreptului, respectiv calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a bunului, datorită preluării abuzive a imobilelor de către stat.
S-a mai considerat că celelalte aspecte pot fi analizate în alt cadru procesual, în măsura în care, contestatorii se vor îndrepta împotriva persoanei care are calitate procesuală pasivă, sau într-o acţiune care are alt obiect şi alt regim juridic pentru a putea permite să se statueze că intimata SC B.R.H.A.M. SA este parte în raportul juridic dedus judecăţii.
Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii F.S.Y., R.I. M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.H.Y.G.D., D.S.A.M. şi C.S.G., care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate.
În primul rând, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de judecată, înainte de a stabili eventuala calitate de persoană deţinătoare, aveau obligaţia de a soluţiona cererea în limitele investirii, respectiv de a verifica toate aspectele prevăzute privitoare la nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului. Se susţine că ei au solicitat instanţei să se aibă în vedere consecinţele pronunţării deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, decizie ce a sancţionat modificările aduse de legiuitor, care a eliminat în mod nejustificat distincţia referitoare la existenţa sau inexistenţa titlului valabil cu care au fost preluate imobilele de către Statul Român. De asemenea, în contextul ulterior pronunţării deciziei instanţei de control constituţional, în toate situaţiile în care se face dovada preluării fără titlu a patrimoniului fostelor societăţi naţionalizate, indiferent de persoana juridică ce le deţinea la momentul notificării ori de natura capitalului ori de stadiul privatizării, acestea sunt obligatoriu supuse restituirii în natură.
Se consideră de către recurenţi că atâta timp cât ei nu au formulat notificare direct către persoana deţinătoare a bunurilor, societatea comercială privatizată, notificarea adresată A.V.A.S. rămâne fără obiect, aceasta putând avea efecte juridice cu aplicare imediată doar în lipsa sesizării SC B.R.H.A.M. SA.
Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care naţionalizarea s-ar fi produs cu titlu valabil, [art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data naţionalizării], legea prevede o situaţie de excepţie ce generează restituirea în natură, atunci când societatea naţionalizată se află în proprietatea unui singur acţionar sau membrilor aceleiaşi familii [art. 18 lit. a) teza II-a].
Prin cererea depusă la dosarul cauzei (fila 29) intimata SC R.H.A.M. SA invocă excepţia lipsei calităţii de reprezentant în ceea ce priveşte pe semnatarii recursului promovat de către recurenţii - contestatori, deoarece recursul a fost semnat de apărătorii acestora fără ca aceştia să aibă mandat în acest sens; de asemenea, recurenţii au dat procuri speciale unei persoane fizice - C.C., procuri care nu cuprind menţiuni privind posibilitatea încheierii şi semnării contractelor de asistenţă judiciară de aceşti avocaţi. Ulterior, intimaţii precizează că nu mai susţin excepţia faţă de recurentul C.S.G. faţă de împrejurarea că şi-a angajat apărătorul în mod direct.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut, prin apărător neconvenţionalitatea dispoziţiilor art. 67-72 C. proc. civ. în raport de art. 6 alin. (3) din CEDO ce privesc dreptul la apărare.
Asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, invocată de intimată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 67 C. proc. civ. prevăd în mod expres că părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar acesta din urmă poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
Pe de altă parte, în raport de actuala reglementare în materie, avocatul îşi reprezintă clientul în temeiul unui contract de asistenţă juridică, contract în care sunt prevăzute expres întinderea puterilor pe care clientul (chiar prin mandatar) le conferă avocatului, iar, în baza acestui contract, avocatul se legitimează prin împuternicire avocaţială.
De altfel, la file 56- 58 şi 59-68 sunt ataşate atât concluziile scrise, cât şi concluzii privind amânarea pronunţării prin care recurenţii-reclamanţi învederează că, din analiza procurilor existente rezultă, fără dubii faptul că mandatarul lor va putea „încheia contract de asistenţă juridică şi va putea acorda consultanţă juridică" [pag. 2 alin. (4) din procură]. Aceeaşi recurenţi au ataşat la dosarul cauzei „declaraţiile" prin care susţin că îşi însuşesc recursul declarat de avocaţi şi că „ratifică" în mod expres şi retroactiv mandatul care era în vigoare la data formulării contestaţiei (29 ianuarie 2008) în baza căruia mandatarul a angajat avocaţi care au semnat în numele mandanţilor acţiunea.
Pentru aceste considerente, se va respinge excepţia invocată.
Asupra neconvenţionalităţii dispoziţiilor art. 67-69 C. proc. civ. în raport cu art.6 CEDO, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu este o excepţie, ci o solicitare a recurenţilor de a se constata neconcordanţa acestor dispoziţii cu cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
De altfel, recurenţii-contestatori nu au precizat în ce ar consta limitarea dreptului la apărare prin aplicarea prevederilor legale suscitate care stabilesc condiţiile de exercitare a mandatului în faţa instanţei de judecată.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed.
După cum rezultă din cererea de chemare în judecată şi din motivele de apel se invocă de către reclamanţi preluarea abuzivă, de către stat, a terenului în suprafaţă de 46.000 mp şi a construcţiilor aferente.
În soluţionarea cauzei se impune a fi analizată valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, acest lucru influenţând modalitatea de soluţionare a notificării şi de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În raport de valabilitatea titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma de la data intrării în vigoare a legii şi a formulării notificării. Aceasta, atât din perspectiva dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cât şi a deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale (M.Of.559 din 24 iulie 2008) s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil", din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-au încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Curtea a reţinut că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare.
Prin urmare, legea unică are ca unic domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificării în termenul legal, cu încălcarea principiilor „tempus regit actun" şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitate.
Mai mult, s-a apreciat de către Curtea Constituţională că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia de despăgubiri prin echivalent.
Or, simpla soluţionare cu întârziere a notificărilor de societăţile comerciale integral privatizate sau chiar şi nesoluţionarea lor nu pot fi calificate drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate în situaţii identice; s-a încălcat astfel şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consacrată de art. 16 alin. (1) din legea fundamentală.
În condiţiile în care imobilul ar fi preluat fără titlu valabil este înlăturată aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în forma de la data intrării în vigoare) neprezentând relevanţă întrunirea celorlalte condiţii impuse de textul legal.
Urmare a deciziei Curţii Constituţionale, imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul unei societăţi privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. I pct. 60.
Aşa fiind, instanţele investite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, vor putea verifica şi stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel încât în raport de această situaţie, urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii.
Aceste aspecte nu au fost lămurite de instanţa de apel, motiv pentru care recursul apare ca fiind fondat.
Constatând, pentru argumentele de mai sus, că modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de apel echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va casa Decizia atacată şi în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, Curtea de apel va avea în vedere şi celelalte critici formulate de recurenţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de intimata S.C. R.H.A.M. S.A. .
Admite recursul declarat de reclamanţii F.S.Y., R.I. M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.H.Y.G.D., D.S.A.M. şi C.S.G. împotriva deciziei nr. 212 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010
| ← CSJ. Decizia nr. 4648/2010. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4576/2010. Civil. Revizuire → |
|---|
