ICCJ. Decizia nr. 5109/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5109/2010
Dosar nr. 4137/120/2008
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 291 pronunţată la data de 5 februarie 2009 Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa invocată de către aceasta; a respins excepţiile invocate de către pârâtul P.D., respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii reclamantei şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune; a respins cererea formulată de reclamanta Primăria municipiului Moreni, în contradictoriu cu pârâta Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea formulată de reclamanta Primăria municipiului Moreni în contradictoriu cu pârâtul P.D., prin procurator P.D.M., cu toate capetele de cerere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în esenţă că este fondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, avându-se în vedere Decizia nr. 72/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interesul legii, în sensul că, în asemenea cauze litigiul trebuie să se poarte între părţile care îşi dispută drepturile reale cu privire la un imobil determinat.
A fost respinsă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că în materia Legii nr. 10/2001 nici legea substanţială şi nici cea procesuală nu prevăd vreun caz de inadmisibilitate.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că acţiunea formulată de reclamantă este nefondată în condiţiile în care dispoziţiile emise de aceasta prin care s-au restituit în natură şi respectiv s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobil în favoarea pârâtului P.D., au fost înscrise în cartea funciară a Municipiului Moreni, intrând în circuitul civil şi producând astfel efecte juridice.
S-a avut în vedere şi împrejurarea că, prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a anulat dispoziţia nr. 1422 din 20 martie 2008 emisă de Primăria municipiului Moreni şi s-a menţinut dispoziţia nr. 282/2007 emisă de aceeaşi intimată.
Şi în fine, s-a apreciat că, motivul pentru care se solicită de reclamantă admiterea cererii, îl constituie faptul că ulterior emiterii dispoziţiilor respective s-a constatat faptul că pentru imobilul în speţă au fost încasate despăgubiri de către o altă moştenitoare a aceluiaşi defunct.
În plus, s-a reţinut că despăgubirile cuvenite persoanei îndreptăţite au fost achitate nu din patrimoniul reclamantei în calitate de deţinătoare a imobilului şi în atare situaţie fiind plătite de la bugetul de stat, acesta prin instituţiile abilitate este îndreptăţit la încasarea sumelor datorate, urmând a fi recuperate pe calea unei acţiuni separate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Primăria municipiului Moreni iar prin Decizia civilă nr. 183 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins ca nefondat apelul reţinându-se următoarele considerente:
În esenţă, criticile invocate de apelantă vizează în principal reţinerea greşită de către instanţa fondului a faptului că sentinţa civilă nr. 1347 din 11 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, nu a devenit irevocabilă.
Acest aspect însă a fost analizat, astfel cum se constată din considerentele hotărârii atacate doar în considerarea situaţiei de fapt deduse judecăţii.
Susţinerea apelantei în sensul că a investit prima instanţă cu anularea dispoziţiei de retrocedare, deci întocmai cu ceea ce a rezultat din considerentele hotărârii judecătoreşti invocate este irelevantă în contextul probator al cauzei.
Apelanta reclamantă emite la data de 17 iulie 2006 dispoziţia nr. 759 prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul clădire ce face obiectul notificării formulate de P.D. şi dispune restituirea în natură a imobilului clădire şi teren, situat în Moreni, către acelaşi beneficiar al Legii nr. 10/2001.
Ulterior, prin dispoziţia nr. 282 din 25 ianuarie 2007 se dispune restituirea în natură a imobilului clădire şi teren în cotă exclusivă şi respectiv indiviză către acelaşi beneficiar al legii, prin art. 9 stabilindu-se că începând cu data emiterii acestei dispoziţii îşi încetează aplicabilitatea dispoziţiile nr. 759/2006 şi 61/2007.
Această ultimă dispoziţie este revocată de Primăria Municipiului Moreni prin dispoziţia nr. 1422 din 20 martie 2008.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că ambele dispoziţii prin care s-au restituit în natră imobilele au fost înscrise în cartea funciară a municipiului Moreni, intrând în circuitul civil producând efecte juridice.
S-a reţinut că instanţa fondului corect a apreciat că singurul motiv pentru care s-a solicitat revocarea dispoziţiilor este faptul că ulterior emiterii şi intrării lor în circuitul civil s-a constatat că se efectuase plata unor despăgubiri pentru acest imobil în favoarea unui alt moştenitor în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Este relevantă şi reţinerea faptului că achitarea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptăţite nu s-a făcut de către reclamantă care este unitatea deţinătoare a imobilului, astfel încât Statul Român îndreptăţit la încasarea sumelor datorate le poate recupera pe calea unei acţiuni separate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Primăria Municipiului Moreni solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii curţii de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine că instanţele au făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii ce vizează revocarea celor trei Dispoziţii ale Primarului având în vedere modificările succesive în structura bunului imobil, rezultată din identificarea bunului, motivat de intrarea în circuitul civil a dispoziţiilor de retrocedare.
Se susţine că ceea ce este de observat în cauză atât din punct de vedere formal cât şi substanţial este, dacă în raport de ansamblul normelor Legii nr. 10/2001 dispoziţiile din cauză, erau afectate de condiţii de nulitate, sau nu.
Or, în cauza de faţă, susţine recurenta, ne aflăm în situaţia unei duble retrocedări prin modalităţi diferite: despăgubire şi în natură, situaţie nelegală faţă de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Prin acordarea despăgubirilor către singurul moştenitor, ce şi-a exercitat dreptul în temeiul Legii nr. 112/1995 – Statul prin unităţile deţinătoare a devenit proprietar de drept al imobilului, astfel că retrocedarea nu mai este posibilă din detenţia precară a acestuia pe care o prevede Legea nr. 10/2001.
Recurenta îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă a solicitat şi casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat şi la obiectul dedus judecăţii Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Obiectul dedus judecăţii vizează revocarea Dispoziţiilor nr. 759 din 17 iulie 2007 a Primarului, modificată şi completată prin Dispoziţiile Primarului nr. 282 din 25 ianuarie 2007 şi nr. 1071 din 9 martie 2007.
Dispoziţia a cărei revocare se solicită a fost emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Astfel actele emise de Primar ca reprezentant al autorităţilor publice locale in soluţionarea notificărilor întemeiate pe dispoziţiile Legii 10/2001, sunt acte juridice civile ce produc efecte în planul dreptului de proprietate, situaţie în care dispoziţia emisă iniţial nu poate fi revocata printr-o alta dispoziţie.
Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit îndreptăţirea contestatorilor la despăgubiri pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior ce desfiinţează drepturi recunoscute iniţial, înseamnă o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice. Or, unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice.
Astfel din perspectiva celor expuse, a obiectului dedus judecăţii si al respectării principiului securităţii raporturilor juridice, prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa de apel si cea de fond au făcut o legala si corecta interpretare a legii si a raporturilor juridice dintre părţi.
Cum în cauză, susţinerile recurentei nu îndeplinesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Moreni prin Primar împotriva deciziei nr. 183 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii D.D. şi D.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5112/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5107/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
