ICCJ. Decizia nr. 4738/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4738/2010
Dosar nr. 9676/1/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 449 din 11 aprilie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta H.E. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanţa şi a obligat pârâta la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 150 mp şi o construcţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta are calitatea de persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii in echivalent constând în despăgubiri băneşti şi s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 498.340 lei corespunzătoare întregului imobil compus din teren şi construcţie, imposibil de restituit în natură.
A fost obligată, în consecinţă, pârâta să acorde reclamantei, prin dispoziţie, măsuri reparatorii prin echivalent, constatând în despăgubiri în cuantum de 498.340 lei şi să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziţia astfel emisă, precum şi întreaga documentaţie aferentă notificării, în vederea analizării şi stabilirii cuantumului final al despăgubirilor.
Împotriva încheierii din 15 iunie 2007 (prin care s-a respins excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei municipiului Constanţa, invocată de aceasta) şi a sentinţei civile nr. 449 din 11 aprilie 2008 a formulat apel pârâta Primăria Municipiului Constanţa, criticând soluţia primei instanţe prin prisma reţinerii în speţă a capacităţii procesuale a acestei entităţi.
Prin Decizia civilă nr. 215/C din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul ca tardiv formulat, hotărârea fiind casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 4842 din 10 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care a decis că apelul este formulat cu respectarea dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
În rejudecare, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat Decizia nr. 237/C din 19 octombrie 2009, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanţa.
În considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei municipiului Constanţa, prin raportare la dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 215/2001 (art. 77 din legea republicată) care o defineşte ca fiind o structură funcţională cu activitate permanentă, ce duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale şi care este constituită din primar, viceprimar, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului, a fost corect soluţionată de către instanţa de fond în sensul respingerii ei.
Judecătorul fondului a dat o soluţie judicioasă acestei apărări prin încheierea interlocutorie din 15iunie 2007, care s-a raportat la textul art. 20 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data notificării) şi care conferea primăriilor calitatea de persoană deţinătoare pentru bunurile preluate de stat în perioada de referinţă şi care se aflau în domeniul public sau privat al localităţii.
De altfel, primăria, ca entitate funcţională definită prin Legea nr. 215/2001, asigură prin primar soluţionarea problemelor curente ale colectivităţii locale, între care şi cele referitoare la primirea notificărilor fondate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi rezolvarea acestora în condiţiile legii, motiv pentru care şi primăria, alături de entitatea cu personalitate juridică (comuna, oraşul sau municipiul) dobândeşte obligaţii legale în mecanismul administrativ reglementat de legea specială şi deopotrivă calitate procesuală în aceste cauze.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Constanţa, invocând ca motive de nelegalitate pe cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se susţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică întrucât nu a stabilit în mod corect cadrul procesual pasiv, în sensul că are calitate procesuală pasivă în cauză Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar şi nu primăria.
Mai arată recurenta că primăria nu are nici capacitate de folosinţă, invocând prevederile art. 21 alin. (1)şi art. 77 din Legea nr. 215/2001 modificată, precum şi art. 33 din Decretul nr. 31/1954, în sensul că aptitudinea de a avea capacitate juridică de drept public, adică de a reprezenta un interes general recunoscut de stat, trebuie consacrată expres, printr-o normă cu putere de lege.
Intimata-reclamantă H.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei instanţei de apel ca legală şi temeinică.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
În drept, prin capacitate procesuală de folosinţă se înţelege aptitudinea generală a persoanelor fizice şi juridice de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual şi, în cazul persoanei juridice, aceasta începe din momentul înfiinţării sale valabile şi încetează în momentul desfiinţării în modalităţile prevăzute de lege.
Ca atare, problema existenţă capacităţii de folosinţă se analizează în persoana subiectelor de drept (persoane fizice ori entităţi cu sau fără personalitate juridica) implicate în proces, aceasta fiind o condiţie cerută pentru ca aceste subiecte să poată dobândi calitatea de parte.
O astfel de capacitate este distinctă şi nu se confundă cu reprezentarea în justiţie a persoanelor juridice ori cu capacitatea de folosinţă a reprezentanţilor legali ori convenţionali a acestor persoane.
În acelaşi sens, este de menţionat că şi condiţia privind calitatea procesuală pasivă, care presupune existenţa unei identităţi între persoana fizică ori juridică chemată în judecată şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, se analizează tot în persoana subiectelor de drept (persoane fizice ori entităţi cu sau fără personalitate juridică) implicate în proces şi nu se confundă cu reprezentarea în justiţie a persoanei juridice.
Prin urmare, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice, condiţiile impuse pentru a dobândi calitatea de parte, anume capacitatea de folosinţa, calitatea procesuală, dreptul şi interesul, se verifică în persoana entităţilor chemate în proces, ca regulă, cu personalitate juridică, şi nu în persoana reprezentanţilor legali ori convenţionali ai acestora.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, sunt persoane juridice de drept public comunele, oraşele, municipiile, judeţele, adică unităţile administrativ teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, primarii şi prefecţii, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 87 pct. 2 C. proc. civ.
În raport de aceste dispoziţii, Legea 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
În redactarea acestui text legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului, respectiv comuna, oraşul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putinţă de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială. In exercitarea atribuţiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul este abilitat să emită dispoziţia motivată, intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările şi, în nici un caz de a stabili o obligaţie în nume propriu în sarcina primarului.
Mai mult, dispoziţiile art. 26 alin. (4) al Legii nr. 247/2005 fac vorbire şi despre conduita procesuală ce trebuie adoptată de entitatea care a emis dispoziţia motivată în situaţia în care această dispoziţie este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită.
Folosind sintagma „entitatea care a emis dispoziţia" legiuitorul a avut în vedere unitatea deţinătoare a imobilului, adică unitatea administrativ teritorială [conform art. 21 alin. (4) din lege] şi nu primarul care, astfel cum s-a arătat anterior, este doar reprezentantul legal al persoanei juridice de drept public ce deţine imobilul.
Deşi, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, anterior modificării şi completării acestei legi prin Legea nr. 247/2005, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire.
Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ-teritoriale (dispoziţia se emite tot de primar), însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanţa împotriva deciziei civile nr. 237/C din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4739/2010. Civil. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 4737/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
