ICCJ. Decizia nr. 4681/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4681/2010
Dosar nr. 745/117/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 357 din 29 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în dosarul nr. 745/117/2008, astfel cum a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea nr. 119/Cod civil din 30 iunie 2009, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii C.S.A. şi C.T., împotriva pârâţilor H.E. şi STATUL ROMÂN, prin C.N.A.D.N.R. SA, de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de reclamanta H.E., în contradictoriu cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
In consecinţă, a fost anulată parţial Hotărârea nr. 17 din 27 august 2007 a C.N.A.D.N.R. SA (art. 2) şi s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei reconvenţionale H.E. pentru terenul în suprafaţă de 1.457 mp, situat in localitatea Gilău, categoria de folosinţă arabil extravilan DN1, tarlaua 19, parcela nr. 10, identificat prin nr. cadastral 2602, la suma de 36.425 Euro, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin hotărârea atacată, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 80.744,46 lei, reprezentând echivalentul sumei de 24.769 Euro, în favoarea numiţilor H.A., C.S.A. şi C.T., ca persoane aparent îndreptăţite la despăgubiri.
Conform Titlului de proprietate nr. 5357/174 din 19 septembrie 1994 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în favoarea lui H.A. s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul extravilan în suprafaţă de 2.000 mp, tarlaua nr. 19, parcela nr. 10. Prin „procesul verbal" încheiat la data de 2 aprilie 1992, beneficiarul titlului de proprietate s-a obligat să transmită dreptul de proprietate în favoarea reclamanţilor cu privire la terenul în suprafaţă de 20 ari.
Având în vedere că nu s-a respectat cerinţa încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, potrivit Titlului X - circulaţia juridică a terenurilor - din Legea nr. 247/2005, reclamanţii C.S.A. şi C.T. neavând calitatea de proprietari asupra terenului expropriat, în şedinţa publică din data de 04 iulie 2008, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în formularea prezentei acţiuni.
Conform certificatului de moştenitor nr. 70/2000, eliberat de B.N.P. A.G.P. în dosarul succesoral nr. 84/2000, pârâta H.E. are calitatea de unic moştenitor al defunctului H.A., decedat la data de 23 februarie 2000, în calitate de soţie supravieţuitoare, calitate în raport cu care tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantei reconvenţionale H.E. în formularea cererii reconvenţionale. Excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată în şedinţa publică din data de 04 iulie 2008.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză întocmit de comisia formată din experţii C.R., B.E. şi G.P. s-a stabilit că parcela de 1.457 mp, cu datele cadastrale menţionate în hotărârea de expropriere, are valoarea de circulaţie de 30 Euro/mp în zona neexcavată şi 17 Euro/mp în zona excavată, deci, în total, 30.684 Euro.
Având în vedere diferenţa semnificativă sub aspectul valorii de circulaţie a suprafeţei de teren excavată faţă de cea neexcavată, instanţa a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize în cauză.
Prin raportul întocmit de comisia formată din experţii L.N.A., C.S.C. şi B.G., s-a stabilit că terenul în litigiu nu este afectat de lucrări de excavaţii, iar valoarea de circulaţie este de 25 Euro/mp, rezultând astfel o valoare totală de 36.425 Euro, având în vedere cursul leu/Euro din data de 23 martie 2009 (4,2946 lei/Euro).
Cu toate că valoarea de circulaţie a fost determinată atât la momentul emiterii hotărârii de expropriere, cât şi la momentul întocmirii raportului de expertiză, instanţa a apreciat, raportat la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/ 1994, că despăgubirea se impune se fie stabilită la momentul efectuării raportului de expertiză şi a dispus ca atare, stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei - pârâte H.E. la suma de 36.425 Euro, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termenul legal, toate părţile.
Prin Decizia civilă nr. 304A din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, apelul declarat de reclamanţi şi, în parte, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R., a modificat în parte sentinţa, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active; a admis cererea principală şi cererea reconvenţională; a înlăturat dispoziţia privind anularea parţială a Hotărârii nr. 17 din 27 august 2007 a C.N.A.D.N.R.; a menţinut cuantumul despăgubirilor la 156.431 lei, reprezentând echivalentul a 36.425 Euro, precum şi dispoziţiile vizând plata cheltuielilor de judecată şi a constatat că pârâta-reclamantă H.E. a renunţat la apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 357 din 29 mai 2009.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat, în ceea ce priveşte apelul reclamanţilor, că, în mod corect, prin hotărârea atacata, s-a stabilit că despăgubirile în urma exproprierii se cuvin atât pârâtei H.E., cât şi reclamanţilor, în condiţiile în care, potrivit art. 5 pct. 5 din Legea nr. 198/2004, în ipoteza în care despăgubirile sunt solicitate de mai multe persoane aparent îndreptăţite, se consemnează pe numele tuturor, urmând să fie împărţite potrivit legii civile.
În plus, art. 9 al aceluiaşi act normativ special prevede persoanele care au calitate procesuală pentru a contesta cuantumul despăgubirilor consemnate în condiţiile art. 5 mai sus arătat, respectiv expropriatul şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului.
Instanţa a reţinut că imobilul în litigiu, ce face parte dintr-o suprafaţă de 20 de ari, reprezintă proprietatea pârâtei H.E., ca unic moştenitor al lui HGA., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul nr. 5357/174 din 19 septembrie 1994, iar reclamanţii sunt promitenţi cumpărători ai acestui teren, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarul în 1992.
Instanţa de apel a înlăturat argumentul primei instanţe în susţinerea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, legat de neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică potrivit Titlului X, Legea nr. 247/2005, cu motivarea că împrejurarea arătată nu este relevantă în etapa de faţă, în care calitatea procesuală de a contesta cuantumul despăgubirilor consemnate aparţine proprietarilor tabulari şi persoanelor aparent îndreptăţite la plata despăgubirilor, inclusiv reclamanţilor, în calitate de promitenţi cumpărători.
Relevanţa existenţei contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică apare în etapa ulterioară contestării despăgubirilor, respectiv a eliberării sumei consemnate cu titlu de despăgubiri, în sensul că, dacă plata despăgubirilor este solicitată de mai multe persoane în concurs, despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite cu acte autentice, potrivit art. 5 pct. 5 din Legea nr. 198/2004.
In ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi modul în care s-a efectuat raportul de expertiză, s-a apreciat ca fiind nefondate criticile reclamanţilor şi ale pârâtei C.N.A.D.N.R.
Potrivit contraexpertizei judiciare efectuate de o comisie de trei experţi, valoarea de circulaţie a imobilului la data exproprierii era de 50.995 Euro, iar valoarea de circulaţie a parcelei de teren la data întocmirii raportului de expertiză, martie 2009, era de 36.425 Euro.
Deşi pârâta apelantă susţine că această expertiză s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece nu s-a ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, Curtea a înlăturat această critică, deoarece comisia de experţi a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică pentru imobile similare, nu numai oferte de vânzare identificate pe internet, cum susţine apelanta. La ambele rapoarte de expertiză efectuate la fondul cauzei au fost ataşate contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, care au format convingerea experţilor cu privire la valoarea de circulaţie a imobilelor în zona respectivă.
Aşadar, instanţa de fond a stabilit valoarea despăgubirilor în mod legal, având în vedere probe solide pentru constatarea valorii de circulaţie a imobilului în litigiu. Deşi a fost contestată prima expertiză, valorile stabilite de cele două rapoarte de expertiză sunt sensibil egale, 30.684 Euro şi 36.425 Euro.
Suma de 36.425 Euro reprezintă, de altfel, valoarea la data efectuării raportului de expertiză, dată la care trebuie apreciat cuantumul despăgubirilor contestate de persoanele îndreptăţite, în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
In ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R., acesta este fondat numai cu privire la înlăturarea din sentinţă a dispoziţiei privind anularea parţială a Hotărârii nr. 17 din 27 august 2007, întrucât aceasta s-a făcut cu respectarea art. 7 din Legea nr. 198/2004 şi nu există motiv de nulitate relativă, însă stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a făcut corect, motiv pentru care din Hotărârea nr. 17/2007 a fost modificat numai cuantumul acestor despăgubiri, modificare care este permisă de disp. art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Împotriva deciziei mai sus menţionată a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.N.A.D.N.R. S.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi susţinând că modificarea hotărârii recurate nu este posibilă decât în condiţiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară.
In prealabil, s-a învederat că din eroare s-a consemnat în considerentele deciziei recurate faptul că instanţa admite cererea reclamanţilor, fapt care echivalează cu admiterea în totalitate a cererii, în condiţiile în care din considerente rezultă că instanţa de apel a admis doar parţial cererea acestora, în sensul în care a constatat că intimaţii-reclamanţi sunt persoane aparent îndreptăţite la despăgubire, deci nu se poate stabili în acest moment obligaţia de plată către aceştia a despăgubirii.
S-a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ. şi art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Astfel, în mod nelegal, instanţa de apel, prin respingerea probei cu expertiză solicitată de recurentă şi prin confirmarea soluţiei instanţei de fond, a încălcat art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care instanţa de fond omologase un raport de expertiză prin care experţii nu au determinat despăgubirea prin raportare la preţul pieţei, ci în baza unei unice metode pur tehnice, care a fost tratată în mod vădit eronat în defavoarea statului român.
Contrar considerentelor instanţei de apel, raportul de contraexpertiză nu s-a fundamentat pe informaţii relevate de contracte de vânzare-cumpărare, la raportul sus-menţionat fiind ataşate contracte încheiate în anul 2007, iar nu în anul 2009, la un moment apropiat de cel al întocmirii raportului de contraexpertiză.
Astfel, raportul de contraexpertiză în temeiul căruia instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia are la bază 3 contracte de vânzare, respectiv nr. 1758/2007, nr. 2086 din 21 septembrie 2007 şi nr. 1727 din 10 decembrie 2007, în condiţiile în care raportul de contraexpertiză a fost întocmit în data de 3 aprilie 2009.
Recurenţii au arătat, totodată, că instanţa a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea rolului activ, deoarece ar fi trebuit să sesizeze aceste inadvertenţe, legate de data contractelor şi data întocmirii raportului de expertiză, nefiind obligată să adopte concluziile unui raport de expertiză vădit eronat şi nelegal, având posibilitatea şi, mai mult obligativitatea, în virtutea rolului activ, să discearnă în privinţa dovezilor administrate.
Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 17 septembrie 2010, recurenta - pârâtă a reiterat excepţiile lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor C. şi a lipsei de interes în persoana acestora, în formularea cererii principale.
La acel termen de judecată, Înalta Curte a reţinut excepţiile spre soluţionare odată cu recursul, urmând a se pronunţa cu prioritate asupra admisibilităţii reiterării, din perspectiva neatacării cu recurs a dispoziţiei instanţei de apel de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
La acelaşi termen, recurenta - pârâtă a depus contracte de vânzare-cumpărare datate 2009 şi 2010, privind vânzarea unor terenuri situate în aceeaşi zonă cu cel în litigiu, precum şi alte înscrisuri pe baza cărora se tinde la dovedirea preţului real al terenului.
Faţă de excepţiile procesuale invocate de către recurentă, Înalta Curte constată că acestea au fost invocate încă din faza judecăţii în primă instanţă, iar excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost, iniţial, admisă de către prima instanţă, dar a fost respinsă în apel, urmare a admiterii căii de atac.
Reiterarea unei excepţii procesuale respinse în apel este posibilă doar prin cererea de recurs, sub forma unei critici de nelegalitate a dispoziţiei de respingere a excepţiei, urmărindu-se modificarea acesteia şi admiterea apelului.
In această ipoteză, este lipsit de relevanţă eventualul caracter de ordine publică al excepţiei, din moment ce reprezintă un simplu motiv de recurs, în legătură cu care interesează doar dacă a fost respectat termenul de declarare a căii de atac.
In cauză, reiterarea excepţiei, prin notele scrise depuse pentru termenul din 17 septembrie 2010, a avut loc cu depăşirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicare, ce s-a împlinit la data de 6 ianuarie 2010.
Ca atare, invocarea unui motiv de recurs formulat peste termenul legal este inadmisibilă, astfel încât dispoziţia de respingere a excepţiei a intrat în puterea lucrului judecat şi nu poate fi cercetată, sub aspectul legalităţii, de către această instanţă de control judiciar.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea cererii principale, se observă că argumentele invocate în susţinerea excepţiei de către pârâtă coincid cu cele vizând excepţia lipsei calităţii procesuale active, întemeiate pe absenţa calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la despăgubiri, motiv pentru care instanţa de apel a analizat o singură dată aceste argumente, apreciind că reclamanţii au interes şi legitimare procesuală.
Ca atare, s-a considerat că este vorba despre una şi aceeaşi excepţie, procedându-se la calificarea juridică a acesteia ca vizând legitimarea procesuală activă, ce a fost soluţionată în consecinţă.
In aceste condiţii, nu se impune cercetarea susţinerilor recurentei privind excepţia lipsei de interes distinct de cea a lipsei calităţii procesuale active, fiind suficiente considerentele deja expuse referitoare la inadmisibilitatea reiterării în speţă a acestei din urmă excepţii procesuale.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta-pârâtă a susţinut, în primul rând, existenţa unei contradicţii între dispozitivul deciziei de apel recurate şi considerentele acesteia, în sensul că, deşi cererea reclamanţilor a fost admisă în totalitate, din considerente rezultă că instanţa de apel a admis doar parţial cererea, în sensul în care a constatat că intimaţii-reclamanţi sunt persoane aparent îndreptăţite la despăgubire, deci nu se poate stabili în acest moment obligaţia de plată către aceştia a despăgubirii.
Se observă că recurenta nu formulează critici împotriva dispoziţiei de admitere a cererii principale pe aspectul legalităţii stabilirii despăgubirilor în favoarea mai multor persoane aparent îndreptăţite, în aplicarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, ci solicită modificarea acesteia în ceea ce priveşte limitele admiterii, în acord cu soluţia, astfel cum este reflectată în motivarea deciziei.
Înalta Curte apreciază că recurenta nu are interes în susţinerea acestui motiv de recurs, posibil a fi invocat exclusiv de către partea în proces vizată de dispoziţia ce se pretinde a fi fost echivoc formulată, respectiv de către reclamanţi, însă, chiar dacă s-ar reţine întrunirea cerinţei interesului în persoana recurentei, se constată că susţinerile cu acest obiect sunt nefondate.
Prin contestaţia formulată în prezenta cauză, reclamanţii au solicitat stabilirea de către instanţa de judecată a despăgubirilor, în aplicarea art. 9 şi următoarele din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, nemulţumiţi fiind de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile legii, prin hotărârea administrativă emisă de C.N.A.D.N.R.
Pretenţiile din cererea de chemare în judecată, astfel formulate, au fost admise în totalitate, instanţa procedând la stabilirea despăgubirilor în favoarea reclamanţilor, alături de pârâta - reclamantă H.E.
Împrejurarea că, până la plata efectivă a despăgubirilor, reclamanţii şi pârâta - reclamantă au doar calitatea de persoane aparent îndreptăţite, în termenii art. 5 alin. (5) din lege, nu înseamnă că pretenţiile reclamanţilor au fost admise doar în parte, astfel cum, în mod greşit, s-a pretins prin motivele de recurs, atât timp cât finalitatea urmărită prin promovarea acţiunii de faţă, respectiv stabilirea despăgubirilor de către instanţa de judecată, a fost atinsă în totalitate.
Ca atare, motivul de recurs vizând aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., în raport de soluţia reflectată în considerente, este nefondat şi urmează a fi respins.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, se constată că instanţa de apel nu a făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, totodată, a apreciat greşit puterea doveditoare a probelor administrate pe aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, context în care Înalta Curte va analiza criticile recurentei prin prisma cazului din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport şi de înscrisurile depuse în recurs.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - la prevederile căruia trimite explicit art. 9 alin. (3) (în forma de la data pronunţării atât a sentinţei, cât şi a deciziei de apel în cauză) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local -, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză...".
Noţiunea de preţ de vânzare practicat „în mod obişnuit", regăsită în norma menţionată, indică preţul de piaţă, respectiv cel care se formează pe piaţa imobiliară locală în urma fluctuaţiei cererii şi a ofertei şi la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referinţă, la data arătată de către legiuitor.
Acesta vizează, în primul rând, preţul consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare, context în care actele de această natură încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în aprecierea preţului de piaţă, în raport de care este posibilă cenzurarea unor mijloace de probă precum ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale.
Determinarea forţei probante a unei dovezi administrate implică stabilirea, în prealabil, a împrejurărilor şi situaţiilor de fapt ce trebuie probate, iar acestea din urmă se conturează din interpretarea corespunzătoare a legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Din art. 26 alin. (2), anterior citat, rezultă intenţia legiuitorului de a se recurge la administrarea probei cu expertiză pentru determinarea preţului de piaţă, fără, însă, a conferi acestui mijloc de dovadă o forţă probantă superioară celorlalte, precum proba cu înscrisuri.
Instanţei îi revine sarcina stabilirii acestui preţ, astfel cum reiese în mod explicit din aceeaşi normă, precum şi din dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî". Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanţa de judecată poate da eficienţă doar acelor dovezi care conturează o anumită situaţie de fapt şi să înlăture pe cele contrare, inclusiv raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate şi căruia nu i se poate recunoaşte o poziţie superioară în ierarhia mijloacelor de probă.
În cauză, expertiza tehnică luată în considerare de către ambele instanţe de fond, deşi a stabilit preţul de vânzare şi la data întocmirii raportului - martie 2009 (pe lângă data acordării despăgubirilor pe cale administrativă - august 2007), s-a bazat exclusiv pe oferte de vânzare a unor terenuri din zonă, preluate de pe internet, fără vreo referire la tranzacţii efectuate în acea perioadă.
Or, în cursul judecării recursului, au fost depuse de către recurentă contracte de vânzare - cumpărare încheiate pentru terenuri similare, din aceeaşi zonă, în cursul anului 2009, începând cu luna aprilie, din care rezultă că preţul maximal la care s-a tranzacţionat a fost de 16,5 Euro/mp, stabilit la nivelul lunii septembrie 2009 pentru un teren aparţinând pârâtei - reclamante din prezenta cauză, H.E., încheiat tot cu reclamanţii C., având acelaşi amplasament cu terenul în litigiu, respectiv tarla 1, parcela 10 (tranzacţia autentificată sub nr. 1030 din 6 iulie 2010); prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 712 din 9 iulie 2009, s-a stabilit un preţ al vânzării de circa 15 Euro/mp, până la sfârşitul anului efectuându-se tranzacţii pentru preţuri situate între 10 şi 15 Euro/mp.
S-a depus, de asemenea, un contract de vânzare-cumpărare în care se menţionează un preţ chiar sub 1 Euro/mp (act autentificat sub nr. 694 din 4 iunie 2009, în care se arată că părţile au tranzacţionat în luna aprilie 2009 - contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473 din 22 aprilie 2009).
Pe de altă parte, chiar avându-se în vedere ofertele de vânzare postate pe internet, se observă că experţii au selectat preţuri situate între 25 şi 45 Euro/mp, în timp ce experţi desemnaţi în alte dosare s-au orientat către oferte de preţ sub pragul de 25 Euro/mp, confirmând un preţ al zonei de 13 Euro/mp la nivelul lunii martie 2009 (raportul de expertiză întocmit în dosarul Tribunalului Cluj nr. 1364/117/2008 - file 248 - 255 dosar fond).
Chiar dacă este vorba despre o expertiză extrajudiciară, concluziile cuprinse în raportul astfel întocmit pot fi valorificate în prezenta cauză în cadrul probei cu înscrisuri, având forţă probantă sub aspectul preţului vizat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care în care se coroborează cu celelalte înscrisuri administrate de către pârâtă, ce nu au fost combătute decât prin raportul de expertiză întocmit de experţii judiciari desemnaţi în cauză, ce şi-au întemeiat constatările pe baza unor oferte de vânzare.
In aceste condiţii, Înalta Curte constată că preţul de piaţă stabilit prin fluctuaţia cererii şi a ofertei, la nivelul căruia era plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referinţă, la data efectuării raportului de expertiză - sfârşitul lunii martie 2009 - era situat sub nivelul de 17 Euro/mp, ce fusese stabilit prin hotărârea C.N.A.D.N.R. SA nr. 17 din 27 august 2007.
Astfel, urmează a se avea în vedere valoarea stabilită prin acea hotărâre, dat fiind că, în conformitate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Despăgubirile efectiv acordate urmează a fi calculate la data efectuării contraexpertizei în cursul judecăţii în primă instanţă, respectiv 23 martie 2009, sens în care Înalta Curte va admite recursul şi, în aplicarea 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte Decizia recurată.
Este de precizat că nu se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize, întrucât ar trebui să se aibă în vedere, la calcularea despăgubirilor, data administrării noii expertize, în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; or, după cum se relevă din contractele de vânzare-cumpărare depuse în recurs de către C.N.A.D.N.R. S.A., preţurile de tranzacţionare a terenurilor din zonă sunt în continuă scădere, ajungând, până la data soluţionării prezentului recurs, la valoarea de 3 Euro/mp (contractul autentificat sub nr. 2942 din 22 iulie 2010).
Astfel, în urma rejudecării, nu s-ar putea stabili un cuantum al despăgubirilor sub nivelul celor stabilite prin Hotărârea C.N.A.D.N.R. S.A nr. 17/2007, ceea ce atestă că este inutilă efectuarea unei noi expertize în cauză.
Pe de altă parte, raportarea cuantumului despăgubirilor acordate de către instanţă la data contraexpertizei deja efectuate înseamnă a se lua în considerare un moment favorabil pentru reclamanţi din punctul de vedere al cursului Euro faţă de moneda naţională, practicat de BNR, respectiv 4,2946 lei, în condiţiile în care acest curs era de numai 4,2687 Euro/mp la data pronunţării prezentei decizii - 23 septembrie 2010.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte Decizia de apel, în aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., sens în care va admite doar în parte cererea principală şi în parte cererea reconvenţională, în temeiul art. 296 C. proc. civ.
Va anula în parte Hotărârea nr. 17 din 27 august 2007, în sensul că suma de 24769 Euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pârâţi şi pârâtei reclamante, stabilite prin hotărârea menţionată, va fi plătită în lei la cursul Euro/leu (1 Euro = 4,2946 lei) al BNR de la data de 23 martie 2009, data efectuării contraexpertizei. Urmează a menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, pentru Statului Român împotriva deciziei nr. 304/A din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că admite în parte cererea principală şi în parte cererea reconvenţională.
Anulează în parte Hotărârea nr. 17 din 27 august 2007, în sensul că suma de 24769 Euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pârâţi şi pârâtei reclamante, stabilite prin hotărârea menţionată, va fi plătită în lei la cursul Euro/leu (1 Euro = 4,2946 lei) al BNR de la data de 23 martie 2009, data efectuării contraexpertizei.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4685/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4658/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
