ICCJ. Decizia nr. 4839/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4839/2010
Dosar nr. 169/86/2007
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 8 ianuarie 2007, reclamanţii Z.C.T. şi A.L. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei Brodina, judeţul Suceava, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 224 din 5 decembrie 2006, emisă de pârâtă şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru Fabrica N.Z. ce a apraţinut autorilor lor de la care a fost preluată abuziv de către stat.
Prin Sentinţa nr. 544 din 15 martie 2007, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că notificarea reclamanţilor a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Soluţia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 214 din 28 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 1 iulie 2007.
Prin încheierea de şedinţă din 20 martie 2008, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a rămas în nelucrare până la 22 ianuarie 2010 când, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării judecăţii.
Înalta Curte urmează să constate intervenită sancţiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că de la 20 martie 2008 când s-a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor şi până la împlinirea termenului de perimare, niciuna dintre părţile interesate nu a înregistrat la dosar vreo cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Aşadar, reţinând întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, nu a operat suspendarea cursului perimării în condiţiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate, din oficiu, perimarea recursului, potrivit textului de lege anterior menţionat şi dispoziţiilor art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii Z.C.T. şi A.L. împotriva Deciziei civile nr. 214 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4838/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5854/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
