ICCJ. Decizia nr. 5179/2010. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5179/2010
Dosar nr. 26212/3/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti la 10 martie 2008, contestatorii D.N., D.A., D.D. şi D.M.A. au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimaţii P.E.F., F.L., F.D.E. şi I.D., să lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 64/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi să dispună desfiinţarea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. 35/2008 al B.E.J. E.L.
În motivarea contestaţiei la titlu, contestatorii au arătat că, prin dispozitivul sentinţei o constituie titlu executoriu, acţiunea în revendicare a fost admisă în contradictoriu cu D.A. şi D.N. ce nu au fost părţi în proces şi a fost menţionată eronat în calitate de reclamantă P.E. în loc de P.E.F.
De asemenea, s-a arătat că, prin dispozitiv, s-a dispus obligarea la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a terenului aferent, deşi acesta fusese atribuit contestatorilor numai în folosinţă, iar prin dispoziţia nr. 1260/2003 fusese restituit intimaţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 4130 din 26 martie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, contestaţia la executare a fost respinsă ca neîntemeiată, iar capătul de cerere privind contestaţia la titlu a fost disjuns, formându-se dosar separat.
Prin sentinţa civilă nr. 6010 din 7 mai 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială a cauzei disjunse în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. 26212/3/2008.
Ca urmare a decesului contestatorului D.N., a fost introdus în cauză moştenitorul legal al acestuia, D.C.A.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2008, tribunalul a respins excepţiile netimbrării şi lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor P.E.F., F.L. şi F.D.E. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului I.D.
La termenul de judecată din 7 aprilie 2009, contestatorul D.C.A. a arătat că renunţă la judecata contestaţiei, tribunalul luând act de renunţare conform art. 246 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 617 din 30 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia la titlu, reţinând că eroarea cu privire la numele pârâţilor poate fi remediată pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale sau, pentru cazul în care erorile nu sunt înlăturate, persoanele interesate au deschisă calea contestaţiei la executare propriu-zise (putând invoca lipsa calităţii de debitor) şi nu pe cea a contestaţiei la titlu.
De asemenea, tribunalul a constatat că dispoziţia din titlul executor privitoare la terenul aferent este clară, nefiind necesară lămurirea acesteia, conform dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., în condiţiile în care, în considerentele sentinţei se face referire la imobil astfel cum a fost identificat prin expertiza efectuată în cauză.
S-a considerat că susţinerea conform căreia terenul era atribuit numai în folosinţă putea fi valorificată numai prin intermediul căilor de atac şi nu prin intermediul unei contestaţii la titlu.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat recurs contestatorii D.A., D.D. şi D.M.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Recurenţii contestatori au susţinut că, datorită unei superficiale consultări a dosarului, instanţa de fond nu a observat că au formulat o contestaţie la executare propriu-zisă, ce a avut ca obiect diferenţa de nume şi că aceştia (recurenţii) nu sunt debitorii din sentinţa atacată.
Cel de-al doilea motiv invocat a vizat greşita apreciere a instanţei în sensul că situaţia terenului ar fi clară, acest aspect fiind esenţial pentru punerea în executare a hotărârii.
La termenul de judecată din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a calificat calea de atac ca fiind apel şi nu recurs, în raport de dispoziţiile art. 402 alin. (3) C. proc. civ., dat fiind faptul că sentinţa civilă nr. 64 din 1 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti a fost supusă apelului.
Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat legal sesizată şi competentă material să soluţioneze apelul, conform dispoziţiilor art. 3 C. proc. civ. şi art. 282 şi urm. C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 13A din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul contestatorilor D.A., D.D. şi D.M.A. ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, raportat la dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în ceea cea priveşte primele două motive ale contestaţiei, s-au invocat erori materiale evidente în legătură cu numele părţilor din cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr. 64/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, ce puteau fi îndreptate pe calea procedurii speciale prevăzute de art. 281 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte ultimul motiv al contestaţiei la titlu, referitor la restituirea terenului aferent apartamentului, fără a se ţine seama că acesta le fusese atribuit doar în folosinţă şi, oricum, fusese restituit deja reclamantelor de către Primăria Municipiului Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că acest motiv priveşte împrejurări ce vizează fondul cauzei, de natură să repună în discuţie sentinţa civilă nr. 64/2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, definitivă şi irevocabilă, argument pentru care l-a înlăturat ca inadmisibil în procedura specială a contestaţiei la titlu.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 februarie 2010 a aceleiaşi instanţe s-a îndreptat din oficiu omisiunea din dispozitivul deciziei menţionate, în sensul că aceasta este supusă recursului în 15 zile de la comunicare.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, contestatorii D.A., D.D. şi D.M.A., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, contestatorii au susţinut că, în mod eronat, confirmând hotărârea primei instanţe, instanţa de apel a considerat că rectificarea numelor (contestatorilor şi al intimatei reclamante) poate constitui motiv de contestaţie la executare, fără a avea în vedere că dosarul a avut iniţial ca obiect tocmai o astfel de contestaţie, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în cadrul că reclamantele P.E.F. şi F.D.E. au renunţat la executare împotriva contestatorilor din prezenta cauză, motivat de faptul că au vândut imobilul lui I.D.
S-a invocat împrejurarea că îndreptarea erorilor strecurate în dispozitivul titlului executoriu profită ambele părţi, cu atât mai mult cu cât se adusese la cunoştinţa instanţei de fond faptul că executarea a fost preluată de noul proprietar – I.D.
Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat faptul că soluţia recomandată de instanţele de fond şi apel, respectiv rectificarea dispozitivului în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. nu a fost îmbrăţişată de niciuna dintre părţi, creditoarele nesolicitând îndreptarea, iar debitorii obligaţiei (recurenţii) fiind lipsiţi de interes, deoarece titlul executoriu nu le era opozabil.
S-a susţinut că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu aveau calitatea de a rectifica dispozitivul unei hotărâri pe care nu au pronunţat-o.
Cel de-al treilea motiv de recurs a avut ca obiect greşita apreciere în sensul că restituirea terenului către foştii proprietari constituie o problemă de fond, deşi terenul aferent ap.3 de la etajul I a fost atribuit doar în folosinţă, conform legii, cumpărătorilor, astfel că aceştia nu puteau fi obligaţi să-l restituie, cu atât mai mult cu cât primarul general a restituit în totalitate terenul.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs raportat la motivele de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Contestaţia la titlu, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu, pentru a se putea trece la executarea silită.
Ca atare, contestaţia la titlu poate fi primită doar în cazul în care dispozitivul hotărârii ce se execută este echivoc, aceasta putând fi admisă doar în limita motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia reţinută definitiv, cu putere de lucru judecat.
Erorile invocate prin primele două motive ale contestaţiei, referitoare la pronunţarea sentinţei ce constituie titlu executoriu în contradictoriu cu D.A. şi D.N., ce nu au fost părţi, în loc de D.A. şi D.N., precum şi menţionarea eronată a numelui reclamantei ca fiind P.E. în loc de P.E.F., reprezintă, în mod evident, erori materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 64/2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Aceste erori, privitoare la numele părţilor, puteau fi îndreptate la cererea acestora sau chiar din oficiu de către instanţa care a pronunţat hotărârea, în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 281 C. proc. civ., cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel.
Aspectele menţionate nu pot determina, prin prisma conţinutului sentinţei contestate, vreo nelămurire cu privire la dispozitivul acesteia.
Critica formulată de recurenţi prin primul motiv apare, astfel, ca neîntemeiată.
Apărările recurenţilor contestatori în sensul menţionat pot fi valorificate, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, într-o eventuală contestaţie la executare, având în vedere că intimaţii creditori au renunţat la executarea silită împotriva căreia s-a formulat, concomitent cu prezenta contestaţie la titlu disjunsă, o contestaţie la executare.
De altfel, recurenţii înşişi au invocat în cuprinsul motivelor de recurs preluarea executării de către noul proprietar I.D., într-un alt dosar de executare.
Se va reţine, astfel, că modul de soluţionare al contestaţiei la executare nu are vreo influenţă asupra prezentei contestaţii la titlu, al cărui obiect este distinct.
Împrejurarea că o soluţie de admitere a contestaţiei la titlu ar profita ambele părţi este lipsită de relevanţă, având în vedere argumentele expuse.
De asemenea, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-a formulat de către creditori o cerere de îndreptare întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., iar debitorii, recurenţi din prezenta cauză, nu ar avea interes să formuleze o asemenea cerere.
Pe de o parte, se va reţine că formularea cererii de îndreptare a erorilor cu privire la numele părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., nu este condiţionată de vreun termen, părţile interesate putând solicita oricând o asemenea rectificare.
Pe de altă parte, o cerere de îndreptare formulată de debitori nu ar putea fi respinsă ca fiind lipsită de interes, având în vedere tocmai caracterul special al procedurii prevăzute de art. 281 şi urm. C. proc. civ.
Chiar instanţa, din oficiu, ar putea îndrepta erorile materiale menţionate pe calea acestei proceduri, argument pentru care se va constata că nici criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, Curtea va reţine că aspectele invocate, referitoare la obligarea contestatorilor la restituirea unui teren ce le fusese atribuit doar în folosinţă şi care fusese deja restituit intimaţilor de către Primăria Municipiului Bucureşti, reprezintă aspecte ale fondului cauzei.
Acestea trebuiau invocate ca apărări de fond în cauza soluţionată prin sentinţa ce constituie titlu executoriu, sau în cadrul căilor de atac promovate împotriva acestei hotărâri.
Nu se poate admite ca pe calea contestaţiei la titlu să se repună în discuţie fondul litigiului soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 64/2002.
În consecinţă, Curtea va constata că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi ale art. 281 C. proc. civ., astfel încât nu poate fi primit motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. nu vor fi examinate, acestea fiind invocate formal, întrucât din dezvoltarea lor nu rezultă că acestea s-ar circumscrie motivelor de recurs menţionate.
Pentru toate aceste considerente se va constata că recursul contestatorilor este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.A., D.D. şi D.M.A. împotriva deciziei civile nr. 13/A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5169/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5154/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
