ICCJ. Decizia nr. 5088/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5088/2010
Dosar nr. 1231/109/2007
Şedinţa publică din 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 aprilie 2007, reclamanţii M.E.C. şi M.C.O. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Piteşti şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Piteşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 2445 din 19 martie 2007 emisă de primar, să-i oblige pe pârâţi la restituirea în natură a suprafeţei de 45 mp situată în Piteşti, şi la acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţiile în suprafaţă de 108,36 mp, în prezent demolate.
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Piteşti, a admis în parte acţiunea, a modificat dispoziţia nr. 2445/2007 în sensul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 15 mp situat în Piteşti, judeţul Argeş, a menţinut în rest dispoziţia privitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa de 30 mp teren nerestituit în natură şi pentru construcţiile în suprafaţă de 108,36 mp şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu are personalitate juridică, fiind formată din funcţionari ai instituţiilor administraţiei locale ce analizează modul de soluţionare a notificărilor, urmând a face numai propuneri în acest sens, iar deciziile fiind emise de entitatea învestită cu soluţionarea lor.
De altfel, prin precizarea depusă de reclamanţi aceştia au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Piteşti.
Prin dispoziţia contestată acest pârât a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 45 mp din municipiul Piteşti, deoarece este afectat de o conductă edilitară subterană; pentru această suprafaţă de teren, dar şi pentru construcţiile demolate s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu actele depuse la dosar, s-a reţinut că o suprafaţă de 15 mp este totuşi liberă şi poate fi retrocedată, restul de 30 mp fiind afectaţi de căile de acces.
În ceea ce priveşte despăgubirile acordate cu ocazia exproprierii pentru construcţiile demolate, acestea au fost în sumă de 80.536 lei vechi în anul 1989, or, din raportul de expertiză în specialitatea construcţii rezultă că valoarea reactualizată a acestora este de 254.683,8 lei, în timp ce valoarea de circulaţie a imobilului este de 747.544 lei.
Prin Decizia civilă nr.145/A din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei, a schimbat în tot sentinţa, a respins contestaţia, a obligat pe reclamanţi la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată către pârât şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la suprafaţa de 45 mp teren aflată în litigiu s-au efectuat două expertize, una în faza judecăţii în primă instanţă şi alta în faza apelului, iar prin rapoartele de expertiză s-a stabilit că această suprafaţă este ocupată.
Astfel, o suprafaţă de 30 mp este ocupată de căile de acces spre blocurile construite în zonă, iar o suprafaţă de 15 mp este afectată de o conductă subterană care deserveşte instituţiile riverane şi P-ţa S. şi în privinţa căreia, deşi se susţine că poate fi deviată, nu se propune şi modalitatea în care poate fi realizat acest lucru.
Opinia unuia din experţi, conform căreia şi cei 30 mp pe care tribunalul nu i-a restituit în natură sunt restituibili, deşi sunt afectaţi de trotuarul aleii S., excede limitelor de competenţă ale expertului şi este contrazisă de art. 9 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cum este incontestabil că suprafaţa de 45 mp este afectată unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii - căi de comunicaţie (străzi, ale, trotuare) şi dotări tehnico-edilitare subterane - dispoziţia nr. 2445/2007 este legală şi se impune a fi menţinută.
În ceea ce priveşte dreptul reclamanţilor la despăgubiri, acesta este supus modificărilor Legii nr. 10/2001 aduse prin Legea nr. 247/2005 şi procedurilor instituite de noul act normativ, care este de imediată aplicare.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
După ce prezintă istoricul judecăţii în primă instanţă, recurenţii dezvoltă motivele de recurs invocate, după cum urmează:
1. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. atunci când a afirmat că prima suprafaţă de 30 mp este ocupată de căile de acces spre blocurile construite în zonă, iar suprafaţa de 15 mp este afectată de o conductă subterană ce deserveşte instituţiile riverane şi P-ţa S.
În continuare, referindu-se la conţinutul expertizelor efectuate în cauză, recurenţii susţin că, în realitate, trotuarul străzii S. nu există, este un teren viran, nedelimitat şi neasfaltat, iar blocurile construite în zonă nu se află în imediata vecinătate a lotului lor şi oricum nu ar fi afectate în vreun fel de retrocedarea unei suprafeţe de 16 mp.
Nici eventuala retrocedare a suprafeţei de 14 mp, aflată pe Aleea S., nu ar împiedica traficul pietonal, deoarece aleea este destinată exclusiv pietonilor şi are o lăţime considerabilă.
Motivul real pentru care nu se retrocedează această suprafaţă este că primăria autorizează din când în când plasarea unor chioşcuri ambulante sau barăci mobile în schimbul unor „cotizaţii".
Nici în ceea ce priveşte suprafaţa de 15 mp nu există vreun impediment, în realitate fiind ocupată de un chioşc deţinut cu autorizaţie de la primărie, iar SC A.C. SA este de acord cu redirecţionarea sau relocarea conductei edilitare.
În opinia recurenţilor, instanţa nu a ţinut seama de probatoriul administrat şi a pronunţat Decizia exclusiv pe susţinerile pârâţilor.
2. Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când a refuzat să le acorde despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi demolate.
Fără a ţine seama de jurisprudenţa invocată, sentinţa civilă nr. 65 a Tribunalului Argeş, pronunţată în dosarul nr. 2427/109/2006, curtea de apel a menţinut prevederile dispoziţiei atacate, trimiţându-i pe reclamanţi la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie care nici până în prezent nu reprezintă o soluţie viabilă pentru repararea prejudiciului cauzat.
În acest sens, relevante sunt hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Radu împotriva României, Bărcănescu împotriva României şi Porţeanu împotriva României, în care s-a reţinut că Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizaţii şi că pierderea dreptului de proprietate (…) coroborată cu absenţa oricărei indemnizaţii a impus reclamantului o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimaţii, deşi legal citaţi, nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă la situaţia când Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deşi invocă acest motiv de recurs, în dezvoltarea sa recurenţii critică de fapt modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză pentru a se determina dacă terenul în litigiu, în suprafaţă de 45 mp este sau nu ocupat de construcţii sau alte dotări tehnico-edilitare şi, pe cale de consecinţă, dacă poate sau nu să fie restituit în natură.
După abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., reanalizarea probelor, cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt de către instanţa de recurs, nu mai este posibilă.
Prin urmare, Înalta Curte nu va reanaliza rapoartele de expertiză întocmite în cauză şi celelalte înscrisuri depuse la dosar pentru a stabili dacă terenul în litigiu este, într-adevăr, ocupat de trotuar, alee pietonală ori este traversat de o conductă ce deserveşte o utilitate publică.
Instanţa de recurs nu poate decât să constate că, la situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită, s-au aplicat corect dispoziţiile art. 9 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr.0/2001, atunci când s-a respins cererea de restituire în natură a terenului.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta este nefondat.
La situaţia de fapt stabilită, conform căreia terenul în suprafaţă de 45 mp preluat abuziv de stat este în prezent ocupat, iar construcţiile în suprafaţă de 108,36 mp sunt demolate, curtea de apel a aplicat corect dispoziţiile legale în vigoare, hotărând, ca şi prima instanţă, că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Chiar dacă reclamanţii au susţinut că procedura prevăzută de legea în vigoare nu este una aptă să le confere o reparaţie efectivă, concluzie desprinsă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată şi cadrul procesual al litigiului, instanţa de apel nu putea pronunţa o altă soluţie decât cea adoptată.
Astfel, reclamanţii au sesizat instanţa cu o contestaţie împotriva deciziei emise de Primarul municipiului Piteşti îndreptată împotriva acestuia or, judecând pricina în limitele obiectului şi cadrului procesual stabilit de reclamanţi, instanţa nu ar fi avut temei pentru obligarea pârâtului la plata de despăgubiri băneşti.
Aceasta, deoarece, culpa în neinstituirea unui mecanism eficient de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, putea fi eventual analizată şi, după caz, sancţionată în contradictoriu numai cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cel care şi-a asumat prin Legea nr. 10/2001 obligaţia de despăgubire şi faţă de care s-au pronunţat şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului invocate de recurenţii reclamanţi.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.E.C. şi M.C.O. împotriva deciziei nr. 145/A din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5093/2010. Civil. Asigurări sociale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5083/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
