ICCJ. Decizia nr. 5212/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5212/2010
Dosar nr. 3981/85/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 3981/85 din 18 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul B.A.V. a chemat în judecată pe pârâţii SC I. SA Sibiu şi Ministerul Finanţelor Publice pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele să emită dispoziţie prin care să se acorde în compensare teren pentru imobilul teren din C.F. Sibiu şi despăgubiri băneşti pentru construcţiile edificate pe acesta sau să propună acordarea de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 498 din 1 iunie 2009, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea formulată de reclamantul B.A.V., a obligat pârâta să emită decizie motivată prin care să facă propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. Sibiu, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea reclamantului B.A.V.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul este moştenitorul persoanei notificatoare C.E., care era moştenitoarea lui U.E.S. ns. Schulz, aceasta din urmă fiind proprietara tabulară a imobilului revendicat şi că, prin urmare reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la restituire conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut, totodată, că statul şi implicit unitatea deţinătoare nu şi-au îndeplinit obligaţia pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă în faţa chestiunii de interes general pe care o reprezintă restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretului de naţionalizare şi că, prin urmare, statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura reclamantului exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, încălcând astfel „justul echilibru" ce trebuie să existe între cerinţele interesului public şi imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale.
Prin Decizia civilă nr. 193A din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de pârâta SC I. SA Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 498/2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul B.A.V. împotriva pârâtei SC I. SA Sibiu şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, dat fiind că imobilul a intrat în patrimoniul SC I. SA Sibiu, care este o societate comercială privatizată din anul 1994, măsurile reparatorii pentru imobilul solicitat puteau fi acordate numai de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că pârâta SC I. SA Sibiu nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte soluţia în sensul obligării pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea unei decizii motivate prin care să facă propuneri de despăgubiri, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu poate fi schimbată întrucât sentinţa nu a fost apelată sub acest aspect, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului a intrat în puterea de lucru judecat.
Împotriva deciziei civile nr. 193A din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamantul B.A.V. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici:
Astfel cum corect a constatat şi instanţa de fond, reclamantul este titularul dreptului la restituirea imobilului situat în Sibiu, înscris în C.F., având un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul a solicitat trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea judecării acţiunii introductive în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi – Ministerul Finanţelor Publice, primarul municipiului Sibiu şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului susţinând că, deşi şi-a exercitat dreptul de a solicita restituirea imobilului în termenul special instituit de Legea nr. 10/2001, acestuia i-a fost refuzat dreptul de a solicita măcar despăgubiri pentru imobilul confiscat abuziv de la autorii săi.
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed.
Aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută, imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, a fost dat în administrarea I.C.R.A., iar în baza Legii nr. 15/1990 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost intabulat dreptul de proprietate asupra acestuia în favoarea SC I. SA Sibiu, care a dezmembrat imobilul în şapte apartamente şi a înstrăinat în anul 1999 imobilul.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Constatând în mod corect că faţă de împrejurarea că SC I. SA Sibiu a fost integral privatizată în anul 1994 măsurile reparatorii pentru imobilul solicitat puteau fi acordate numai de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instanţa de apel reţine totuşi, în considerentele deciziei pronunţate că nu va putea schimba soluţia în sensul obligării pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea unei decizii motivate prin care să facă propuneri de despăgubiri, întrucât sentinţa nu a fost apelată sub acest aspect.
Se constată că în mod greşit ambele instanţe au stabilit că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Este cert stabilit că unitatea deţinătoare SC I. SA Sibiu a fost integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ceea ce aduce în discuţie competenţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în soluţionarea notificării.
Nu se poate reţine că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu ar fi fost legal investită cu soluţionarea notificării reclamantului, în condiţiile în care ea a fost chemată în judecată în litigiul pendinte tocmai în realizarea dreptului reclamantului de a obţine soluţionarea notificării de către entităţile cărora Legea nr. 10/2001 le recunoaşte această competenţă, astfel că de la data sesizării instanţei, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a luat cunoştinţă de notificarea reclamantului trebuie socotită ca legal investită cu soluţionarea acesteia.
Aşa cum ambele instanţe au reţinut, s-a produs o încălcare a dispoziţiilor art. 1 Protocolul nr. 1 C.E.D.O., reclamantul fiind privat de bunul său în mod abuziv. Fiind vorba de o preluare abuzivă a imobilului în litigiu, reclamantul are un bun în sensul convenţiei, respectiv o creanţă în virtutea căreia poate pretinde cel puţin o „speranţă legitimă" de a beneficia de un drept de proprietate.
Astfel fiind, constatându-se că în mod greşit a fost obligată pârâta SC I. SA Sibiu să emită decizie motivată prin care să facă propuneri de acordare de despăgubiri, faţă de împrejurarea că imobilul a intrat în proprietatea acestei pârâte, care este o societate comercială privatizată din anul 1994, având în vedere şi modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 potrivit cărora Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competenţa de a acorda măsurile reparatorii în echivalent, ci doar de a emite decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, modalitatea de acordare şi stabilire a acestora fiind de competenţa Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea judecării acţiunii introductive pe fondul cauzei în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi (Ministerul Finanţelor Publice, Primarul municipiului Sibiu şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) şi dacă în urma probelor ce se vor administra se va stabili că reclamantul este îndreptăţit la acordarea despăgubirilor, urmează a se acorda conformdispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.A.V. împotriva deciziei civile nr. 193A din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 498 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5224/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5169/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
