ICCJ. Decizia nr. 479/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 479/2010
Dosar nr. 3994/30/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2987 din 11 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a dispus admiterea contestaţiei formulate de contestatoarea L.C. împotriva dispoziţiei nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
S-a dispus anularea dispoziţiei nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
S-a dispus restituirea în natură a bunului situat în Timişoara, înscris în C.F. colectiv nr. 21 Timişoara în cotă parte de 2262/456669 părţi conform dezbaterilor din C.F. nr. 10933 Timişoara (1487 părţi din 456669) şi C.F. nr. 10788 Timişoara (775 părţi din 456669) în suprafaţă de 0,86 ha (8600 mp).
Pârâtul a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Contestatoarea a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timişoara prin care i s-a respins notificarea formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001, cu motivarea că terenul revendicat nu este identificat şi reprezintă cote părţi din păşunea O.B., iar aceasta este afectată de lucrări de interes public.
În cauză, contestatoarea a făcut dovada faptului că este persoană îndreptăţită la restituirea bunului precum şi a dreptului pretins prin înscrisurile depuse la dosar şi mai ales prin C.F. colectiv 21 Timişoara cât şi a C.F.-urilor individuale 10933 Timişoara, 10788 Timişoara, a fişei cadastrale cât şi a expertizei efectuate în cauză din a cărei concluzii rezultă că din întreaga suprafaţă de teren măsurată, de 101 ha, suprafaţa de 5051 mp reprezentând teren liber de construcţii.
Or, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi pot restitui suprafeţele solicitate de către mai multe persoane îndreptăţite şi composesorate ale unui bun imobil atunci când dreptul de proprietate se constată şi se stabileşte în cote părţi ideale.
De asemenea, pct. 4 – 1 din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, este posibilă restituirea aceluiaşi imobil când este solicitată de mai multe persoane îndreptăţite care invocă un titlu de proprietate.
În cazul în care o parte din foştii proprietari solicită restituirea în natură, Decizia ce urmează a se emite, se va limita la cotele ideale cuvenite foştilor proprietari.
Terenul solicitat de reclamantă, reprezintă o cotă ideală din fosta păşune comunală înscrisă în C.F.-ul colectiv 21 Timişoara şi identificată de către expert P.G. şi prin care aceasta arată că terenul identificat şi delimitat este liber nefiind construcţii pe acesta.
De altfel, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că restituirea în natură este posibilă pentru terenurile fără construcţii chiar dacă sunt afectate de lucrări de investiţii de interes public dar unde nu au început construcţia acestuia sau a unor lucrări aprobate şi abandonate.
Regula generală devenită principiu este restituirea în natură a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001 ca fiind consacrată ca şi principiu la art. 7 din Legea nr. 10/2001.
Articolul 9 din Legea nr. 10/2001 prevede restituirea în natură a imobilelor în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
În concluzie, instanţa a reţinut constatarea ca fiind întemeiată şi a admis-o cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 268 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 2987 din 11 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş şi obligarea pârâtului apelant la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Solicitarea de a se desfiinţa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare a fost respinsă deoarece art. 297 alin. (1) C. proc. civ. această soluţie nu poate fi dispusă decât în două situaţii, respectiv, când instanţa a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau atunci când judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Pe de altă parte, apelul fiind devolutiv, apelantul ar fi putut solicita efectuarea unei contraexpertize în apel, lucru nesolicitat însă.
Raportul de expertiză nu trebuia însă refăcut, deoarece expertul a avut în vedere obiectivele stabilite de instanţă, fără ca sancţiunile formulate de pârât să se vizeze.
Critica privitoare la împrejurarea că bunurile în litigiu nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu este întemeiată, deoarece rezultă contrariul din sentinţa civilă nr. 1573/2004 a Tribunalului Timiş rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2928/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi din dispoziţia atacată.
Instanţa a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt în baza raportului de expertiză potrivit cu care suprafaţa de 101 ha şi 5051 mp teren este liberă de construcţii.
Dispoziţiile legale incidente în cauză sunt art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1072001, art. 4.1, art. 6.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, soluţionând admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru refacerea expertizei sau în subsidiar modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii recursului şi respingerii acţiunii reclamantei.
Reclamanta intimată a solicitat restituirea în natură pe acelaşi amplasament, a cotei de 2262/456669 parte din păşunea comunală înscrisă în C.F. col. nr. 21 Timişoara.
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a constatat că reclamanta face dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate invocat în conformitate cu art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 dar şi faptul că cererea de retrocedare a imobilului înscris în C.F. nr. 21 (păşune Mehala) nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Astfel, terenul ce formează păşunea Mehala, face obiectul unor lucrări de interes public aprobată prin HCL nr. 230/1999, HCL nr. 204/2009 iar prin adresa nr. DO 6 x 2 – 674 din 17 noiembrie 2003 a Serviciului Administrare Fond funciar s-a arătat că păşunea a fost reconstruită şi trecută în proprietatea privată a Municipiului Timişoara în administrarea Primăriei municipiului Timişoara în baza Legii nr. 18/1991 prin Ordinul Prefectului nr. 947 din 24 iunie 1999, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că terenul revendicat nu poate face obiectul vreunei retrocedări în natură.
Astfel, Legea nr. 10/2001 prevede că se vor atribui persoanelor îndreptăţite, bunuri sau imobile proprietatea Statului Român şi nu a unităţilor administrativ teritoriale, neputându-se confunda patrimoniul Statului Român cu cel al unităţilor administrativ teritoriale.
Hotărârea este pronunţată cu depăşirea puterii judecătoreşti.
Terenul în litigiu a fost afectat de lucrări de interes public demolate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul fiind preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 111/1995, din patrimoniul fostei Asociaţii de Păşunat „Concordia", unde constituia aportul în asociaţie al acestora.
În aceste condiţii, îndreptăţire la cererea de restituire avea doar Asociaţia de Păşunat Concordia.
Datorită faptului că restituirea în natură a păşunii pe vechiul amplasament sau atribuirea unei păşuni în echivalent nu este posibilă pentru cota de 2262/456.669 părţi, înscrisă în C.F. nr. 10933 Timişoara şi 10788 Timişoara (C.F. col. nr. 21 Timişoara) s-au acordat despăgubiri reclamantei în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Restituirea în natură nu este posibilă, deoarece prin HCL nr. 230/1999, HCL nr. 2009/2003 şi HCL 271/2003, s-au aprobat planurile urbanistice pe terenul ce formează Păşunea Mehala, a fost atribuit Municipiului Timişoara în termenul Legii nr. 18/1991, astfel încât în prezent terenul este ocupat, şi în mod corect s-au acordat despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 499/2006 pronunţată de Tribunalul Timiş, a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 769/2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus respingerea acţiunii Consiliului Judeţean Timiş de a constata nelegalitatea Ordinului Prefectului Judeţului Timiş constatând irevocabil legalitatea Ordinului Prefectului Judeţului Timiş.
Pe terenul ce constituie Păşunea Mehala s-a aprobat execuţia Porţii Gros, a Cimitirului Ortodox al Parohiei Ortodoxe Banat, a Cimitirului Militar Ortodox şi a zonei de locuinţe, respectiv atribuirea a 320 de parcele către tinerii căsătoriţi în baza Legii nr. 15/2003.
De asemenea prin procesul verbal de afişare nr. s.c. 2007 – 8254 din 6 aprilie 2007 se aduce la cunoştinţa publică faptul că Primăria Municipiului Timişoara nu deţine bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare, prin urmare nefiind posibilă acordarea de bunuri în compensare reclamantei urmând a i se acorda despăgubiri.
Expertiza judiciară efectuată în cauză nu a fost competentă aşa cum a solicitat prin obiecţiunile depuse prin registratura Tribunalului Timiş, la data de 21 mai 2008.
Astfel, prin obiecţiuni a arătat că expertul nu este echidistant deoarece concluziile o favorizează doar pe reclamantă: nu conţin posibilitatea acordării despăgubirilor; lasă să se întrevadă posibilitatea restituirii în natură, a bunului deţinut de reclamantă înainte de expropriere, făcându-se referire la Hotărârile Consiliului local, fără a preciza că nu s-au putut începe lucrările de infrastructură datorită multitudinii litigiilor aflate pe rol.
Tot astfel Asociaţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţii a comunicat recurentei că bunurile care au aparţinut formelor asociative de proprietate nu pot fi restituite decât tot acestor organizaţii însă neputându-se restitui persoanelor care au depus cereri individuale.
Motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin OUG nr. 81/2007, HCL nr. 230/1991, HCL nr. 204/2003 şi HCL nr. 27/2003.
Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului motivând în esenţă punctul său de vedere astfel.
În primul rând s-a statuat irevocabil că terenul înscris în C.F. nr. 21 Timişoara din care face parte şi cel în litigiu, face obiectul Legii nr. 10/2001, ca efect al sentinţei civile nr. 1573 din 17 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Timiş rămasă irevocabilă.
Pe de altă parte, este posibilă restituirea în natură recurenta conformându-se într-o altă situaţie dispoziţiilor instanţei.
Critica raportului de expertiză tehnică făcută în apel revocă afectaţiunea bunului.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Despre depăşirea limitelor puterii judecătoreşti (motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.) în prezenta cauză nu poate fi vorba deoarece nu s-a încercat nici o modalitate de încălcare de către instanţă a autorităţii legislative ori executive în sensul substituirii instanţei, situaţie în care nu pot fi analizate criticile aduse deciziei recurate ca aparţinând motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Tot astfel, hotărârea nu este susceptibilă de a fi examinată nici prin intermediul motivului de recurs indicat de parte ca aparţinând pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., deoarece instanţa nu a avut de examinat un act juridic pe care să-l fie denaturat ca interpretare, prin conferirea unui alt înscris, şi nici chiar recursul nu a arătat în ce constă schimbarea naturii acţiunii în înţelesul unei expertize.
Critica recurentei vizând expertiza efectuată în cauză aparţine motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în prezent abrogat.
În cauză însă, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care permit instanţei să analizeze criticile aduse deciziei recurate care privesc următoarele împrejurări: excluderea posibilităţii juridice a reclamantei de a formula cerere de restituire calitate pe care o are doar Asociaţia de Păşunat Concordia; excluderea posibilităţii juridice de a se restitui terenul în natură; afectaţiunea imobilului unor lucrări de interes public.
Astfel, împrejurarea că Asociaţia de Păşunat Concordia era proprietara terenului la data preluării de către stat, nu exclude aplicarea art. 3 lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea fiind persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 în sensul textelor citate reclamanta fiind moştenitoare în cota de 1/1 conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 265 din 12 iulie 2002, a imobilului situat în Timişoara, păşunea O.B. în cota de 2262/456669 părţi, conform detaliilor din C.F. 10933 Timişoara (1487 părţi din 456669 şi C.F. 10788 Timişoara (775 din 456665) ca succesoare a numitului S.I.
Prin urmare, calitatea de persoană îndreptăţită nu este contestată nici de recurentă din moment ce prin dispoziţia contestată s-a respins doar restituirea în natură, iar pe de altă parte procesul verbal din 27 noiembrie 1943 al Asociaţiei de Păşunat Concordia face dovada dreptului antecesorului reclamantei.
Deoarece nu au fost probate împrejurări care să excludă de la aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. b) instanţa reţine că în mod corect instanţa de apel a reţinut calitatea de persoană îndeplinită a reclamantei.
Critica vizând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului deoarece se află în proprietatea Municipiului Timişoara nu este întemeiată.
Faptul că în prezent imobilul se află în proprietatea Municipiului Timişoara nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 21 alin. (4) şi (9) ale Legii nr. 10/2001 aplicate corect de instanţă.
Referitor la afectaţiunea imobilului unor lucrări de interes public, instanţa reţine că potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 este permisă restituirea în natură a bunurilor fără construcţii afectate de lucrări cu investiţii de interes public, aprobate, dacă nu a început construcţia acestora ori lucrările aprobate au fost abandonate.
În cauză, raportul de expertiză arată că suprafaţa restituită în natură este liberă şi este identificată, măsura fiind în conformitate cu art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege.
În consecinţă, criticile aduse deciziei recurate sunt neîntemeiate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. se va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 268 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 630/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 473/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
