ICCJ. Decizia nr. 4733/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4733/2010
Dosar nr. 13524/63/2007
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 13618 din 15 iunie 2007, Primarul Municipiului Craiova a respins cererea de restituire în natură, formulată de notificatorii F.D., C.M., G.M. şi C.E., vizând imobilul din Craiova, cu motivarea că imobilul construcţie a fost demolat la 23 septembrie 2002 iar terenul în suprafaţă de 198,14 mp aferent acesteia, este ocupat de utilităţi publice.
Cât priveşte diferenţa de 1,86 mp – până la suprafaţa de 200 mp solicitată prin notificare – s-a reţinut că pentru aceasta notificatorii nu fac dovada dreptului de proprietate întrucât autorii lor figurau în „Buletinul Clădirilor" poziţia 21 doar cu terenul de 198,14 mp aferent construcţiei.
Totodată, pentru întreg imobilul ce a făcut obiectul notificării – (construcţie demolată + teren de 198,14 mp) s-a propus acordarea despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
La 19 iulie 2007, persoanele îndreptăţite au contestat dispoziţia, solicitând instanţei anularea parţială a acesteia, şi obligarea pârâtei de a le restitui în natură terenul în suprafaţă de 200 mp în legătură cu care s-a formulat notificarea şi menţinerea părţii din act ce vizează acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale, pentru construcţia demolată.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 232 din 8 septembrie 2008, a respins contestaţia, reţinând în esenţă că restituirea în natură nu este posibilă întrucât suprafaţa de teren solicitată este afectată unor servituţi legale şi amenajări de utilitate publică, situaţie în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, în acord cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte întinderea dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul notificării, prima instanţă a reţinut că diferenţa de 1,86 mp teren (până la 200 mp, cât se solicită în baza Legii nr. 10/2001) nu se regăseşte în actele de proprietate respectiv în actele normative sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării, fiind reţinută – în acest sens – ca nejustificată, concluzia formulată de expertul desemnat în cauză.
Apelul formulat de contestatori împotriva hotărârii dată de prima instanţă a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 30 din 2 februarie 2009, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a încălcat prevederile art. 258 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dispozitivul hotărârii întocmit după chibzuire, se semnează de către toţi judecătorii, sub sancţiunea nulităţii şi a făcut aplicaţiunea art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, care sancţionează cu nulitatea actele îndeplinite fără observarea formelor legale.
În rejudecare, aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2009, a admis în parte contestaţia şi anulând în parte dispoziţia, a admis în parte cererea, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 163,14 mp (teren ce face parte din suprafaţa solicitată de 200 mp) individualizat conform expertizei C.A., efectuată în cauză.
A menţinut restul dispoziţiilor referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute în art. 2 al dispoziţiei contestate, cu privire la construcţia demolată şi la diferenţa de 35 mp, nerestituibili în natură.
A menţinut prevederile cuprinse în art. 1, art. 3, art. 4 şi art. 5 din dispoziţia contestată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că urmare refacerii şi completării raportului de expertiză, erorile de măsurătoare iniţiale, au fost înlăturate, noile măsurători atestând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a suprafeţei de teren efectiv apreciată ca fiind liberă, în sensul legii, respectiv 163,14 mp (din terenul de 200 mp solicitaţi prin notificare) în care se includ şi suprafeţele ocupate de rampa de gunoi şi zona verde.
Totodată, s-a mai reţinut că singurele suprafeţe excluse de la restituire sunt cele ocupate de hidrofor şi fluxul electric.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs în termen legal intimatul-pârât, Primarul Municipiului Craiova care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea instanţei de apel, după cum urmează:
- instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât obiectivele situate pe teren, aşa cum au fost stabilite şi descrise de expert, se încadrează în categoria servituţilor legale şi amenajărilor de utilitate publică iar nu în categoria construcţiilor sau lucrărilor de interes public, acestea din urmă presupunând existenţa unor lucrări mai ample, de dimensiuni şi valoare economică mai mare.
- în mod greşit s-a dispus restituirea terenului de 23,5 mp, identificat de expert ca rampă de gunoi precum şi a suprafeţei de 152 mp, zonă verde şi alei de acces, care este plasată efectiv între blocuri şi reprezintă domeniul public.
- cele două suprafeţe de teren pentru care instanţa de apel a dispus restituirea în natură, la care se adaugă suprafaţa de 35 mp nerestituibilă în natură, depăşesc totalul de 198,14 mp în legătură cu care s-a reţinut că reclamanţii fac dovada dreptului de proprietate.
Recursul se priveşte ca fondat urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înainte de a aprecia asupra posibilităţii de a restitui în natură terenul solicitat pe calea notificării, entitatea investită are obligaţia de a identifica cu exactitate imobilul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a acestuia, pentru ca acordarea acestei măsuri reparatorii să nu afecteze existenţa şi utilizarea normală a unor investiţii sau amenajări de utilitate publică.
În această sintagmă sunt cuprinse toate acele amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii inclusiv amenajările de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile şi grădinile publice, pieţele pietonale etc.
În cazul când se constată astfel de situaţii, restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau la acele suprafeţe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau zonal, respectiv nu sunt destinate a deservi nevoile comunităţii.
În acest sens sunt şi dispoziţiile Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 „privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane" care consacră apartenenţa la domeniul public şi instituie măsuri de protecţie pentru toate spaţiile verzi create în baza unor documentaţii de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.
În speţă, din actele cauzei rezultă cu evidenţă că terenul ce a făcut obiectul notificării este afectat integral unor amenajări de utilitate publică şi ca atare, nu poate fi restituit în natură.
Astfel, raportul de expertiză tehnică aflat la dosar, suplimentul acestuia şi schiţa anexă (f. 208 – 211 dosar apel) atestă susţinerile recurentului care a arătat constant, pe parcursul derulării litigiului că terenul ce face obiectul cererii de restituire este afectat amenajărilor de utilitate publică ce deservesc blocurile de locuinţe din zonă, fiind ocupat de alei de acces, zonă verde, rampă de gunoi etc, motive pentru care suprafaţa în litigiu nu poate fi dislocată din ansamblul edilitar.
Mai mult, chiar suplimentul de expertiză efectuat în rejudecare atestă că terenul este traversat, de la est la vest, de o reţea subterană electrică (flux electric) iar o altă reţea de aceeaşi natură este situată la un metru de extremitatea nordică a suprafeţei.
Avându-se în vedere toate aceste aspecte, în mod corect a apreciat instanţa fondului că singura modalitate de soluţionare a notificării era acordarea despăgubirilor, în condiţiile legii speciale, de către Comisia Centrală din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
În contextul celor reţinute, nu va mai fi analizată critica ce vizează depăşirea suprafeţei în legătură cu care s-a reţinut că reclamanţii fac dovada dreptului de proprietate, Curtea observând, de altfel, din însumarea suprafeţelor enumerate de instanţa de control judiciar, că eroarea de calcul este redată doar în considerente iar nu şi în dispozitiv (ce se referă doar la restituirea în natură a unui teren de 163,14 mp, care, împreună cu diferenţa de 35 mp nerestituibili, însumează 198,14 mp), singurul care se execută.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecinţa modificării deciziei atacate, în sensul respingerii contestaţiei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Craiova şi Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 270 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia recurată, în sensul că respinge ca nefondată contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 13618/2007 emisă de Primarul municipiului Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4735/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4732/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
