ICCJ. Decizia nr. 4834/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4834/2010
Dosar nr. 41961/3/2007
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 27 noiembrie 2007, reclamanta SC C.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român (prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA de sub autoritatea Ministerului Transporturilor), solicitând stabilirea despăgubirii la care este îndreptăţită ca urmare a exproprierii terenului de 480,44 mp (situat în Mogoşoaia, tarlaua A X, nr. cadastral X1, jud. Ilfov), măsură dispusă prin H.G. nr. 681 din 2007.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 9 - 11 din Legea nr. 198/2004, art. 4, 21 - 27 din Legea nr. 33 din 1994, art. 4 din O.G. nr. 16 din 1999, art. 5 din Legea nr. 1/2002 şi art. 2 alin. (1) lit. f), 112, 242 alin. (2) şi 274 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta a susţinut că:
- este proprietara unui teren de 4.000 mp., situat în Mogoşoaia, tarlaua A 695, nr. cadastral 1623;
- prin H.G. nr. 681/2007, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a unei porţiuni de 480,44 mp din terenul menţionat;
- pentru suprafaţa expropriată i s-au oferit despăgubiri de 13.452,32 euro (28 euro/mp), deşi potrivit evaluării anterioare întocmite de un membru al A.N.E.R., la 30 decembrie 2006 valoarea acestei suprafeţe era de 50 euro din mp, iar piaţa imobiliară avea o rată de creştere ridicată;
- în consecinţă, la 23 august 2008, a depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 o cerere prin care a învederat că nu este de acord cu oferta şi condiţiile exproprierii;
- totuşi, prin Hotărârea nr. 45 din 29 octombrie 2007 (comunicată la 7 noiembrie 2007), s-a dispus exproprierea şi s-a aprobat acordarea unei despăgubiri de 45.076,03 RON (echivalentul a 13.452,32 euro), sumă care a fost consemnată la C. Bank.
Pe parcursul procesului, respectiv la 5 septembrie 2008, reclamanta a precizat că pentru suprafaţa expropriată solicită 144.132 euro despăgubiri (300 euro din mp).
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa nr. 69 din 16 ianuarie 2009, a admis excepţia lipsei de interes şi, drept consecinţă, a respins acţiunea.
S-a reţinut că:
- reclamanta a contestat în termen legal cuantumul despăgubirilor aprobate prin Hotărârea nr. 58 din 29 octombrie 2007, iar contestaţia sa a fost soluţionată conform art. 21 - 27 din Legea nr. 33 din 1994;
- prin declaraţia autentificată la 5 ianuarie 2009 (dată ca efect al obligaţiei instituite prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 184/2008), reclamanta a învederat că este de acord cu despăgubirile de 28 euro din mp acordate pentru exproprierea a 22 terenuri intravilane, situate în Mogoşoaia, tarlaua 605 (inclusiv terenul în litigiu) şi renunţă la judecată în alte dosare (ce aveau ca obiect tot contestarea cuantumului despăgubirilor), precum şi la drepturile ce rezultă din hotărârile judecătoreşti pronunţate în două cauze similare;
- tot reclamanta, printr-o nouă declaraţie, autentificată la 7 ianuarie 2009, a revocat însă renunţarea la judecată şi la drepturi şi a susţinut că declaraţia precedentă este nulă şi nu acceptă cuantumul despăgubirilor, iar la 8 ianuarie 2009 a încasat de la C. Bank SA - Agenţia Lipscani despăgubirile contestate în cauză;
- potrivit Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008 şi O.U.G. nr. 228 din 2008, formularea contestaţiei este condiţionată de nemulţumirea expropriatului cu privire la despăgubiri;
- or, de vreme ce reclamanta a acceptat, în condiţiile legii, cuantumul despăgubirilor, excepţia lipsei de interes invocată de pârât este întemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 191 din 17 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a reţinut că:
- art. 9 din Legea nr. 198/1994, în forma existentă la data formulării cererii de acordare a despăgubirilor, emiterii hotărârii contestate (nr. 45/2007) şi sesizării instanţei, prevedea că pricinile de acest gen trebuie soluţionate potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994;
- instanţa de fond a considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile Legii nr. 184/2008, care a intrat în vigoare ulterior naşterii raporturilor juridice deduse judecăţii, nesocotind astfel principiul neretroactivităţii consacrat prin art. 15 din Constituţie şi art. 1 C. civ.;
- declaraţia notarială autentificată la 5 ianuarie 2009 nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 21 - 27 din Legea nr. 33 din 1994 pentru că nu a fost dată în faţa instanţei;
- de altfel, reclamanta a revocat declaraţia menţionată printr-un act autentic ulterior, care îşi produce pe deplin efectele juridice;
- oricum, existenţa declaraţiei autentice de acceptare a despăgubirilor nu poate avea drept consecinţă respingerea acţiunii ca lipsită de interes pentru că în cauză instanţa trebuie să lămurească mai întâi aspecte de fond (care este legislaţia aplicabilă şi îndeplinirea procedurii conform acestei legislaţii), şi nu aspecte legate de condiţiile de exercitare a acţiunii.
Pârâtul şi Ministerul Public au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că:
- prin acceptarea şi încasarea sumelor acordate cu titlul de despăgubiri, interesul reclamantei a fost satisfăcut şi nu mai este actual;
- deşi declaraţiile autentificate din 15 decembrie 2008 şi 5 ianuarie 2009, de acceptare a sumelor acordate cu litigiu de despăgubire, au intrat în circuitul civil şi au produs efecte, instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut doar valabilitatea declaraţiei autentificate din 7 ianuarie 2009;
- totodată, instanţa de apel a considerat, greşit, că în speţă sunt operante numai dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi, fără să ţină seama de obiectul cererii (contestarea cuantumului despăgubirilor, şi nu acordarea unei diferenţe de despăgubiri), că interesul reclamantei este actual.
Recurentul Ministerul Public şi-a întemeiat recursul tot pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că:
- irevocabilitatea este o consecinţă a principiului forţei obligatorii a oricărui act juridic civil, astfel că reclamanta nu mai putea reveni asupra acordului exprimat la 5 ianuarie 2009, ulterior sesizării instanţei şi efectuării expertizei de stabilire a valorii de piaţă a terenului expropriat;
- art. 8 alin. (1) din Legea nr. 184/2008, invocat de instanţa de apel, reglementează modalităţile de eliberare a despăgubirilor şi, ca atare, este irelevant în ceea ce priveşte valabilitatea acordului menţionat;
- din declaraţia autentificată la 5 ianuarie 2009 nu rezultă că suma acceptată de reclamantă ar reprezenta o plată parţială.
Criticile formulate de ambii recurenţi sunt fondate deoarece:
- reclamanta a contestat în termen doar cuantumul despăgubirilor propuse de pârât şi, principial, avea posibilitatea ca, după sesizarea instanţei, să accepte aceste despăgubiri;
- pe parcursul judecării pricinii, Legea nr. 198/2004, aplicabilă litigiului dedus judecăţii, a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, inclusiv în privinţa modalităţilor de plată a despăgubirilor, noua reglementare stabilind că eliberarea despăgubirii se face în baza cererii persoanei interesate, însoţită, între altele, de o declaraţie autentică de acceptare a cuantumului despăgubirilor propuse de expropriator;
- Legea nr. 198/2004 nu permitea (în forma iniţială) şi nu permite (în actuala redactare) o plată parţială a despăgubirilor, iar consecutiv modificărilor operate prin Legea nr. 184/2008, reclamanta a acceptat, prin declaraţie autentică, despăgubirile oferite de pârât şi apoi a solicitat şi obţinut efectiv plata acestora;
- oferta de despăgubiri şi acceptarea acesteia reprezintă manifestări de voinţă făcute cu intenţia de a produce efecte juridice, deci au dat naştere unui act juridic bilateral (convenţie), care, potrivit art. 969 C. civ., este obligatoriu (alin. (1)) şi irevocabil (alin. (2));
- revenirea reclamantei asupra acceptării despăgubirilor este o manifestare unilaterală de voinţă, astfel că nu afectează existenţa înţelegerii anterioare cu pârâtul, iar plata despăgubirilor în temeiul legii noi nu constituie o aplicare retroactivă a acestei legi;
- în atare condiţii, concluzia instanţei de apel, că reclamanta ar mai justifica un interes legitim şi actual în majorarea cuantumului despăgubirilor pe care le-a acceptat şi încasat efectiv ulterior promovării acţiunii deduse judecăţii, este evident greşită.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cele două recursuri vor fi admise şi se va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA de sub Autoritatea Ministerului Transporturilor şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei nr. 191 A din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC C.P. SRL împotriva Sentinţei nr. 69 din 16 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4831/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4835/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
