ICCJ. Decizia nr. 5025/2010. Civil. Perimare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5025/2010
Dosar nr. 1225/1/2001
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2001 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.I.V. împotriva sentinţei civile nr. 346 din 7 iunie 2000 a Tribunalului Cluj.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-apelantă G.I.V.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2001, Înalta Curte a suspendat judecata cererii de recurs, având în vedere solicitarea reclamantei în acest sens, precum şi dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 cu privire la regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
La data de 22 martie 2006, Înalta Curte a menţinut măsura suspendării recursului iar la data de 1 noiembrie 2007, a repus cauza pe rol pentru verificare.
La data de 12 august 2010, Înalta Curte, din oficiu a repus cauza pe rol pentru verificare dacă subzistă măsura suspendării faţă de dispoziţia nr. 2908 din 28 iunie 2002 a Primarului Municipiului Cluj, incident procedural prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de G.I.V. împotriva deciziei nr. 5 din 12 ianuarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5054/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5024/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
|---|
