ICCJ. Decizia nr. 5107/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5107/2010
Dosar nr. 16028/3/2007
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1728 din 28 noiembrie 2008, în dosarul nr. 16028/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007 emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA, obligând pârâta să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea reclamantei pentru imobilul teren în suprafaţă de 1365 mp cu nr. topo 2023 din localitatea Rona de Sus, judeţul Maramureş, înscris în C.F. nr. 371, pârâta a fost obligată prin hotărâre la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pronunţând această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere că prin Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007 emisă de C.N. C.F. C.F.R. SA, a fost respinsă notificarea nr. 144/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către P.I. în legătură cu restituirea terenului de 1365 mp situat în localitatea Valea Vişeului, judeţul Maramureş, înscris în C.F. nr. 371 Sighetu Marmaţiei cu nr. topo 2023 – staţia C.F.R Valea Vişeului.
Imobilul a fost preluat cu titlu de către stat conform Decretului nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. a R.S.R. în sensul că Ministerul Căilor Ferate a preluat de la numitul L.V. suprafaţa de 1365 mp teren arabil şi a predat acestuia în proprietate un teren echivalent ca suprafaţă.
Anterior emiterii acestei decizii, prin sentinţa civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 341/2005, definitivă şi irevocabilă, urmare admiterii acţiunii reclamantei, împotriva aceleiaşi pârâte, a fost obligată C.N.C.F. C.F.R. SA – Sucursala Regională C.F.R Cluj, să emită decizie motivată cu privire la notificarea înregistrată sub nr. 144 din 29 octombrie 2001, la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. din Vişeul de Sus, pentru restituirea în natură sau în echivalent a terenului de 1365 mp.
Având în vedere principiul opozabilităţii, conform acestei hotărâri, imobilul în dispută a fost înscris în C.F. 371 Rona de Sus nr. top. 2023, fără a fi menţionată suprafaţa, având ca proprietari tabulari pe S.G. şi I.M., antecesorii reclamantei; în anul 1963 terenul a fost dezmembrat prin Încheierea nr. 144 din 18 august 1963 şi înscris în Cartea Funciară Centrală nr. 196 a liniei ferate Sighet – Trebuşan.
În considerentele aceleiaşi hotărâri s-a constatat că „reclamanta a dovedit că este persoană îndreptăţită, fiind moştenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu imobilul", iar aceste chestiuni nu mai pot fi examinate.
Prin raportul de expertiză efectuat de expertul G.F., s-a stabilit că statul a preluat integral terenul din parcela cu nr. top. 2023 iar în expertiza efectuată de către expertul M.I.M., s-a statuat că întregul amplasament al imobilului de sub nr. top. 2023 al localităţii Roua de Sus a fost preluat de stat, fiind în prezent administrat de Regionala C.F.R Cluj.
Ca urmare, s-a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind amplasat în incinta Staţiei C.F.R Vişeu de Sus, însă în condiţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, admiţând parţial contestaţia şi anulând Decizia contestată, prima instanţă a obligat pârâta să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent şi anume despăgubiri, ce urmează a fi stabilite conform procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C.N.C.F. SA Bucureşti iar prin Decizia civilă nr. 503 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanta pârâtă C.N.C.F. C.F.R SA contestă calitatea de proprietari autorilor intimatei reclamante P.I. pe considerentul că prin Decretul nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. – R.S.R. fostul minister al Căilor ferate a fost autorizat să primească în proprietate terenuri situate în comuna Valea Vişeului, aparţinând între alţii lui L.V. care a primit în schimb aceeaşi suprafaţă de teren, dar pe un alt amplasament, respectiv Km 243 + 753 – 243 + 753,60.
Conform notificării nr. 144/2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. din localitatea Valea Vişeului, petenta P.I. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 1365 mp (379 mp) situat în satul Valea Vişeului, judeţul Maramureş, înscris în C.F. nr. 379 Sighetu Marmaţiei cu nr. topo 2023 – staţia C.F.R Valea Vişeului.
Asupra acestei notificări s-a emis Decizia de respingere nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007, de către C.N.C.F. C.F.R. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 341/2005, s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta este persoană îndreptăţită la despăgubiri, fiind n sensul Legii nr. 10/2001, art. 1 şi urm., art. 21 şi art. 25, moştenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu terenul în suprafaţă de 1365 mp.
Reclamanta este conform actelor depuse la dosar succesoarea proprietarilor tabulari ai terenului S.G. şi I.M., de la care a fost preluat terenul, obiect al notificării, fără titlu.
Prin aceeaşi hotărâre s-a statuat că intabularea dreptului de proprietate al statului s-a făcut fără titlu prin preluarea imobilului de la L.V., iar nu de la proprietarii tabulari, autorii reclamantei.
S-a respins şi critica apelantei pârâte vizând neidentificarea terenului prin raportul de expertiză efectuat de către expert M.I.M., privind nedelimitarea exactă a terenului ce face obiectul cauzei, având în vedere că din coroborarea concluziilor celor două expertize tehnice topografice, întocmite pe parcursul soluţionării cauzei, în diverse faze procesuale, s-a statuat că terenul înscris în C.F. nr. 371 – Rona de Jos, nr. topo 2023 a fost preluat de către stat, iar intabularea dreptului de proprietate al statului s-a făcut prin preluarea imobilului de la L.V. şi nu de la proprietarii tabulari.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii.
Se susţine că nu era importantă dovedirea dreptului de proprietate al lui L.V. din moment ce nu acesta era persoana care a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recurentul mai susţine că hotărârea este lipsită şi de temei legal, iar expertiza este incompletă, terenul din litigiu reprezentând faptic infrastructură feroviară publică a statului dată în concesiune C.N.C.F. potrivit OUG nr. 12/1998 şi HG nr. 581/1998.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a examinat cauza prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum şi a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj dosarul nr. 341/2005 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 1365 mp.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj s-a mai statuat că intabularea dreptului de proprietate al statului s-a realizat fără titlu prin preluarea imobilului de la L.V. şi nu de la proprietarii tabulari, autorii reclamantei.
Cum aspectele legate de situaţia juridică a imobilului şi de calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, au intrat în puterea lucrului judecat ca efect al dispoziţiilor sentinţei civile nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj, criticile recurentei sunt astfel nefondate.
Nefondate sunt de altfel şi criticile legate de expertiza efectuată în cauză, în condiţiile în care în apel nu s-a solicitat o completare sau o refacere a expertizei, şi în condiţiile în care chiar recurenta învederează că amplasamentul este în incinta staţiei C.F.R, fapt constatat şi prin expertiza efectuată în cauză de expertul F.G., teren ce nu poate face astfel obiectul restituirii în natură.
Cum faţă de cele expuse, criticile recurentei sunt nefondate şi nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R SA împotriva deciziei nr. 503 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5109/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5095/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
