ICCJ. Decizia nr. 5153/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5153/2010
Dosar nr. 7645/62/2008
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 8 octombrie 2007, reclamantul S.D.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Comuna Feldioara, prin primar şi F. SCC Feldioara, să se constate că imobilul situat in Comuna Feldioara, jud. Braşov, înscris in C.F. a fost preluat de Statul Român în mod abuziv si fără titlu şi, totodată, obligarea pârâtei Comuna Feldioara să lase în deplină proprietate şi posesie acest imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 9995 din 22 octombrie 2008, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Economiei si Finanţelor pentru Statul Român, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanţelor.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comuna Feldioara şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
A admis în parte acţiunea formulată şi completată de reclamantul S.D.R., constatând că reclamantul este unicul moştenitor acceptant al defunctului S.M., decedat la data de 7 martie 1955.
A respins restul cererilor formulate şi a obligat reclamantul să plătească paratei F. SCC Feldioara suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că imobilul în litigiu a fost deţinut în proprietate de către defunctul S.M., reclamantul fiind unicul moştenitor acceptant, în calitate de descendent, al acestuia, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active si a admis petitul privind constatarea calităţii de moştenitor.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a apreciat că aceasta nu este o veritabilă excepţie, ci o apărare de fond.
Astfel, s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 86/1950 şi trecut in administrarea operativă a Sfatului popular al comunei Feldioara. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 9 octombrie 1970, imobilul-construcţie a trecut în proprietatea Cooperativei de Consum Feldioara iar terenul în litigiu a fost trecut fără plată în folosinţa acesteia.
De asemenea, instanţa a mai reţinut că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 deşi, faţă de situaţia de fapt, s-a constatat că imobilul in litigiu intră sub incidenţa de aplicare a acestui act normativ.
Instanţa a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi persoană exceptată de la aplicarea Legii 10/2001 sau că, din motive independente de voinţa sa nu a putut, în termen legal, să utilizeze procedura prevăzută de legea specială.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut că restituirea în natură a imobilului în litigiu era condiţionată de formularea notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001, calea de valorificare a dreptului de proprietate al reclamantului nemaifiind acţiunea în revendicare, ci procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, soluţie impusă şi de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Instanţa de fond a considerat că, în raport de data introducerii acţiunii, acţiunea în realizarea dreptului de proprietate al reclamantului nu mai este admisibilă în întregul său (atât in ceea ce priveşte cererile prealabile în constatare, cât şi restul cererilor care, în cele din urmă, toate au aceeaşi finalitate), întemeiată pe prevederile Codului civil, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să analizeze valabilitatea titlului, numai că, în alineatul 2 al aceluiaşi articol, se prevede că bunurile preluate de stat, fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Întrucât legiuitorul a adoptat o lege specială de reparaţie, iar obiectul acesteia îl constituie atât imobilele preluate cu titlu valabil, cât şi cele preluate fără titlu sau cu titlu nevalabil de către stat, reclamantul nu poate deroga de la această reglementare, iar în acest context statuarea singulară asupra valabilităţii titlului statului nu poate produce nicio consecinţă juridică faţă de reclamant, ceea ce face să apară ca lipsită de interes.
Apelul declarat de reclamantul S.D.R. împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 125/Ap din 28 octombrie 2009, s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 16 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Braşov şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că, în mod greşit, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere având ca obiect constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului în litigiu, cu soluţionarea căruia a fost investită.
Totodată, a mai arătat că, prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei lipsa de interes a reclamantului în formularea acestui capăt de cerere, pe care l-a respins în consecinţă, fără a pune în discuţia părţilor această excepţie, încălcând astfel principiul contradictorialităţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în calitate de reprezentantă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant şi menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
În motivarea recursului se arată că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că în cauză a fost invocată excepţia lipsei de interes, fiind vorba doar de o apreciere făcută de instanţa de fond în considerentele hotărârii apelate şi nicidecum de o excepţie invocată din oficiu de tribunal.
Pe fondul cauzei, a susţinut că în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, deşi imobilul în litigiu intră sub incidenţa de aplicare a acestui act normativ, reclamantul nefăcând dovada că ar fi persoană exceptată de la aplicarea Legii 10/2001 sau că, din motive independente de voinţa sa nu a putut, în termen legal, să utilizeze procedura prevăzută de legea specială.
Intimata-pârâtă F. SCC Feldioara a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului declarat de D.G.F.P. Braşov astfel cum a fost formulat.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul S.D.R. a solicitat să se constate că imobilul situat in Comuna Feldioara, jud. Braşov, înscris in C.F. Feldioara a fost preluat de Statul Român în mod abuziv si fără titlu şi, totodată, obligarea pârâtei Comuna Feldioara să lase în deplină proprietate şi posesie acest imobil.
Instanţa de fond a reţinut că, „întrucât legiuitorul a adoptat o lege specială de reparaţie, iar obiectul acesteia îl constituie atât imobilele preluate cu titlu valabil, cât şi cele preluate fără titlu sau cu titlu nevalabil de către stat, reclamantul nu poate deroga de la această reglementare, iar în acest context statuarea singulară asupra valabilităţii titlului statului nu poate produce nicio consecinţă juridică faţă de reclamant, ceea ce face să apară ca lipsită de interes".
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să se pronunţe asupra valabilităţii titlului statului iar prima instanţă nu a aplicat acest text de lege, neanalizând acest capăt de cerere.
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu îşi mai găsesc aplicarea în cauză, întrucât a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, lege specială de reparaţie.
Chiar dispoziţiile Legii nr. 10/2001 fac referire la imobilele preluate cu „titlu valabil" sau „fără titlu valabil", sintagme pentru a căror definire fac trimitere expresă la art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe care instanţa de fond îl apreciază ca inaplicabil în speţă, lăsând practic nesoluţionat capătul de cerere referitor la constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Ca atare, soluţia pronunţată de instanţa de apel, care a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimit cauza spre rejudecare instanţei de fond, este corectă şi legală întrucât, practic, s-a săvârşit o denegare de dreptate atunci când tribunalul nu s-a pronunţat asupra valabilităţii titlului statului, limitându-se doar la constatarea că reclamantul este unicul moştenitor acceptant al defunctului S.M., proprietarul tabular al imobilului în litigiu.
Corectă este şi constatarea instanţei de apel în sensul că prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei lipsa de interes a reclamantului în formularea acestui capătul de cerere, pe care l-a respins în consecinţă, fără a pune în discuţia părţilor această excepţie, încălcând astfel principiul contradictorialităţii.
Este evident că instanţa de fond a constatat această lipsă de interes în promovarea capătului de cerere privind constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului în litigiu, din oficiu, fără a fi fost invocată o astfel de excepţie de către una din părţi, situaţie în care, fie trebuia pusă în discuţia părţilor, în respectarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fie, dacă s-a făcut această constatare în cursul deliberărilor, să se repună cauza pe rol pentru a se pune în discuţia contradictorie a părţilor.
Având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în calitate de reprezentantă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 125/Ap din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în calitate de reprezentantă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 125/Ap din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5154/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5151/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
