ICCJ. Decizia nr. 5069/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5069/2010

Dosar nr. 1098/44/2009

Şedinţa publică din 7 octombrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1226/R din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.A., în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul Şcolar al judeţului Vrancea şi Şcoala cu Clasele I-VIII Goleşti împotriva deciziei civile nr. 96/R din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. 2098/91/2008.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că normele referitoare la incompatibilitate nu pot fi invocate în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu fac parte din categoria dispoziţiilor legale privitoare la competenţă.

Situaţia învederată de contestatoarea C.A. în motivarea contestaţiei în anulare privind nelegala constituire a completului de judecată nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acesta reprezentând exclusiv textul de lege pe care şi-a întemeiat contestaţia în anulare.

Împotriva deciziei date în contestaţia în anulare a exercitat recurs contestatoarea.

Calea de atac astfel formulată este inadmisibilă, având în vedere următoarele.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată’’.

Or, în speţă, a fost supusă recursului o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de cenzurare în această modalitate, având în vedere că hotărârea atacată pe calea contestaţiei în anulare a fost pronunţată în recurs şi, pe cale de consecinţă, nici hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare nu este supusă recursului.

Astfel, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională’’.

Rezultă că, deducând judecăţii în recurs o hotărâre irevocabilă, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.

În consecinţă, faţă de caracterul irevocabil al hotărârii atacate [în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.], recursul exercitat împotriva acesteia va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.A. împotriva deciziei nr. 1226/R din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5069/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs