ICCJ. Decizia nr. 4835/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4835/2010
Dosar nr. 9312/101/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 21 noiembrie 2008, reclamanta C. (C.) M.A. a chemat în judecată pe pârâţii C.R.D., N.I.E., D.P.E. şi Cotidianul I., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro, ca urmare a încălcării drepturilor prevăzute de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la 7 noiembrie 2008, în cotidianul I., sub semnătura pârâţilor C.R. şi E.N., a fost publicat un articol aşa zis pamflet cu titlul "Purceaua cu cenuşe în cap" care, alături de fotografia de prim plan a unui porc, prezintă fotografia sa.
Reclamanta a susţinut că, prin publicarea acestui articol, i s-a adus un prejudiciu personal, moral şi profesional deosebit, a suferit traume de natură psihică, a urmat un tratament medical, a apelat la consiliere psihologică, şi-a întrerupt activitatea de reporter, redactor şi realizator de emisiuni şi a suportat batjocura colegilor săi de la alte publicaţii şi televiziuni, fiind supusă unui tratament degradant şi inuman.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Sentinţa nr. 177 din 16 iunie 2009, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Tribunalul a reţinut că, prin articolul publicat, în finalul căruia autorii precizează că este un pamflet şi că orice asemănare cu personaje sau fapte reale este pur întâmplătoare, reclamanta nu a fost supusă unui tratament degradant şi inuman, nefiindu-i produse suferinţe fizice sau psihice de o asemenea intensitate încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Totodată instanţa a reţinut că actele medicale depuse la dosar nu fac dovada existenţei elementelor răspunderii civile delictuale, acestea nepunând în evidenţă o legătură de cauzalitate între fapta săvârşită şi deteriorarea stării de sănătate a reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 277 din 27 octombrie 2009, a schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 5000 euro, la data plăţii.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a invocat practica Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, menţionând că în caza Irlanda contra Regatului Unit (18 ianuarie 1978) Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că un tratament aplicat unei persoane urmează a se califica degradant atunci când creează acesteia un sentiment de teamă, de nelinişte şi de inferioritate, de natură a o umili, a o înjosi şi, eventual, de a-i înfrânge astfel rezistenţa fizică şi psihică.
Instanţa a apreciat că articolul publicat, deşi intitulat pamflet, conţine referiri lipsite de echivoc cu privire la persoana reclamantei, aspect subliniat şi de ghilimelele aplicate substantivului din titlu, cenuşe, identic cu numele de familie al reclamantei, precum şi de postarea pe prima pagină a fotografiei unui porc şi a fotografiei reclamantei. În plus, instanţa a reţinut că, din conţinutul articolului publicat rezultă indubitabil că s-a încercat realizarea unei comparaţii între un animal şi persoana reclamatei, comparaţii care au fost de natură să îi afecteze demnitatea (şi să o înjosească în ochii opiniei publice, a familiei, a colegilor de serviciu şi în proprii ochi.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat că, prin fapta săvârşită de pârâţi, reclamanta a suferit un prejudiciu de natură morală, fiindu-i afectate atributele persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie - prejudiciu care, potrivit art. 998 - 999 C. civ. şi art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune a fi reparat prin plata unei despăgubiri băneşti corespunzătoare. Totodată, făcând aplicarea dispoziţiile art. 225 C. proc. civ., instanţa a apreciat că refuzul pârâţilor N.E. şi D.E. de a răspunde la interogatoriu are valoarea juridică a unui început de dovadă în folosul părţii potrivnice, care a fost completat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Cât priveşte cuantificarea daunelor morale instanţa a apreciat că, în lipsa unor criterii legale obiective, în raport de consecinţele psihice negative suferite de victima faptei ilicite, de importanţa valorilor lezate şi de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, suma de 5000 euro, respectiv echivalentul în RON al acesteia este rezonabilă şi suficientă pentru a repara prejudiciul produs.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.
Reclamanta prin recursul declarat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproşează instanţei: că a apreciat în mod greşit valoarea prejudiciului cauzat, valoarea reală a acestuia fiind la nivelul sumei de 500.000 euro; că a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 225 C. proc. civ. întrucât neprezentarea pârâţilor în mod nejustificat la interogatoriu, echivalează cu un acord deplin al acestora asupra daunelor solicitate. Solicită modificarea deciziei instanţei de apel în sensul obligării pârâţilor la plata sumei de 500000 euro despăgubiri.
Pârâţii C.R.D., N.I.E., D.P.E. şi Cotidianul I., prin recursurile formulate, critică decizia din apel sub următoarele aspecte.
În primul rând, pârâţii reproşează instanţei de apel că a făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii schimbând natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia. În acest sens, susţin că acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., se impunea obligarea reclamantei la timbrarea acesteia la valoare.
În al doilea rând, pârâţii susţin că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta punând în evidenţă motive contradictorii şi străine de natura pricinii. În acest sens, pârâţii susţin că, în condiţiile în care se recunoaşte că nu există prejudiciu (ca rezultat şi ca legătură de cauzalitate), instanţa prezumă existenţa acestor elemente, ceea ce este inadmisibil. în al treilea rând, pârâţii susţin că instanţa nu a observat că, în conţinutul publicaţiei autorii articolului îşi asumă întreaga responsabilitate, exonerând astfel de răspundere pe ceilalţi pârâţi din cauză, ceea ce înseamnă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 225 C. proc. civ. în al patrulea rând, pârâţii susţin că instanţa a reţinut greşit că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Solicită trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă, în vederea stabilirii cuantumului pretenţiilor şi a taxelor de timbru corespunzătoare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
În ce priveşte recursul reclamantei este de reţinut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, ce constau generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative suferite pe plan psihic, importanţa valorilor morale, sociale şi profesionale. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Faţă de aceste aspecte şi în lipsa unor criterii legale, Înalta Curte, luând în consideraţie spiritul de echitate, reţine că suma de 500000 euro, solicitată de reclamantă, este disproporţionat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit. Totodată, constată că, stabilind suma de 5.000 euro cu titlu de daune morale şi reţinând că prejudiciul moral suferit de reclamantă poate fi acoperit şi reparat prin suma acordată, instanţa de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a criteriilor enumerate.
Nefondată este şi critica reclamantei privind greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 225 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
Din interpretarea textului de lege, rezultă că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi considerată drept o mărturie deplină, atunci când există posibilitatea administrării altor probe.
Aşadar, instanţa de apel, apreciind că absenţa pârâţilor la interogatoriu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, în mod corect, a dat eficienţă prevederilor art. 225 C. proc. civ.
În ce priveşte recursurile pârâţilor care se dovedesc de asemenea nefondate, se reţin următoarele:
Acţiunea reclamantei vizează obligarea pârâţilor la plata daunelor morale ca urmare a lezării drepturilor sale personale nepatrimoniale şi a tratamentului inuman, degradant la care a fost supusă prin articolul publicat în Cotidianul I., la 7 noiembrie 2008.
Art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică o protecţie pe paliere. Primul palier vizează tratamentul degradant, definit ca fiind un act ce produce persoanei în cauză o umilire sau punerea acesteia într-o situaţie de inferioritate.
Tratamentul inuman la care se referă dispoziţiile art. 3 din Convenţie a fost definit ca fiind un tratament care provoacă în mod involuntar grave suferinţe mentale sau fizice.
În principiu, tratamentul inuman presupune existenţa intenţiei de a umili persoana în cauză însă, atunci când consecinţele unui act, chiar lipsit de scop special, conduc la umilirea gravă a persoanei, tratamentul poate fi calificat ca degradant şi nu lipsa intenţiei.
Din perspectiva celor expuse, instanţa de apel în mod corect a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 3 din Convenţie este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Legislativ, existenţa răspunderii patrimoniale pentru daune morale a fost recunoscută implicit prin art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, text introdus în lege prin O.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1998, aprobată prin Legea nr. 112/1998, în care se prevedea scutirea de taxa judiciară de timbru a acţiunilor şi cererilor, inclusiv a celor pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii său reputaţiei unei persoane fizice.
Sub acest aspect, este de reţinut o împrejurarea importantă:
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 465 din 06.08.2009, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a constatat că dispoziţiile art. 1 pct. 4 O.G. nr. 34 din 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituţionale, argumentând că dispoziţiile art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997 reprezintă un mod specific de apărare juridică a menţionatelor atribute ale personalităţii umane - caracterizate în art. 1 alin. (3) din Constituţia României ca fiind valori supreme într-un stat de drept şi că în felul acesta se asigură accesul la justiţie, necondiţionat de plata unei taxe de timbru, persoanelor vătămate prin proferarea de expresii insultătoare, calomnii ori denigrări săvârşite pe orice cale, direct sau prin mijloacele de comunicare mass-media.
Astfel, Curtea Constituţională, luând în considerare aceste raţiuni ale art. 1 alin. (3) din Constituţia României, ce au justificat scutirea de taxe judiciare de timbru a acţiunilor având ca obiect şi acordarea de despăgubiri pentru daune morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, a constatat că abrogarea art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Faţă de cele expuse şi de dispoziţiile art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997 şi art. 15 lit. s) din acelaşi act normativ, critica pârâţilor legată atât de natura juridică a litigiului cât şi cea referitoare la obligarea reclamantei la plata taxelor de timbru pentru daunele morale solicitate este nefondată.
Articolul publicat, deşi caracterizat ca fiind un pamflet, aduce atingere drepturilor personale ale reclamantei şi anume dreptului persoanei la demnitate, onoare, reputaţie, nume de familie cu atât mai mult cu cât s-a dat publicităţii şi o fotografie a reclamantei la finalul articolului (pamfletului).
Este real că opiniile se pot exprima liber, însă fără a leza drepturile legitime ale persoanei, cum ar fi demnitatea, onoarea şi dreptul la propria imagine.
Ziaristul este într-adevăr titularul unui drept subiectiv, anume al dreptului la liberă exprimare a opiniei. Ca orice drept subiectiv acesta trebuie însă să fie exercitat în mod normal, iar în cazul exercitării lui în alte limite şi în mod anormal, deviindu-l de la scopul în vederea căruia îi fusese acordat, prejudiciul cauzat prin devierea sa culpabilă trebuie reparat.
Nefondate sunt şi criticile pârâţilor cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., în condiţiile în care neprezentarea nejustificată la interogatoriu sau refuzul de a răspunde la interogatoriu echivalează cu un început de dovadă în folosul părţii potrivnice şi care, coroborat cu celelalte probe administrate, a condus la conturarea raporturilor juridice dintre părţi.
În ce priveşte critica legată de condiţiile răspunderii civile delictuale, este de reţinut că instanţa de apel le-a examinat prin prisma dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. - a existenţei faptei ilicite, a prejudiciului moral creat prin lezarea drepturilor personale nepatrimoniale, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei. Prin urmare şi sub acest aspect decizia este legală.
În raport de considerentele prezentate mai sus, decizia instanţei de apel atacată în speţă este în afara oricărei critici.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., le va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta C.M.A. şi de pârâţii C.R.D., N.I.E., D.P.E. şi Cotidianul I. împotriva Deciziei nr. 277 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4834/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4836/2010. Civil → |
|---|
