ICCJ. Decizia nr. 4442/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4442/2010
Dosar nr. 3968/85/2008
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată la 17 septembrie 2008 sub nr. 3968/85/2008 reclamantul H.V.C. în contradictoriu cu SC K.K.I. SRL Sibiu a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 4.473.120 RON, echivalentul sumei de 1.200.000 euro la data de 31 martie 2008 curs BNR, conform prevederilor art. 4.2. lit. b) din contract; obligarea pârâtei la plata sumei de 8.748.642 RON, echivalentul sumei de 2.380.000 euro la data de 30 aprilie 2008 curs BNR conform prevederilor art. 3.2 lit. c) coroborate cu prevederile art. 4.2 lit. a) teza a doua din contract; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale conform ratelor dobânzii de referinţă a BNR, defalcat pe sumele de la petitele 1, 2, până la data plăţii efective obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la 31 octombrie 2007 între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050 de către Biroul Notarului Public T.M.. Preţul integral al tranzacţiei a fost stabilit la suma de 11.900.000 euro, la cursul BNR din data plăţii, conform prevederilor art. 3.1 din acesta, sumă din care până la data respectivă, inclusiv s-au achitat 8.320.000 euro după cum urmează: 700.000 euro avans la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare; 7.620.000 euro contravaloare parţială preţ convenit, la data semnării actului translativ de proprietate; diferenţa de 3.580.000 euro, urmând să fie achitată de către societatea pârâtă la momentul îndeplinirii unor obligaţii asumate de vânzător.
Prin Sentinţa civilă nr. 471/2009 Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul H.V.C. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta H.L.A. împotriva pârâtei SC K.K.I. SRL şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului şi intervenientei suma de 8.748.642 RON echivalentul sumei de 2.380.000 euro cu titlu de diferenţă preţ conform prevederilor art. 3.2. lit. c) coroborat cu art. 4.2 lit. a) din contactul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050 din 31 octombrie 2007 de notar public T.M.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului şi intervenientei dobânda legală pentru perioada 30 aprilie 2008 - 17 septembrie 2008 în cuantum de 323.639 RON.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului şi intervenientei dobânda legală aferentă sumei de 8.748.642 RON începând cu data de 17 septembrie 2008 şi până la data plăţii efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 93.909,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
S-au respins celelalte capete de cerere din acţiunea formulată şi precizată şi celelalte cereri ale intervenientei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 189/A din 26 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamanţii H.V.C. şi H.L.A. împotriva Sentinţei civile nr. 471/2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3968/85/2008.
A fost schimbată în parte sentinţa atacată numai sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 607.581,93 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
S-a respins apelul declarat de pârâta SC K.K.I. SRL Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost obligată intimata SC K.K.I. SRL Sibiu să plătească apelantului H.V.C. suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de apel apreciază că în mod corect prima instanţă nu a acordat suma de 1.200.000 euro, având în vedere că reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia corelativă asumată prin contract.
S-a mai reţinut de către instanţa că reclamantul a încunoştinţat pârâta că abia la sfârşitul lunii aprilie va avea loc şedinţa A.T. SRL, încă din data de 28 februarie 2008, obligaţia de evaluare a terenurilor fiind adusă la cunoştinţa pârâtei de către SC T. SRL doar la data de 25 aprilie 2008, aspect care de asemenea nu poate fi imputat reclamanţilor.
Clauza nu poate fi interpretată ca fiind promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort), deoarece vânzătorul nu şi-a asumat obligaţia de a determina SC T. SA să încheie promisiunea de schimb, ci şi-a asumat obligaţia de a depune toate diligentele în acest sens, prin urmare o obligaţie de mijloace şi nu de rezultat.
Prin urmare, prima instanţă a făcut o corectă interpretare a actelor de la dosar, soluţia sub acest aspect fiind temeinică şi legală.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanţii critică decizia pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cu motivarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere ceea ce atrage după sine casarea deciziei cu trimitere spre rejudecarea cauzei; se mai arată că instanţa a fost lipsită total de rol activ, antepronunţându-se practic prin negarea dreptului la apărare, respectiv prin respingerea cererilor în probaţiune privind efectuarea unei expertize, ceea ce determină casarea şi trimiterea spre rejudecare pentru administrarea unei probe cu expertiză tehnică în domeniul gazelor naturale.
Pârâta critică decizia în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece clauza contractuală supusă dezbaterii se referă la obligaţie de rezultat şi nu la obligaţie de mijloace astfel cum reţine instanţa de apel; o altă critică se referă la lipsa probării caracterului de onorariu avocaţial a plăţii sumei de 123.000 euro.
Recurenţii H.V.C. şi H.L.A. au invocat nulitatea recursului declarat de pârâta SC K.K întrucât în motivele de recurs este indicată a fi recurată Decizia civilă nr. 3968/85/2008 a Curţi de Apel Bucureşti şi nu Decizia civilă nr. 189/A/2009.
Recurenta K.K.I. S.R.L. invocă un motiv de ordine publică şi anume, lipsa competenţei de atribuţiune a secţiei civile a tribunalului în soluţionarea procesului faţă de împrejurarea că obiectul principal de activitate al societăţii este, conform actului nou depus în recurs, cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor invocate.
- Cu privire la nulitatea recursului declarat de K.K.I. SRL, Înalta Curte reţine cele ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, indicarea hotărârii care se atacă.
Din cuprinsul recursului declarat de societatea comercială rezultă că a fost recurată decizia pronunţată în dosarul nr. 3968/85/2008.
Împrejurarea că prin motivele de recurs la numărul de decizie este trecut numărul dosarului 3968/85/2008 în care s-a pronunţat decizia împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac, nu atrage în mod obligatoriu nulitatea cererii de chemare în judecată.
Menţionarea greşită a numărului hotărârii nu atrage nulitatea cererii de recurs dacă aceasta cuprinde elemente suficiente care să permită identificarea cu certitudine a hotărârii. Intimatul, solicitând anularea cererii de recurs pentru lipsa acestei menţiuni, trebuia în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. să facă dovada vătămării suferite prin lipsa acestei cerinţe precum şi faptul că vătămarea nu putea fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei, dovezi ce nu au fost administrate de parte.
Pentru considerentele ce preced, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.
- Cu privire la excepţia lipsei competenţei funcţionale a secţiei civile a Tribunalului Sibiu, Înalta Curte reţine cele ce urmează.
Osebit de faptele de comerţ înscrise în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţii ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul încheiat - art. 4 C. com.
De asemenea, conform art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale.
Rezultă astfel că legiuitorul a instituit o prezumţie de comercialitate cât priveşte contractele unui comerciant, cu excepţiile indicate în art. 3 C. com., astfel încât rămâne de clarificat dacă contractul de vânzare imobiliară încheiat între părţi, contract civil care dă naştere la drepturi şi obligaţii civile, are natură comercială în vederea determinării competenţei materiale funcţionale a instanţei.
Recurenta K.K.I. SRL are drept obiect de activitate principal, declarat conform CAEN Rev. 2, cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, astfel cum rezultă din înscrisul nou depus în recurs, emis de Ministerului Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
În vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobiliară recurentul H.V.C. şi H.M. au comandat Oficiului de studii pedologice şi agrochimice Sibiu un studiu pedologic special cu privire la o parte din terenurile ce fac obiect al înstrăinării pentru a se stabili dacă pe teren se poate realiza obiectul de investiţii "Construire Complex Comercial Mall". Că acesta este scopul achiziţionării suprafeţei de teren, construirea unui complex comercial, rezultă şi din Decizia nr. 690 din 23 octombrie 2007 emisă la 23 octombrie 2007 de către direcţia pentru Agricultură şi dezvoltarea rurală Sibiu, prin care se aprobă "În scopul realizării obiectivului de investiţii construire complex comercial Mall, proprietar H.V.C.", scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului cu suprafaţa de 60.000 mp situat în intravilan în municipiul Sibiu.
Cum imobilele nu au fost achiziţionate în vederea satisfacerii unor nevoi personale ale asociaţilor, obiectul principal de activitate al firmei fiind acela de achiziţionare şi vânzare de bunuri imobiliare proprii, iar vânzătorii aveau anumite obligaţii contractuale la varia autorităţii ori persoane fizice (art. 4 lit. a) şi b)) în vederea îndeplinirii scopului achiziţionării terenurilor, construirea unui complex imobiliar, devin aplicabile dispoziţiile art. 56 C. com.
Drept urmare, Înalta Curte reţine că hotărârile au fost date de o secţie a tribunalului necompetentă funcţional.
Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (6) C. proc. civ., va admite recursurile, va casa decizia şi, drept consecinţă, vor fi admise apelurile declarate împotriva Sentinţei nr. 471 din 25 mai 2009 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, sentinţa va fi anulată iar cauza va fi trimisă spre judecată în fond Secţiei comerciale a Tribunalului Sibiu.
Dat fiind cele mai sus reţinute, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta SC K.K.I. SRL.
Admite recursurile declarate de H.V.C. şi intervenienta H.L.A., precum şi de pârâta SC K.K.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamant şi intervenient împotriva Deciziei civile nr. 471 din 25 mai 2009 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă.
Anulează sentinţa şi trimite cauza spre judecarea în fond Tribunalului Sibiu, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4775/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4441/2010. Civil. Desene şi modele... → |
|---|
