ICCJ. Decizia nr. 5054/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5054/2010
Dosar nr. 20268/63/2007
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă, reclamanţii P.O.M., S.A.M., C.P., C.S.A. şi V.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova, anularea Dispoziţiei nr. 18506 din 01 octombrie 2007 emisă de Primăria municipiului Craiova şi restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 396 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 305 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Dolj a respins contestaţia formulată de reclamanţii P.O.M., S.A.M., C.P., C.S.A. şi V.A. - decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitorul V.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul situat în Craiova, a aparţinut numitei B.A., de la care a fost preluat de către stat prin Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, (poz. 28), astfel cum rezultă din certificatul nr. 2124 din 08 noiembrie 2001 eliberat de Arhivele Statului - Direcţia Judeţeană Dolj.
Reclamanţii au solicitat acest imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificările nr. 214/N/2001, nr. 1742/N/2001, iar prin Dispoziţia nr. 18506 din 01 noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Craiova, s-au respins cererile cu motivarea că solicitanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi implicit a calităţii de persoană îndreptăţită în sensul prevederilor art. 1, art. 2 coroborat cu art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Prima instanţă a reţinut că toţi reclamanţii sunt moştenitori ai numiţilor B.J., B.P., C.A., B.E., C.S.P. şi C.A., potrivit certificatelor de deces şi a celor de moştenitor depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce o priveşte pe numita B.A.A., s-a reţinut că nu a fost depus certificatul de căsătorie al acesteia cu B.P., a cărui soţie se susţine că ar fi fost, astfel că acest aspect nu a fost probat.
Mai mult decât atât, s-a constatat că, din certificatul nr. 2124 din 08 noiembrie 2001 eliberat de Arhivele Statului – Direcţia Judeţeană Dolj, reiese că imobilul solicitat a fost preluat numai de la numita B.A., aceasta având calitatea de proprietar al imobilului, nu şi de la B.P.
De asemenea, prima instanţă a mai arătat că nu există nici o dovadă că imobilul ar fi fost dobândit împreună de B.P. şi B.A. şi, chiar presupunând că cei doi ar fi fost căsătoriţi, trebuie avut în vedere că B.P. a decedat la 19 mai 1956, iar B.A. a decedat ulterior, la 5 mai 1959, astfel că nu se poate susţine că acesta a moştenit imobilul în litigiu.
Ca urmare, s-a constatat că nici moştenitorii lui B.P. nu au calitate de moştenitori ai numitei B.A. şi deci, nici calitate de persoane îndreptăţite să solicite imobilul din Craiova.
Prin Decizia civilă nr. 249 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, reţinând că din certificatul nr. 2124 din 8 noiembrie 2001, eliberat de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Statului, rezultă că B.A. şi B.P. aveau domiciliul comun, ceea ce instituie o prezumţie în sensul existenţei relaţiilor de căsătorie între cei doi, raportat şi la actele de naştere ale acestora, care provin din familii diferite.
Prin naţionalizarea efectuată în baza Decretului nr. 92/1950, de la B.A. s-a preluat apartamentul situat în Craiova, str. D., nr. 9, iar de la B.P. s-au preluat 2 imobile, unul situat în str. C. nr. 24, iar celălalt în str. U. nr. l4.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, există prezumţia instituită de lege în favoarea lui B.A., în sensul că aceasta este proprietara apartamentului situat în Craiova, str. D., nr. 9, preluat prin Decretul nr. 92/1950.
Pentru ca reclamanţii să poată solicita restituirea imobilului, aveau obligaţia de a demonstra calitatea de moştenitori legali sau testamentari ai acestei autoare potrivit legii civile or, aşa cum rezultă din actele dosarului, instanţa de apel a constatat că aceştia nu au calitatea de moştenitori ai autoarei B.A.
A reţinut şi curtea de apel că, faţă de momentul intervenirii decesului fiecăruia din cei doi prezumaţi soţi, calitatea de soţie supravieţuitoare o are B.A., aceasta fiind deci succesoarea lui B.P., fiind postdecedată, iar între reclamanţi şi B.A. nu există relaţii de rudenie, având în vedere că, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 115-120 din 26 iunie 2003, eliberat de BNP I.M., aceştia sunt succesori legali ai lui B.P., în calitate de nepoţi de soră şi strănepoţi.
De asemenea, s-a mai reţinut că în favoarea reclamanţilor sau ai autoarei comune, C.A., sora lui B.P., nu există vreun testament întocmit de B.A., pentru ca reclamanţii să poată intra în categoria moştenitorilor testamentari.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii P.O.M., S.A.M., C.P., C.S.A. şi V.D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel a considerat că imobilul în litigiu a aparţinut numitei B.A., iar reclamanţii, nefiind moştenitori ai acesteia, nu au calitatea de persoane îndreptăţite.
Astfel, recurenţii au susţinut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul a aparţinut autorului B.P., ai cărui moştenitori sunt, astfel cum figurează şi în cuprinsul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950.
De asemenea, s-a susţinut că există suficiente date în sensul că B.P. şi B.A. au fost căsătoriţi, aceştia având acelaşi domiciliu, iar din certificatul de deces al lui B.A. rezultă că numele anterior căsătoriei era acela de R., preluând numele de B. în urma căsătoriei cu B.P.
Recurenţii au mai arătat că, prin Decizia atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii în privinţa sferei actelor doveditoare, considerând că art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumţie simplă ce se coroborează cu actele din dosar din care rezultă dreptul de proprietate asupra imobilului al autorului acestora, B.P. căsătorit cu B.A.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „ în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
La alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că, în aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
În speţă, în mod corect atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut prezumţia instituită de lege în favoarea numitei B.A., în sensul că aceasta este proprietara apartamentului situat în Craiova, str. D., nr. 9, de vreme ce imobilul a fost preluat numai de la B.A. prin Decretul nr. 92/1950, iar de la B.P. au fost preluate alte două imobile, aşa cum rezultă din certificatul nr. 2124 din 8 noiembrie 2001 eliberat de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale.
În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor în sensul că B.P. şi B.A. au fost căsătoriţi, nu a fost făcută o astfel de dovadă, neexistând la dosar un certificat de căsătorie şi nici un alt înscris care să dovedească, în mod cert şi indubitabil, că aceştia au fost soţi.
Faptul că au avut acelaşi domiciliu nu echivalează cu existenţa unei relaţii de căsătorie între cei doi, iar susţinerea că B.A. a dobândit acest nume prin căsătorie, întrucât din certificatul de deces al acesteia rezultă că numele anterior era R., este tot o simplă prezumţie, întrucât nu există o astfel de menţiune făcută în vreun act de stare civilă, în sensul că schimbarea numelui a avut loc în urma încheierii căsătoriei cu B.P.
De altfel, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond şi de apel, în raport de momentul intervenirii decesului celor doi prezumaţi soţi, B.A. fiind postdecedată, aceasta era succesoarea lui B.P.
Or, reclamanţii nu au făcut dovada că sunt moştenitorii legali sau testamentari ai numitei B.A., persoana nominalizată în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive şi care, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, se presupune că deţinea imobilul sub nume de proprietar, astfel că, la starea de fapt ce a fost stabilită, în urma administrării tuturor probelor ce au putut fi produse, s-a făcut o corectă aplicare a legii de către instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.O.M., S.A.M., C.P., C.S.A. şi V.D. împotriva deciziei nr. 249 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5033/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5025/2010. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
