ICCJ. Decizia nr. 649/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 649/2010
Dosar nr. 6901/118/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 august 2008 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamanţii V.L. şi C.G. au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 3488 din 18 iunie 2008 emisă de Primarul municipiului Constanţa, arătând că în mod greşit li s-a respins cererea de restituire privind imobilul din Constanţa, pe motiv că aceştia nu sunt persoane îndreptăţite.
Prin sentinţa civilă nr. 1329 din 14 noiembrie 2008, Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor şi a respins contestaţia formulată de reclamanţii V.L. şi C.G., în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar, D.L., M.C., D.I.P., D.R.M. şi D.M.A., ca nefondată.
A fost respinsă cererea de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au calitate procesuală activă întrucât, fiind parte în raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001, au calitatea să atace în justiţie dispoziţia prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului.
În ceea ce priveşte calitatea reclamanţilor de persoană îndreptăţită la restituire în procedura legii speciale, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 10294 din 30 iunie 2003 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus anularea certificatului de calitate de moştenitor emis de BNP V.N., prin care se constatase calitatea reclamanţilor de descendenţi ai defuncţilor V.D.I. şi V.M., în calitate de nepoţi de frate.
În acest sens, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că, deşi reclamanţii sunt rude colaterale cu defuncţii, foşti proprietari ai imobilului, sunt străini de succesiunea acestora, fiind înlăturaţi de la moştenire prin dispoziţiile testamentare ale defunctului V.I., care prin testamentul înregistrat sub nr. 2378/1938 la Grefa Tribunalului Constanţa, în lipsa unor descendenţi direcţi, a lăsat soţiei sale întreaga avere mobilă şi imobilă.
Prin Decizia nr. 103/C din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, ca nefondat, fiind obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit actului de vânzare-cumpărare încheiat în decembrie 1927 şi a cărţii funciare nr. 456/1940, proprietar al imobilului situat în Constanţa, era V.M., soţia generalului V.D.I.
Atât la momentul dobândirii imobilului, cât şi la momentul decesului celor doi soţi, respectiv în martie 1938 şi mai 1946, era specific regimul separaţiei de patrimonii.
Chiar dacă s-ar fi considerat că, după intrarea în vigoare a Codului familiei prin Decretul nr. 32/1954, bunul ar fi aparţinut regimului comunităţii de bunuri potrivit art. 4 alin. (2) din decret, decesul lui V.D.I., intervenit anterior decesului soţiei sale, V.M., a avut ca efect transmiterea drepturilor succesorale ale generalului către soţia sa, acest transfer operând atât în virtutea calităţii acesteia de moştenitor legal, conform Legii nr. 319/1944, cât şi în virtutea calităţii de legatar universal, ca urmare a testamentului olograf înregistrat sub nr. 2378/1938 la Grefa Tribunalului Constanţa.
Acest testament, prezentat în original, nu a fost atacat, iar efectele lui au fost recunoscute cu autoritate de lucru judecat, în mod irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 10294 din 30 iunie 2003 pronunţată de Judecătoria Constanţa.
Calitatea de unică moştenitoare de pe urma defunctului V.D.I., atribuită soţiei sale şi apoi succesorilor acesteia, pârâtele din cauza de faţă, este opozabilă reclamanţilor, care au luat parte la judecată şi nu au prezentat instanţei elemente noi care să conducă la o altă concluzie decât aceea reţinută prin sentinţa menţionată, respectiv aceea că reclamanţii nu sunt moştenitorii nici unuia din foştii proprietari ai imobilului.
A mai reţinut instanţa de apel că, certificatul de calitate de moştenitor nr. 125 din 7 mai 2003, eliberat de BNP C.B., care afirmă calitatea de moştenitor a lui V.A.I., de pe urma defunctului V.D.I., nu poate fi primit ca act doveditor al calităţii de moştenitor în condiţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece acesta nu este eliberat într-o procedură succesorală dezbătută în contradictoriu cu celelalte persoane care aveau vocaţie la succesiune, prin acest certificat soţia defunctului fiind trecută ca străină de succesiune prin neacceptare.
În plus, constatările notarului din certificatul menţionat sunt contrazise prin hotărârea judecătorească nr. 10294/2003 a Judecătoriei Constanţa, care recunoaşte calitatea de moştenitor de pe urma defunctului V.D.I., a soţiei sale, şi atestă cu certitudine că reclamanţii nu au calitatea de succesori, astfel că aceştia nu pot obţine măsuri reparatorii pentru bunurile care au aparţinut acestuia şi, cu atât mai puţin, nu pot obţine măsuri reparatorii pentru bunurile proprietatea soţiei sale, V.M., ale cărei moştenitoare sunt pârâtele din cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii V.L. şi C.G., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate au arătat că instanţa de apel s-a aflat în eroare când a afirmat că imobilul era proprietatea soţiei generalului V., deoarece în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare din anul 1927 se stipulează că „ d-na M. general I.V." cumpără cu autorizaţia soţului său, general I.V.
S-a mai susţinut că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că imobilul în litigiu este proprietatea autoarei V.M. pentru faptul că dreptul de proprietate al acesteia ar fi fost transcris în cartea funciară nr. 456/1940, fără să ţină cont că înscrierea în cartea funciară a fost făcută după decesul autorului V.I.
De asemenea, s-a mai susţinut că instanţele nu au verificat existenţa şi puterea doveditoare a testamentului olograf, care nu a fost recunoscut de recurenţi, sub aspectul sincerităţii scrierii şi a semnăturii, precum şi condiţiile în care data trecută în testament le poate fi opusă recurenţilor-reclamanţi.
La termenul de judecată din data de 4 februarie 2010 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
În speţă, deşi recurenţii au invocat art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text de lege, deoarece nu s-a arătat care sunt dispoziţiile legale nesocotite, încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, iar interpretarea dată de instanţă probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a ţinut cont de înscrisurile depuse la dosar şi nu a interpretat corect probatoriul administrat la prima instanţă şi în apel.
Cât priveşte verificarea valabilităţii testamentului olograf, având în vedere că instanţele au constatat că există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-a valorificat acest testament şi că nu se mai impune efectuarea altor verificări în acest sens, rezultă că şi această critică se referă tot la modul în care instanţa a apreciat probele administrate în cauză.
Or, faţă de faptul că pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., privitoare la nepronunţarea instanţei asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi la situaţia în care hotărârea se întemeia pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000, susţinerile recurenţilor nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. şi nu permit analiza, în faza de atac a recursului, a hotărârii atacate.
Pentru considerentele expuse, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamanţii V.L. şi C.G.
Având în vedere că recurenţii au căzut în pretenţii, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimatul Primarul municipiului Constanţa, precum şi către intimaţii D.L., M.C., D.I.P., D.R.M. şi D.M.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii V.L. şi C.G. împotriva deciziei nr. 103/C din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 476 lei către intimatul Primarul municipiului Constanţa şi 6000 lei către intimaţii D.L., M.C., D.I.P., D.R.M. şi D.M.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 645/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
