ICCJ. Decizia nr. 5024/2010. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5024/2010
Dosar nr. 555/1/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, F.E.S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul G.A., revizuirea deciziei civile nr. 3 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara contrară sentinţei nr. 5174 din 3 aprilie 1997 a Judecătoriei Timişoara, irevocabilă prin Decizia nr. 5138 din 24 septembrie 1998 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuienta a susţinut că prin Decizia atacată s-a constatat simulat contractul autentic de vânzare-cumpărare încheiat de revizuienta în calitate de cumpărătoare şi rectificarea cărţii funciare nr.109 Dumbrăviţa, în sensul radierii dreptului său de proprietate şi înscrierii aceluiaşi drept în favoarea intimatului.
În cauza anterioară, purtată între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, soluţionată irevocabil prin sentinţa nr. 5174/3 aprilie 1997, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea aceluiaşi reclamant, intimat în cauza de faţă, pentru constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare. Odată cu respingerea acestei acţiunii, instanţa de judecată a reţinut că „reclamantul, de altfel, nu a făcut dovada existenţei simulaţiei în cazul de faţă, în sensul că n-a dovedit existenţa acordului simulator" şi că „în speţă nu s-a dovedit că preţul n-a fost achitat de pârâtă".
Ca urmare, între cele două hotărâri definitive şi irevocabile există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, pretinsă de textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. S-a arătat că ambele hotărâri au avut ca obiect acelaşi imobil şi au vizat legalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43626 din 29 septembrie 1993 de notariatul de Stat judeţean Timiş, dar şi că prin ambele acţiuni s-a urmărit obţinerea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului litigios.
Referitor la cererea de revizuire dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grad deosebit, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Textul legal enunţat instituie întrunirea cumulativă a mai multor condiţii care pretind ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat.
Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire îşi are suportul în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi are ca finalitate anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Or, în speţă, cauza celor două acţiuni soluţionate prin hotărârile pretins potrivnice o constituie dispoziţiile art. 111 şi art. 1175 C civ. (actul încheiat între părţi este simulat) în timp ce, în primul litigiu desfiinţarea aceluiaşi contract a constituit-o existenţa unor cauze de nevalabilitate a convenţiei, respectiv neplata preţului de către cumpărătoarea revizuientă), obiectul pricinii constituindu-l „constatarea nulităţii contractului intervenit între părţi".
Ca urmare, deşi pricinile finalizate prin hotărârile menţionate au privit aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, au avut obiect şi cauze diferite, fiind lipsită de relevanţă în acest context al analizei, împrejurarea că prin ambele acţiuni s-a urmărit dobândirea de către reclamantul intimat a aceluiaşi bun.
Împrejurarea că prima hotărâre cuprinde şi considerente în sensul că reclamantul nu a făcut dovada existenţei simulaţiei, nu poate fi considerată, astfel cum a pretins revizuienta, ca fiind de natură a atrage incidenţa art. 1201 C .civ., în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa primului litigiu s-a pronunţat în limitele învestirii, care au avut un alt obiect şi cauză, sens în care, de altfel, într-un paragraf anterior a şi menţionat că „încheierea actului juridic de către alte persoane decât cele între care a intervenit acordul de voinţă" nu constituie o cauză de nulitate absolută „în acest caz fiind incidente dispoziţiile art. 1175 C. civ., care reglementează instituţia juridică a simulaţiei, instituţie ce n-a fost invocată de reclamant".
Ca urmare, faţă de cele de preced, cererea de revizuire dedusă judecăţii urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta F.E.S. împotriva deciziei nr. 3 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5025/2010. Civil. Perimare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5020/2010. Civil → |
|---|
